Integrarea copiilor cu nevoi speciale a devenit o prioritate a școlii moderne. Educația inclusivă definește procesul educațional care răspunde diversității copiilor/ elevilor/ tinerilor și cerințelor individuale de dezvoltare și oferă oportunități şi șanse egale de a beneficia de drepturile fundamentale ale omului la dezvoltare şi educație.
În 2020, proiectul „Acces la educație incluzivă de calitate pentru copiii CES cu deficiențe auditive și vizuale (EDU-CES)” derulat de către Asociația C4C – Communication for Community, CPEdu a dezvoltat 4 propuneri de politici publice care urmăresc integrarea în învățământul de masă a copiilor CES cu deficiențe vizuale și auditive. Propunerile de politici publice includ : analiza contextului actual și a documentelor de politici existente, identificarea problemelor, prezentarea a minim 3 soluții posibile, o soluție aleasă în urma consultărilor actorilor relevanți în domeniu și, acolo unde a fost posibilă, o analiza de impact ex-ante. Propunerile au fost:
1. Formarea profesorilor din școlile de masă în domeniul predării și învățării pentru elevii cu dizabilități/CES, cu accent pe nevoile copiilor cu deficiențe auditive și vizuale;
2. Îmbunătățirea accesului la educație a preșcolarilor cu deficiențe auditive și vizuale;
3. Asigurarea resurselor de sprijin pentru educația în sistemul de masă a copiilor cu deficiențe auditive și vizuale;
4. Impactul introducerii limbajului mimico gestual și a labio lecturii în sistemul de învățământ general.
Fiecare dintre noi s-a întrebat cum va face față dacă va avea un copil special la clasă (da, special), cum vor reacționa ceilalți copii, care va fi relația dintre el și ceilalți copii, cum vor reacționa părinții celorlalți copii? Ne lovim de neajunsuri de tot felul: de la lipsa unor politici inclusive clare, a claselor suprapopulate, la absența profesorului de sprijin. E adevărat că ai noștri colegi care predau la ciclurile preșcolar, primar și gimnazial trebuie să răspundă adesea întrebărilor de acest gen, dar nici colegii de la liceu nu sunt ocoliți( așa cum nici eu nu am fost). Să ai un copil special la clasă nu trebuie să fie o provocare de netrecut. Trebuie să pornim de la ideea că fiecare copil are drepturi fundamentale la educație și fiecărui copil trebuie să i se asigure șansa de a atinge și de a menține un nivel acceptabil al învățării, fiecare copil are particularități, interese, abilități și necesități de învățare unice, fiecare copil este UNIC şi VALOROS în cadrul sistemului de educație. Și nu trebuie să gândim astfel doar noi, profesorii de la clasa cu un elev special, ci întreaga școală ar trebui să manifeste caracter inclusiv.
Cum se conturează profilul unei astfel de școli? Ar trebui șă aibă un management instituțional calitativ, Instituție deschisă reformelor, promovării EI, cu experiență în asistența copiilor, gata să împărtășească experiența și bunele practici; elevi care necesită suport educațional și elevi voluntari care sunt gata să îl ofere, cadre didactice bine pregătite și bine intenționate, care își percep munca ca o misiune nobilă în promovarea educației de calitate pentru toți copiii, părinți implicați și responsabili, care participă la viața școlară și își sprijină copiii, buget asigurat, infrastructură accesibilă, parteneri siguri.
Educația inclusivă presupune schimbarea şi adaptarea continuă a sistemului educațional pentru a răspunde diversității copiilor/ elevilor/ tinerilor și nevoilor ce decurg din aceasta, schimbarea la nivel de conținuturile educaționale, stilul de predare și modul de cooperare între cadre didactice, schimbarea – instruire, autoinstruire, formare continuă; asumarea riscurilor; complex, fenomen imprevizibil. Educația inclusivă este o provocare spre schimbarea atitudinilor şi mentalităților de excludere şi segregare.
Pașii de urmat pentru o educație inclusivă ar fi: sensibilizarea colegilor( trebuie să le vorbim despre colegul lor special, cu nevoi speciale, pe care ar trebui să-l ajute), familiarizarea colegilor cu comportamente specifice elevilor cu CES/dizabilități, informarea, ideal, formarea cadrelor didactice, sensibilizarea părinților (trebuie să conștientizeze dreptul la educație a copilului cu nevoi speciale), colaborarea părinte – cadre didactice.
Cum acționăm? E necesar să cunoaştem conţinutul actelor normative şcolare de tip reglator, specifice educaţiei incluzive, să cunoaștem copilul în vederea determinării nevoilor de dezvoltare (intervenție în interesul superior al copilului; egalizarea șanselor, non-discriminare; individualizarea; intervenție timpurie), să stabilim reguli clare la nivel de clasă, părinții/ reprezentanţii legali.
Elevul trebuie supus unei evaluări inițiale la Serviciul de asistenţă psihopedagogică, pentru determinarea necesităţilor şi serviciilor de suport educaţional, pentru asistența educațională și monitorizarea situației copilului, individualizarea procesului educațional trebuie individualizat în funcție de cerințele educaționale identificate, ţinând cont de stilul de învăţare al copilului, de tipul de inteligență, de ritmul propriu de creştere şi dezvoltare, apoi se impune reevaluarea dezvoltării copilului în vederea monitorizării dinamicii în dezvoltarea acestuia, pe domenii de dezvoltare. Însă progresele copilului depind de legătura permanentă cu familia, întrucât competențele copilului trebuie consolidate și acasă.
Profesorul are un rol extraordinar și de el depinde integrarea copilului cu nevoi speciale. El trebuie să-i fie mentor, expert, sprijin, evaluator, sursă de informare, facilitator, consultant. Cum? Prin elaborarea unei programe speciale(FIP), prin organizarea, punerea în practică, evaluarea procesului educațional, prin crearea de proiecte, de metode și procedee menite să faciliteze integrarea. Prin urmare, trebuie să dea dovadă de imaginație, abilitatea de a pune în practică metode de lucru, de a le adecva, de a inova.
Cele 10 regulile de bază în asigurarea unui mediu inclusiv:
1. Includerea tuturor (diversitate trebuie recunoscută şi respectată; crearea situaţiilor educaţionale prin intermediul cărora elevii se descoperă singuri cum colaborează cu colegii lor;încurajarea participării);
2. Comunicarea: profesorul să vorbească clar şi să ridice uşor vocea, cuvinte simple şi fraze scurte; folosirea gesturilor şi expresii ale feţii pentru a-şi face înţeles mesajul, verificarea dacă elevii au înţeles, comunicarea prin imagini);
3. Amenajarea sălilor de clasă (mişcarea liberă, iluminare, mesele şi băncile pot fi aranjate în grupuri; afişarea schemelor şi posterelor la nivelul ochilor elevilor );
4. Proiectarea orelor (alegerea cuvintelor cheie care pot fi folosite la ore; pregătirea fişelor de lucru, diferite tipuri de activităţi: cu toată clasa, lucru în grup, în perechi, sarcini individuale);
5. Curriculum individualizat (în baza obiectivelor PEI; evaluarea nivelului de pregătire, interese şi nevoile speciale, ce pot face face singuri elevii, cu puţin sau fără nici un ajutor din partea cadrului didactic, profesorului de sprijin; revizuirea curriculum-ului semestrial);
6. Ajutorul individual (când clasa lucrează la o sarcină, CD lucrează individual cu elevul cu CES/dizabilități; lucrul în perechi, promovând voluntariatul);
7. Materiale ajutătoare (suporturi didactice – fişe pentru lecţiile de citire, postere, imagini şi instrumente muzicale; mijloace de comunicare etc.);
8. Controlul comportamentului (abordare comună între cadre didactice; observarea comportamentelor elevului; pauze de odihnă, discuţii cu părinţii; utilizarea recompensei când elevul se comportă adecvat sau a finalizat cu succes o sarcină);
9. Lucrând împreună (cadrele didactice nu trebuie să activeze izolat, doar împreună pot găsi soluţii optime de integrare);
10. Voluntariatul (elevii mai competenţi pot să-i ajute pe cei care obţin performanţe mai modeste).
(https://files.peacecorps.gov/documents/Ghidul_facilitatorului__2022.pdf)
Vom pune accent pe abilitățile de bază ale elevilor, punctele forte, preferințe, interese şi vom monitoriza în permanență performanțele acestora, vom evita să cerem elevilor să facă lucruri pe care sunt incapabili să le facă, vom aborda foarte des lucrul în grup, care facilitează participarea tuturor elevilor şi reprezintă un mod excelent de a răspunde necesităților individuale vom distribui sarcinile pentru a fi efectuate în grup, astfel ca toți copiii să poată contribui la îndeplinirea lor, recunoscându-li-se în același timp aportul personal. Pentru evaluare vom folosi aprecieri, laude, comentarii, expresii precum: „Ai muncit din greu, dar a meritat!; Ce bine te-ai descurcat!; Te pricepi!; Mult mai bine!; Minunat!; Ai reușit întru totul!; Aşa-mi place!; Super!; Te descurci bine!; Sunt impresionat (ă)!; Extraordinar!; Ai făcut mult efort! Încă un pic şi-ai reuşit! uau!; Bună treabă!; Ai stabilit un nou record!; Felicitări!; Ai reușit singur (ă)!; Aşa treabă mai zic şi eu! Ăsta-i un început bun!”.
Prin urmare, pentru a construi un viitor copilului cu CES, vom lucra „cu sufletul”, vom comunica în permanență, vom fi dispuși să -i încurajăm, să repetăm dec câte ori este nevoie, să le fim mentori, să ne folosim toate abilitățile, întrucât copiii cu CES nu au dizabilități, ci, mai degrabă, alte abilități, pe care trebuie să le descoperim și să le dezvoltăm.
Bibliografie
https://cpedu.ro/propuneri-de-politici-publice-privind-integrarea-copiilor-ces-cu-deficiente-auditive-si-vizuale-in-invatamantul-de-masa/, consultat pe 26.08.2022
Dă clic pentru a accesa Ghidul_facilitatorului__2022.pdf