Modelele biopsihosociale permit explicarea majorității tulburărilor psihice din perioada copilăriei şi a adolescenței, ceea ce înseamnă că dezvoltarea timpurie poate fi determinată de factori biologici (sau chiar genetici); totuși, etapele ulterioare de dezvoltare sunt mediate de influențe psihosociale.
Acești factori, implicați în apariția comportamentului agresiv, sunt detaliați de către Bloomquist şi Schnell (2002), Scheithauer şi Petermann (2002) astfel:
Factori biologici
Diferențele de sex. Băieții par a fi mai labili din punct de vedere emoțional decât fetele şi manifestă mai frecvent afecte negative comparativ cu ele. Fetele manifestă mai multe emoții pozitive şi își reglează în acest fel mult mai bine sentimentele şi dispozițiile afective (Weinberg şi Tronick, 1997). Fetele dezvoltă comportamente agresive la debutul pubertății şi preferă alte forme de manifestare.
Dacă la băieţi manifestările sunt directe, deschise, fizice, cu scopuri egoiste, cu tendințe puternice de dominare în grup, cu abilități sociale limitate şi cu dificultăți de soluționare adecvată a conflictelor, la fete manifestările sunt indirecte, are loc o agresivitate motivată emoțional (datorită pierderii autocontrolului), predomină un comportament prosocial puternic manifestat (empatie), dau dovadă de abilități sociale care pot reduce frecvența comportamentului agresiv… Abia la debutul pubertății fetele manifestă un comportament puternic agresiv. Se pare că modificările corporale din pubertate duc la o stimă de sine scăzută, deoarece în această perioadă apare şi o reducere a monitorizăriiparentale, ceea ce duce la o prognoză nefavorabilă a evoluției ulterioare.
Riscuri pre- şi perinatale. Brennan şi Raine(1997) presupun că un factor declanșator al comportamentului agresiv este cel legat de tulburările funcționale neurofiziologice din sistemul nervos central al copilului, tulburări care sunt condiționate de complicații din timpul sarcinii sau de la naștere. Astfel de tulburări ale dezvoltării creierului pot modifica comportamentul de învățare al copilului şi pot provoca deficite ale comportamentului social (Banaschewsckii şi colab., 2004). O serie de deficite sunt dependente de comportamentele mamei din timpul sarcinii, de exemplu abuzul de substanțe (fumatul, alcool, droguri) care are un rol decisiv.
Factori psihologici
Temperamentul dificil. Potrivit lui Rothbart şi Bates (1989) diferențele de temperament influențează abilitatea de autoreglare, distragerea atenției, reactivitatea emoțională, activitatea motorie a copilului. Trebuie să menționăm că un temperament dificil în sine nu înseamnăîn mod obligatoriu un risc pentru dezvoltarea unei tulburări psihice, dar poate însemna solicitări specifice pentru părinţi. Aceste solicitări sunt cu atât mai mari cu cât temperamentul copilului deviază mai mult de la expectanțele părinţilor vizavi de copii.
Control insuficient al impulsului şi reglare emoțională deficitară. Copiii agresivi se evidențiază printr-un control scăzut al impulsurilor, în sensul inhibării deficitare a manifestărilor comportamentale agresive. Emoțiile negative, necontrolate îl împiedică pe copil să elaboreze strategii adecvate de rezolvare a problemelor (Petermann şi Wiedebusch, 2003). Deoarece nu există strategii adecvate de rezolvare a problemelor, comportamentul agresiv se manifestă mai frecvent şi cu o mai mare intensitate. Rubin, Coplan, Fox şi Calkins (1995) descriu o grupă de copii hiperactivi, neliniştiţi, cu dificultăţi în reglarea furiei. Potrivit observaţiilor acestora, comportamentul copiilor hiperactivi conduce la agresiuni şi comportamente duşmănoase faţă de cei de aceeaşi vârstă şi în timp la comportamente sociale deficitare.
Prelucrarea deficitară a informaţiilor social-cognitive. Dodge s-a ocupat de copiii şi adolescenţii agresivi, caracterizaţi de o percepţie socială specifică şi atitudini defensive ( Crick şi Dodge, 1994; Dodge şi colab. 1997; Dodge şi Schwartz,1997). Cercetătorii sunt de părere că aceşti copii reacţionează printr-un comportament defensiv deoarece au sentimentul că sunt ameninţaţi (chiar şi stimulii neutrii fiind apreciaţi ca ameninţători şi agresivi). Pentru un copil cu o asemenea atitudine există mari şanse de a intra într-un cerc vicios, lucru care îi întăreşte comportamentul agresiv. Ei consideră că mediul în care trăiesc este plin de intenţii duşmănoase iar comportamentul agresiv relaţionat cu această percepţie determină în mediul social sancţiunea, pedepsirea sau respingerea socială, ducând la comportamente agresive din partea copilului. De asemenea copiii agresivi reacţionează foarte rapid din cauza impulsivităţii lor. Acest lucru este legat de faptul că în situaţii conflictuale ei nu mai percep şi nu mai prelucrează informaţiile suplimentare, nu evalueaza nici o alternativă şi nu prevăd consecinţele comportamentelor agresive.
Empatie deficitară. Copiii agresivi nu ţin cont de perspectiva victimei. Ei nu gândesc că aceasta suferă din cauza comportamentelor lor duşmănoase. Ei îşi evaluează comportamentul agresiv ca fiind eficient şi pornesc de la ideea că nu vor putea implementa cu succes strategii de soluţionare pozitivă a conflictelor. Sursa acestor evaluări distorsionate se regăseşte în experienţele negative timpurii, ca de exemplu în abuzul fizic sau disciplinarea severa ( Dodge şi Schwartz, 997). Empatia redusa se manifestă şi prin faptul că ,,se folosesc de ceilalţi fără remuşcări” (Petermann şi Wiedebusch, 2003). Pare plauzibilă ideea că la copiii agresivi prelucrarea informaţiilor social-cognitive este atât de distorsionată încât ei nu pot fi capabili să aprecieze care ar putea fi consecinţele comportamentelor faţă de cei din jur.
Factori sociali
Aspectele sociale se referă în primul rând la influenţele familiale asupra dezvoltării comportamentului agresiv. Potrivit studiilor lui Gerald Petterson (Petterson şi colab.,1998) în familiile cu copii agresivi se regăsesc patru factori care se referă la comportamentele de educare inadecvate:
- În familie regulile nu sunt enunţate şi nu sunt respectate
- Părinţii nu ştiu nimic despre preocuparile copilului lor
- Părinţii nu acordă întăriri copilului sau nu le acordă consecvent
- În familie nu se discută şi soluţionează problemele.
Aceste aspecte susţin rolul esenţial pe care îl joacă părinţii în dezvoltarea comportamentului agresiv al copilului. Acest lucru nu înseamnă că părinţii provoacă în mod intenţionat acest comportament, însă ei pot interveni pentru a reduce comportamentele problemă prin comportamente sociale pozitive în familie şi prin discutarea problemelor cu copilul.
Control deficitar din partea părinţilor. Faptul ca părinţii nu sunt interesaţi de activităţile copilului face ca, la manifestarea unui comportament agresiv copilul să fie certat, pedepsit sau primeşte un feedback negativ sub forma criticilor (Petteson, 2002).
Competenţe educaţionale deficitare ale părinţilor. Un rol al educaţiei este acela de a oferi copilului un model comportamental pozitiv, reguli şi înţelegeri clare aplicate consecvent. Un stil educaţional care formulează şi impune reguli implică însuşirea normelor sociale şi dezvoltarea unor comportamente sociale pozitive. Astfel, copiii îşi pot regla singuri comportamentul (Moffitt, 1993).
Suport emoţional redus şi lipsa acceptării necondiţionate a copilului. Snyder, Schrepfermann şi Peter (1997) au demonstrat că interacţiunea negativă mamă-copil duce la un comportamnt agresiv mai intens, de lungă durată şi mai frecvent. Potrivit acestor cercetări, există o relaţie strânsă între absenţa afectivităţii materne şi comportamentul agresiv. Cu cât este mai mic copilul, cu atât suferă mai mult din cauza unei relaţii negative părinte – copil ( Campbell şi colab.,1996). Practici educaţionale negative. Am menţionat deja controlul deficitar din partea părinţilor ca şi exemplu de practică educaţionala negativă, dar sunt la fel de importante conflictele părinţi – copil şi absenţa relaţiei pozitive.
Practicile educaţionale depind şi de cantitatea de stres familial – dacă mamele sunt mai indulgente şi nivelul de stres familial este mai scăzut iar problemele comportamentale ale copilului nu se generalizează.
Caracteristicile părinţilor şi stresul familial. Sănătatea fizică şi psihică a părinţilor, armonia de cuplu, stresul familial şi experienţele stresante de viață marchează dezvoltarea copilului. Campbell şi colab. (1996) concluzionează ca un nivel de stres ridicat, care se menţine pe o perioadă mare de timp, este definitorie pentru dezvoltarea comportamentului agresiv la băieţi. Solicitarea psihică şi stresul familial afectează în mod negativ atenţia şi comportamentul de interacţiune al mamei şi în acest fel şi capacitatea de relaţionare a copilului. Comportamentul de educare este influenţat negativ în acest fel, iar copilului i se ofera prea puţine modele de interacţiune socială pozitivă (Campbell, 1997).
Abuzul fizic. Experienţierea abuzurilor la o vârstă timpurie are consecințe marcante asupra dezvoltării proceselor neuropsihologice. Copiii care au fost supuşi abuzului au dificultăţi în reglarea adecvată a afectelor spre deosebire de copiii care nu au avut asemenea experienţe, manifestând sentimente negative de teamă, furie şi tristeţe. Acest lucru susţine ipoteza conform căreia abuzurile sunt însoţite de condiţionări neurologice negative. De aceea, copiii abuzaţi prezintă deficite în abordarea sarcinilor cognitive şi nu pot reacţiona adecvat când se află „într-o situaţie socială neameninţătoare” (Cicchetti, 1998). Dodge şi colab. (1995) au ajuns la concluzia că cei abuzaţi fizic îi percep pe cei din jur ca fiind mai duşmănoşi, evaluează pozitiv comportamentul agresiv şi îl adoptă în rezolvarea problemelor. Abuzul nu afectează nu numai capacitatea de reglare afectivă ci şi formarea unei abilităţi de relaţionare. Dezvoltarea unei imagini de sine pozitive la copiii abuzaţi este dificilă. Acest lucru se datorează dificultăţilor de a-şi exprima sentimentele negative sau de a oferi informaţii despre starea lor.
Respingerea socială din partea celor de aceeaşi vârstă. Din cauza problemelor comportamentale copiii agresivi sunt respinşi de către cei de aceeaşi vârstă. În aceste condiţii, au posibilitatea de a stabili contacte sociale doar cu cei care prezintă comportamente sociale similare, în acest fel întărindu-se comportamentul social dezadaptativ. Acest aspect are o importanţă tot mai mare deoarece copiii se formează (în cele mai multe cazuri) având ca şi grup de referinţă grupul de prieteni şi nu familia.
Întăriri pozitive. O întărire pozitivă a comportamentului agresiv este de exemplu atingerea unui scop prin intermediul acestuia. Prin agresivitate copilul obţine efectul dorit, i se indeplineşte o dorinţă sau îşi impune punctul de vedere. O altă modalitate este de întărire care vine din partea grupului de copii în care agresivitatea este percepută pozitiv, admirată chiar. Atacul agresiv al unui copil furios poate fi întărit pozitiv şi prin manifestarea durerii şi a suferinţei experienţiate de victimă.
Întăriri negative. Întărirea negativă presupune reducerea sau depăşirea unei situaţii ameninţătoare sau neplăcute prin intermediul comportamentului agresiv. Acest lucru poate însemna de exemplu încheierea unui conflict real sau imaginar prin ripostare. În acest fel ameninţarea este îndepărtată ceea ce are un efect de întărire negativă. Un alt exemplu este reducerea tensiunii experienţiate ca fiind neplacută – durerea, teama printr-o izbucnire de furie şi distrugere de obiecte.
Tolerare şi ignorare. Tolerarea comportamentelor agresive se referă la faptul că profesorii, părinţii şi alţi adulţi observă comportamentul agresiv fără a lua măsuri. Motivele pentru care adulţii adoptă o atitudine tolerantă sunt diverse – se simt suprasolicitaţi, nepuțincioşi, se bucură pe ascuns de această tendinţă agresivă, aprobă violenţa în general sau sunt pur şi simplu dezinteresaţi şi iresponsabili. Toleranţa descrisă anterior se deosebeşte de ignorarea agresivităţii. În cazul ignorării copilul observă că acest comportament nu este dorit şi nu este acceptat. Copilul nu-şi atinge scopul prin intermediul acestuia , astfel agresivitatea nu are nici un efect. Adultul nu se mai lasă provocat de comportamentul copilului, reducându-se astfel comportamentul agresiv.
Învățarea prin modelare. Învățarea poate fi făcută și prin modelare, prin comportamentele observate la adulți sau la cei de aceeași vârstă. Bandura (1979) consideră ca o serie de principii de învățare, în special de modelare, sunt responsabile de achiziționarea comportamentului agresiv. Manifestarea unui comportament învățat prin modelare depinde de consecințele așteptate – dacă este urmat de o pedeapsă atunci este mai puțin probabil să fie adoptat.
Bibliografie
Bandura, A., – „Social Foundation of Thought and Action: A Social-Cognitive Theory”, Englewood Cliffs, NJ: Prentice Hall, 1986.
Bandura A. (1973). „Aggression: a social learning analysis”, N-Y: Prentice-Hall, Englewood Cliffs.
Balica M., Fartuşnic C., Horga I., Ionescu, M. Jigău, M., Liiceanu A., & Mărutescu A. (2006). „Rezultatele cercetării de teren – Violența în şcoală”, Bucureşti: Ed. Alpha.
Benga. O, Băban A., Opre A., (2015). „Strategii de prevenție a problemelor de comportament”, Edituta ASCR, Cluj –Napoca.
Bora H.C., (2011). „Educație rațional emotivă și comportamentală pentru cadre didactice”, Editura Universității din Oradea, Oradea.