Dezvoltarea profesională prin intermediul proiectelor europene

Am încercat să scriu această lucrare în urma celor două mobilități din cadrul a două proiecte Erasmus, dorind să scot în evidență beneficiul acestor proiecte europene în dezvoltarea profesională a cadrelor didactice cât și a elevilor care partcipă. Aceste experiențe o să le repet ori de câte ori voi avea ocazia deoarece voi putea cunoaște oameni și culturi noi.

Dezvoltarea profesională a cadrelor didactice este un proces continuu de învăţare pe tot parcursul vieţii, de formare, de dobândire sau de îmbunătăţire a competenţelor şi o modalitate eficientă de a ajunge la o anumită maturitate şi înţelepciune în profesia didactică.
Participarea profesorilor la proiecte europene de tip Erasmus contribuie foarte mult la dezvoltarea profesională a cadrelor didactice deoarece facilitează accesul acestora la un mediu virtual de colaborare şi de schimb de experienţă, la parteneriate cu alţi profesori şi la activităţi de formare profesională, alături de colegi din diverse ţări europene. Prin derularea de proiecte europene, cadrele didactice au posibilitatea de a se familiariza cu sistemele de educaţie din alte ţări europene.

De asemenea, fiecare proiect aduce pentru profesor diverse provocări: crearea unui mediu atractiv de învăţare, diversificarea situaţiilor de învăţare, combinarea mai multor teme şi activităţi relevante, elaborarea de material didactic adecvat. Proiectele europene reprezintă un mediu autentic de învăţare şi un vast domeniu unde cadrele didactice pot învăţa prin intermediul comunicării, prin utilizarea noilor tehnologii şi prin managementul de proiect.

Elevii şi cadrele didactice au acces la un cadru activ de învăţare, la instrumente pedagogice care integrează noile tehnologii în procesul didactic. Proiectele oferă: instrumente pedagogice care integrează noile tehnologii în procesul de învăţare; cunoaşterea ţărilor participante; posibilitatea implicării în activităţi curriculare comune; participarea profesorilor la o reţea europeană şi oportunităţi pentru dezvoltare profesională, prin colaborarea în proiecte internaţionale şi prin participarea la seminarii internaţionale de formare/ schimburi de experienţă; un cadru atractiv de învăţare pentru elevi şi pentru profesori; recunoaşterea oficială şi o mai mare vizibilitate a activităţii participanţilor la nivel naţional şi european.

Unul dintre rezultatele vizibile şi imediate o reprezintă modificarea produsă în metodele şi tehnicile de învăţare. Se dovedeşte astfel că pesimismul în privinţa educaţiei este total nefondat, cu condiţia ca şcolile să evolueze constant şi să rămână la curent cu ultimele progrese în materie de învăţare. Un aspect important al acestor proiecte este schimbul de valori culturale şi tradiţii; cu cât schimbul cultural este mai intens, cu atât îl vom cunoaşte mai bine pe partenerul nostru şi cu atât vom deveni mai „europeni”. Proiectele Erasmus+ pot fi considerate o contribuţie majoră la învăţământul european, în special în domeniul lingvistic şi cultural. E demonstrat faptul că educaţia europeană este o realitate a prezentului şi a viitorului.

Se discută foarte mult astăzi pe marginea noilor metode şi tehnici folosite în educaţie. Orice proiect de colaborare implică stabilirea unor relaţii, în cadrul cărora cadrele didactice îşi propun să colaboreze la realizarea unui proiect. Stabilirea acestor relaţii are loc în două etape sau procese:

  • relaţii în sensul de relaţionare interumană, de stabilire de relaţii între persoane;
  • relaţii în sensul de raportare la real, de comunicare a unui conţinut cu ajutorul limbii.

Un proiect Erasmus+ este caracterizat de întrepătrunderea acestor două procese. Din această perspectivă, munca în echipă, factorul esenţial pentru succesul unui proiect, necesită o nouă abordare. Un proiect de succes împleteşte cele două elemente, capitalul cultural şi limba, astfel încât, treptat, să vă cunoaşteţi partenerii şi pe dumneavoastră, nu doar la nivel superficial, ci demonstrând o înţelegere profundă, apreciere şi toleranţă faţă de contextul cultural. Astfel, elevii  şi partenerii de proiect achiziţionează un nou tip de cunoştinţe, care le permit să devină cetăţeni ai lumii în adevăratul sens al cuvântului.

Beneficiile derulării parteneriatelor internaţionale prin proiecte  sunt multiple. Acestea completează şi întregesc strategiile naţionale privind asigurarea calităţii educaţiei; oferă o modalitate eficientă de abordare a educaţiei în secolul XXI; permit creşterea calităţii activităţilor de învăţare desfăşurate cu elevii; cresc motivaţia elevilor pentru învăţare/ cunoaştere; permit cunoaşterea altor sisteme de învăţământ şi sporesc formarea competenţelor de comunicare într-o limbă străină.

Am participat direct în două mobilități Erasmus din cadrul a două proiecte diferite și pot spune că experiența umană cât și cea didactică au pus aprenta într-un mod benefic asupra mea. Am încercat în unele momente să aplic și la clasă unele competențe care le-am dobândit în cele două mobilități și spre surprinderea mea rezultatele au fost satisfăcătoare. Dacă la început elevii noștri au fost sceptici în a lucra în echipe mici, și nu individual, le-a demonstrat că „unde-i unul nu-i putere, unde-s doi puterea crește!”. Pot să zic că această metodă care am împărtășit-o și elevilor mei m-a făcut să îmi doresc să mai particip la astfel de proiecte europene ca să pot să le împărtășesc lucruri noi din alte culturi și la rândul meu să transmit lucruri din cultura noastră și altor popoare.

În urma participării la proiecte, se produc schimbări la nivelul activităţii didactice, din perspectiva dezvoltării profesionale continue şi la nivelul şcolii. Proiectele realizate prin parteneriate internaţionale oferă o perspectivă mai bună în ce priveşte responsabilităţile şi contribuţia didactică în cadrul şcolii, o atenţie sporită acordată calităţii proiectelor pe care le realizează cadrele didactice, o perspectivă mai avizată în ce priveşte selecţia activităţilor care să aducă valoare adăugată pentru situaţiile educative pe care le proiectăm pentru elevii noştri. Totodată oferă o îmbunătăţirea a  relaţiei cu conducerea şcolii, mai multe activităţi de colaborare între profesori din şcoală pentru schimb de experienţe didactice şi idei, o relaţie profesori-elevi mai bună şi o mai multă deschidere a şcolii către parteneriate.

Bibliografie:
–  Istrate, O. (coord.), Rolul proiectelor educaționale realizate prin parteneriate școlare internaționale.  TEHNE- Centrul pentru Inovare în Educație, București, 2013.
–  Cucoș, C.,  Educaţia, dimensiuni culturale şi interculturale, Polirom, Iași, 2000
– Institutul de Științe ale Educației, Zone prioritare de educație, Alpha, București, 2006
– Rădulescu E., Educație pentru succes, Oscar Print, București, 1997
– Ciolan, L., Pași către școala interculturală, Corint, București,  2000

 

prof. Iulian-Manuel Bejinariu

Colegiul Național de Informatică Spiru Haret, Suceava (Suceava) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/iulian.bejinariu

Articole asemănătoare