Dezvoltarea competențelor artistico-plastice și a creativității copiilor preșcolari

Cunoaștem copilul? Cunoaștem sensul adânc al primilor lui pași?
Mulți ar putea răspunde pozitiv la această întrebare, destui negativ, dar cei mai avizați – noi, educatorii – vom cădea pe gânduri. Cu cât cercetăm mai atent lumea copilului și a copilăriei, cu atât trebuie să devenim mai prudenți. Copiii își manifestă din plin creativitatea în activitățile pe care le fac. Interesul, curiozitatea, spontaneitatea, deschiderea la nou, tendința de a îmbina realul cu fantasticul, toate aceste ingrediente necesare creativității se manifestă în copilărie.

Pentru că sunt convinsă de valoarea creativității atât pentru copii cât și pentru adulți, în paginile următoare, am încercat să  descriu factorii de mediu care dezvoltă sau inhibă creativitatea şi modalităţile concrete prin care ne putem ajuta copiii să îşi manifeste și să-şi dezvolte sistematic creativitatea.

Copilul are o viață proprie cu mentalitatea și activitatea specifică vârstei lui. Cine nu observă pulsul mare de energie al copilului de care trebuie să se descarce necontenit și care îl face să se manifeste în fel și fel de forme? E o necesitate incontestabilă, o pornire firească de activitate care nu trebuie întreruptă, oprită, stânjenită, ci numai dirijată sistematic spre o dezvoltare potrivită înclinațiilor copiilor.

Una din aceste forme de activități zilnice ale copilului este pasiunea pentru desen. Desenul este o formă de echilibru între lumea exterioară și cea interioară, prin desen copilul își va compensa trebuințele lui proprii, trăirile sale cognitive și afective, copilul are posibilitatea de a exprima tot ceea ce, în experiența lui trăită, nu poate fi formulat și asimilat numai prin mijloacele limbajului vorbit.Copilul trebuie îndrumat să-și folosească ochii, nu numai pentru a vedea, ci și pentru a privi, urechile, nu numai pentru a auzi, dar și pentru a asculta cu atenție, mâinile,  nu numai pentru a apuca obiectele, ci și pentru a le pipăi și simți. Pornind de la considerentul că potențialul creativ al copilului nu se valorifică de la sine, apare și mai pregnantă răspunderea socială a grădiniței, care inițiază la vârste atât de fragede, dezvoltarea și cultivarea aptitudinilor și atitudinilor creatoare ale copiilor. Creativitatea nu se învață prin lecții speciale, ci prin întreaga activitate din grădiniță,  în care copiii trebuie să se  manifeste liber, fără teama de a greși sau de a fi aspru criticați. Numai în acest fel se poate cultiva la copii: îndrăzneala, independența, originalitatea.

Ca orice fenomen de o deosebită complexitate, cum este creativitatea, pentru manifestarea lui, este necesară prezența unui ansamblu de factori care intercondiționează reciproc:

  • factori intelectuali (gândire creatoare, imaginație creatoare);
  • factori nonintelectuali (motivația, factorii voluntari);
  • factori temperamentali și caracteriali.

Cercetările mai vechi și mai noi acordă locul întâi factorilor de ordin intelectual. Această prioritate este ușor explicabilă, deoarece spiritul nu poate opera în gol, ci presupune prealabile achiziții realizate prin cunoașterea directă (percepții) sau indirectă (gândire) și stocate în memorie.

Căci, așa cum spune un proverb arab, „Niciun sac gol nu stă în picioare” – niciun act de creație nu poate fi singur realizat fără informație, fără preparație, fără cunoștințe asimilate și bine structurate. Dintre componentele intelectuale ale creativității, gândirea divergentă (creatoare) este generică. Gândirea divergentă, cere celui care rezolvă problemă generarea mai multor soluții, puţine dintre acestea fiind noi, de o calitate înaltă şi funcţională, într-un cuvânt creativ.

Caracteristicile ei sunt: originalitatea,  flexibilitatea,  fluența, elaborarea.

Copilul, care-şi manifestă permanent mirarea şi surpriza, încercând să surprindă ineditul lumii, neinfluenţat încă de educaţia rutinieră, este considerat prototipul creativităţii. Teama faţă de orice deviere de la normă (convenţie, tradiţie) sau conformismul social are ca effect dispariţia originalităţii, fiind capcana în care eşuează creativitatea multor indivizi. Preşcolarii creativi se diferenţiază de obicei de restul grupului prin diferite comportamente specifice şi, dacă li se permite acest lucru, îşi dezvoltă în mod liber creativitatea. Ei sunt foarte curioşi, vin cu soluţii neobişnuite, cu idei originale, au iniţiativă şi un spirit de observaţie foarte bine dezvoltat, văd conexiuni între elemente aparent fără nicio legătură, pun întrebări adecvate, caută alternative şi explorează noi posibilităţi, manipulează şi controlează simultan mai multe idei, învaţă rapid şi uşor, au o memorie bună, un vocabular foarte bine dezvoltat, găsesc căi neobişnuite pentru soluţionarea problemelor, au o imaginaţie vie şi o capacitate deosebită de a crea.

Deoarece preşcolarul dispune de un potenţial creativ susţinut de manifestarea pregnantă a trebuinţelor de cunoaştere, de autoafirmare şi independenţă, de relaţii cu ceilalţi, stimularea acestor trebuinţe ar trebui să cunducă la întreţinerea şi potenţarea manifestărilor creative ale preşcolarului. Potenţialul creativ reprezintă sistemul disponibilităţilor psihice care îi permit individului să depăşească propria experienţă şi să construiască noul în planul modalităţilor de expresie, al acţiunii şi al cunoaşterii.

Componentele acestui potenţial creativ sunt:

  •  trebuinţele de progres întâlnite la această vârstă
  •  trebuinţa de cunoaştere, trebuinţa de independenţă, trebuinţa de autoexprimare;
  •  imaginaţia liberă, nestânjenită de canoane;
  •  spontaneitatea;
  • animismul gândirii, care mijloceşte interferenţa firească a lumii umane cu lumea animalelor şi cu lumea lucrurilor.

Potenţialul creativ al preşcolarului se manifestă în activităţile sale cotidiene: în joc (activitatea fundamentală), în desen şi pictură (activităţi care pentru el, cel puţin iniţial, un joc cu liniile şi culorile), în limbaj (o activitate de intercomunicare umană realizată cu mijloacele limbii), matematică, muzică. Copiii sunt imaginativi si au un potenţial creativ fantastic. Este felul lor natural de a fi.

Modalităţi de evidenţiere a creativităţii la vârsta preşcolară

La preşcolari, capacitatea creatoare comportă în primul rand trăsături de personalitate înnăscute, susceptibile de dezvoltare prin educaţie. Fiecare copil normal dezvoltat “fizic şi psihic” posedă un anumit act creativ, care poate să se manifeste sub diferite forme. Contribuţia testelor de creativitate poate fi apreciată din două puncte de vedere; calitatea cea mai evidentă fiind activizarea independentă pe baza conceptelor verbale propuse, pentru rezolvare care stimulează gândirea divergentă, cerând rapiditate şi promptitudine în rezolvare, contribuind astfel la dezvoltarea capacităţilor intelectuale, iar prin aplicarea acestor exerciţii este diagnosticată şi prezenţa flexibilităţii verbale şi semantice, contribuind astfel la stimularea şi educarea “actelor creative” ale preşcolarilor.

Personal, consider că activitatea care are cea mai mare pondere în educarea creativităţii copilului preşcolar este activitatea artistico-plastică, în mod deosebit desenul şi pictura. Aceste activităţi sunt în strânsă corelare cu activităţile de cunoaşterea mediului şi educarea limbajului. Prin organizarea unor plimbări, excursii, observări spontane se urmăreşte stimularea imaginaţiei copiilor, dându-li-se posibilitatea să-şi aleagă în cadrul orelor de desen sau pictură aspectele care i-au impresionat cel mai mult.

Impresiile uneori sunt atât de bogate încât desenul copiilor capătă cursivitate în pregătirea elementelor. Prin culoare, copilul redă tot ce l-a impresionat mai mult, într-o formă reală sau imaginară, manifestându-şi dorinţa de a crea, de a se afirma. Copilul trăieşte din plin, pe plan afectiv, tot ce-I place mai mult ca formă, culoare, mişcare; pe acest fond afectiv bogat şi sincer exprimat, copilul se manifestă ca un participant active, ca un character fecund, în stare să realizeze tot ceea ce gândeşte.

Pictura constituie o activitate prin care jucându-se, copiii ne dau posibilitatea să constatăm modul cum văd, cum înţeleg lumea, ce i-a impresionat mai mult din multitudinea de aspecte care le-au reţinut atenţia. Prin modul de organizare şi desfăşurare a activităţii de pictură, educatoarea poate merge până acolo în a descoperi chiar starea afectivă, emoţională a unui copil în ziua desfăşurării activităţii. Astfel, dacă preşcolarul a folosit în mod preponderant galbenul sau portocaliul, este vessel, bine dispus, accesibil, iar dacă într-o zi copilul a folosit culori ca albastru, nuanţe de gri şi negru, copilul este trist, zbuciumat în felul său intern şi trebuie scos din această stare.

Copiilor le place foarte mult să îmbine culorile, să le asocieze, chiar dacă nouă nu ni s-ar părea potrivită o anume alăturare de culori, să obţină culori noi prin amestecul a două sau mai multe colori. Prin diferitele tehnici ale picturii cum ar fi: fuzionarea la margine şi în masă, taşimania, stropirea, picurarea şi dirijarea picăturilor, se poate evidenţia creativitatea copiilor şi în acelaşi timp se şi poate educa. Ca urmare a aplicării unor teste, care încurajează în destulă măsură exprimarea creativă a preşcolarilor, rezultatele obţinute cu copiii din grupul selectat au fost importante.

Astfel, progresul de la o etapă la alta  a fost  mare dacă-l comparăm cu cel realizat de grupă în mod obișnuit . O parte dintre copii s-au exprimat plastic prin originalitate, creativitate, alţii au apelat la imitaţie, fenomen specific în cadrul relaţiilor de colegialitate şi care se manifestă de la această vârstă. Lucrările de desen au fost mai reuşite datorită cunoaşterii şi utilizării mai frecvente a tehnicii de lucru şi a bogăţiei informaţiilor acumulate până acum.

În acest sens, m-am axat pe construirea unor modele de tip formativ, în primul rând că ele facilitează dezvoltarea funcției de completare, funcției de proiectare și anticipare, de analogie și de construire a realului din imaginativ, de apariție a unor modele originale care duc la forme ale creației obiective. Deoarece imaginația creatoare este considerată nucleul central al activității, analiza trebuie făcută prin prisma celor trei grupe mari de abilități specifice: fluența, flexibilitatea și originalitatea. Aceste abilități trebuie dezvoltate în scopul ajungerii la o imaginație reușită, la tipuri creatoare ale acesteia. Printr-o analiză atentă a testelor efectuate ne putem spune părerea cu privire la capacitatea motorie a copilului și în același timp desprindem și unele trăsături de personalitate ca: perseverența, siguranța, elanul, expresivitatea, timiditatea.

Cum pot educatoarele încuraja creativitatea?

  • Prin furnizarea unui mediu care permite copilului să exploreze şi să se joace fără restrângeri exagerate;
  • Prin adaptarea la ideile copilului, fără a încerca o structurare a ideilor lui astfel încât să se potrivescă cu cele ale adulţilor;
  • Prin acceptarea ideilor neobişnuite ale copilului, fără a judeca modul divergent în care acesta rezolvă o problemă.
  • Folosind modalităţi creative pentru rezolvarea problemelor, în special a problemelor ce apar în viaţa de zi cu zi;
  • Alocând destul timp copilului pentru explorarea tuturor posibilităţilor, pentru trecerea de la ideile obişnuite la idei mai originale;
  • Încurajând procesul, iar nu scopul.

Concluzii

Crearea unei ambianţe bine organizate încurajează copiii să exploreze, să aibă iniţiativă şi să creeze. Educatoarea trebuie să urmărească dezvoltarea copilului, să furnizeze materiale în toate centrele de activitate, să stabilească ţeluri corespunzătoare pentru fiecare copil în parte şi pentru toată grupa de copii în ansamblu, să planifice teme care să răspundă intereselor copiilor, să respecte personalitatea fiecăruia, să le menţină trează curiozitatea şi să stimuleze învăţarea prin cooperare.

Experienţa a demonstrat de fiecare dată că orice copil posedă potenţial creativ, iar creativitatea este educabilă.

Bibliografie:
Berge, Profesiunea de părinte, Ed. P. Bucureşti 1977
Eleonora Pop, Miltron Cristescu, Julieta Alexandru,, Copiii de la 5 la 6 ani, broşură editată de „Tribuna şcolii” Bucureşti 1978
Marin N. Golfin, Istoria artelor plastice, vol. II 1972
Revista învăţământului preşcolar, nr 1-2 / 1999, Bucureşti,p. 72-77
Oprescu,N.,,Educarea creativității elevilor în procesul de învățare,, Revista de Pedagogie,nr.3,1977
Curriculum pentru învățământul preșcolar, Editura Didactica Publishing House,București, 2009.

Accesări: 279

Articole asemănătoare