Copilăria – un basm fără sfârșit

Copilăria este cea mai frumoasă perioadă din viața fiecăruia, este o lume mirifică pe care probabil nu o vom putea înțelege pe deplin niciodată, este o perioadă lipsită de tristețe și plină de emoție, bucurie și culoare. Copilăria este o lume aparte; pentru noi o lume ciudată, fantastică, ireală, pentru cei care fac parte din ea dimpotrivă, una reală și plină de armonie.

„Copilăria este cea mai de preţ comoară de pe pământ!” Riana Bulancea

La fel ca alte vieţuitoare, omul are mai multe cicluri de viaţă, mai exact:
Copilaria (0-10ani)
Preadolescența (10-15ani)
Adolescența (15-18ani)
Tinerețea (18-35ani)
Maturitatea (35-60ani)
Bătranețea (60-> ani)

Copilaria este prima etapă. Ea pune bazele întregii vieți; în prima parte a copilariei (pana la 3 ani) copilul învață să meargă, să vorbească etc. Este de asemenea și cea mai frumoasă perioadă din toată viața. Intr-a II-a parte a copilăriei (de la 3 la 10 ani) creșterea este mai înceată.

Inocenţa şi naivitatea fac din copilărie o lume fericită, înconjurată de bine şi apărată de puritate.

Acum îmi amintesc cu drag diferite întâmplări ale copilăriei, evenimente importante pentru mine,care mă fac să zâmbesc şi să evadez din rutina obositoare a vieţii de zi cu zi… ca o carte, pe care o pot citi oricând, ca un film, pe care îl rulează cinematograful gândurilor, ca un cântec pe care îl pot auzi doar eu… şi asta mă face să mă simt specială!

Nu ştiu cât de mult se bucură alţii, dar eu zâmbesc adesea, când aievea, îmi amintesc de prima poezie la 5 ani,de prima carte primită de la Moş Crăciun, de prima zi de şcoală… de fiecare apus,de fiecare noapte  alături de Cățelușul de plus Bob care era jucăria noastră preferată cu care ne-am jucat toți în fiecare zi! Le rememorez… doar atât mai pot face, în fiecare zi, când descopăr un alt aspect al întâmplării,din copilăria mea, realizând că nu mă cunosc prea bine, observînd schimbările  făcute,care nu sînt prea multe,dar sînt totuşi suficiente pentru a -mi pierde copilăria!

Când suntem copii avem inima deschisă spre iubire şi frumos. Râdem şi plângem foarte uşor, suntem capricioşi şi generoşi, iertând şi uitând repede micile supărări. Însă când ajungem la maturitate, bucuria clipei, expansivitatea şi nebunia dispar, zâmbim şi râdem cu reţinere, încercăm să afişăm o mină serioasă, nedorind să fim etichetaţi ridicoli. În plus, nu mai facem risipă de entuziasm, neexprimându-ne liber emoţiile şi ne mai având acea ardoare cu care aşteptăm lucrul mult-dorit.

Copiii din ziua de astăzi nu mai ştiu ce înseamnă copilaria. Trăiesc într-o lume virtuală, petrecând ore în şir în faţa calculatorului, jucând jocuri impregnate de violenţă, la televizor, ascultând o muzică zgomotoasă care nu mai reuşeste să atingă sufletul. Pe vremea mea, copilăria însemna un mod de a trăi sănătos, în spaţiul nepoluat din mijlocul naturii, o lume care mă ducea cu gândul la basmele cu zâne, unde experimentam frumosul, unde binele era ridicat la rangul de virtute. Aveam timp să citesc cărţile de poveşti care m-au ajutat să discern binele de rău şi sa-mi adun în suflet cantitatea necesară de cunoaştere.

Literatura română pentru şi despre copii a adus, încă din secolul al XIX-lea, în atenţia cititorului, lumea specială a copilăriei, cu zbuciumul şi cu bucuriile sale specifice. Opera autobiografică a lui Ion Creangă, intrată în patrimoniul literaturii universale, ‘Amintiri din copilărie’, dar şi basmele şi poveştile sale (între cele mai cunoscute numărându-se ‘Capra cu trei iezi’, ‘Fata babei şi fata moşneagului’, ‘Ivan Turbincă’, ‘Povestea lui Ionică cel prost’, ‘Punguţa cu doi bani’) tălmăcesc cu umor şi spontaneitate universul senin al copilăriei. Un alt scriitor preocupat şi de tema copilăriei, Barbu Ştefănescu Delevrancea, prelucrează în povestirile sale, cum sunt cele din ciclul ‘Odinioară’, motive folclorice, pentru şi despre copii (‘Neghiniţă’, ‘Palatul de cleştar’, ‘Departe, departe’, ‘Bunicul’, ‘Bunica’, ‘Sultănica’, ‘Sorcova’). Şi prima parte a secolului XX se poate mândri cu opere valoroase care oglindesc copilăria, uneori fericită, alteori dramatică.

Un loc aparte îl ocupă în operele lui Mihail Sadoveanu copilăria, descrisă în personaje speciale ca Lizuca, din ‘Dumbrava minunată’, sau în povestiri ca ‘Măria sa Puiul Pădurii’ sau ‘Ani de ucenicie’. O tonalitate directă, simplă, empatică faţă de destinele narate ne propune Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti în ‘Puiul’, ‘Privighetoarea’, ‘Bietul Tric’ sau ‘Niculăiţă Minciună’. O coloratură aparte au schiţele şi povestirile lui Emil Gârleanu, în volumul ‘Din lumea celor care nu cuvântă’. Poeta Elena Farago a dedicat copiilor versuri emoţionante, cum ar fi ‘Căţeluşul şchiop’, ‘Gândăcelul’, ‘Cloşca’, ‘Motanul pedepsit’ şi altele.

Otilia Cazimir, numită ‘poeta sufletelor simple’, ascultă şi redă clipele vesele sau triste trăite de copii. ‘Balada unui greier mic’ sau ‘Câţi ca voi!’, de George Topârceanu, îi încântă cu tâlcul lor pe copii, în timp ce Ionel Teodoreanu a creionat, în ‘Uliţa copilăriei’ şi ‘La Medeleni’, o adevărată frescă a copilăriei şi adolescenţei.

Copilaria este, în concluzie, un loc și un timp al fericirii, insula de nemurire luminata de soarele primei vârste. Este un spațiu al fericirii și al veseliei continue, în care realitatea este înlocuita cu un spațiu imaginar și ideal. Este un timp mitic și fericit, în care visul devine realitate, iar realitatea devine basm.

Bibliografie:
Birch, A., (2000), Psihologia dezvoltării, Editura Tehnică, Bucureşti
Boţiu, V., Mihailiuc, H., (1993), Copilul şi lumea sa, Editura de Vest, Timişoara 6
Debesse, M., (1970), Psihologia copilului de la naştere la adolescenţă, Editura
Leroy, G., (1974), Dialogul în educaţie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Şchiopu, U., Verza, E., (1995), Psihologia vârstelor, ciclurile vieţii, E.D.P., R.A., Bucureşti
Vincent, R., (1972), Cunoaşterea copilului, E.D.P., Bucureşti.

prof. Roxana Chesa

Grădinița cu Program Prelungit nr. 20, Drobeta-Turnu Severin (Mehedinţi) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/roxana.chesa

Articole asemănătoare