De ani de zile discutăm despre cât citește noua generație și dacă totuși citește, ce anume citește. Tocmai din acest motiv, obișnuiesc, de câțiva ani, ca la ședințele cu părinții să abordez această temă. Desigur, părinții sunt suprasaturați de subiect și din acest motiv m-am gândit ca abordarea să fie diferită, pentru a reuși să conving măcar câțiva părinți – generație tânără – că doar prin exemplul personal ei vor putea să transmită celor mici dragostea pentru citit.
Dacă acasă, copilul își vede părintele citind, și dacă i se citește și lui, dacă vede în casă cărți, copilul se va apleca mai ușor în această direcție decât dacă părintele l-ar bate la cap să citească.
Astfel, în cadrul, ședințelor cu părinții am propus părinților un joc. Am prezentat părinților patru cărți care cuprindeau câte o poveste, cu o grafică extrem de atractivă. Le-am propus să ne împărțim în grupuri. Astfel, am format patru grupuri de câte cinci familii. Fiecare grup a primit câte o carte, urmând ca aceasta să treacă zilnic, de la o familie la alta astfel încât la sfârșitul săptămânii să fie citită fiecărui copil.
Săptămâna următoare, la grădiniță, eu va trebui să discut cu copiii – pe grupuri în funcție de cartea primită, subiectul cărții. Ca să obțin mai multe informații, voi pune subiectul acesteia în diferite ipostaze și voi solicita copiilor să schimbe finalul sau începutul poveștii, sau, voi solicita copiilor să deseneze o scenă din tema cărții, să despartă în silabe cuvinte cheie din carte, să coloreze scene reprezentative din carte. În final voi aduna, de la fiecare copil, toate fișele despre carte și le voi trimite părinților acasă.
Punând în aplicare acest joc, am observat, după distribuirea fișelor către familie, că atunci când un părinte a constatat că cel mic nu a recunoscut un personaj sau nu a știut bine firul poveștii, mi-a cerut cartea să-i mai citească odată copilului.
După obținerea feedbackului de la părinți am făcut schimb de cărți între grupuri. Astfel, în decurs de o lună m-am asigurat că fiecărui copil din grupă i-au fost citite măcar patru povești – cele primite de la grădiniță.
La sfârșitul primului an școlar în care am aplicat această metodă, mulți părinții mi-au spus că, în familia lor, cititul unei povești cu voce tare s-a transformat în rutină și că acest moment a creat o legătură mai puternică între părinți și copii.
Am observat și eu modul în care s-a îmbogățit vocabularul copiilor din grupă și cum li s-au dezvoltat abilitățile de ascultare și memorie.
Am constatat o reală dezvoltare a atenției, a concentrării și a creativității copiilor din grupă. Prin solicitarea, adresată fiecărui grup, de a relata colegilor povestea care le-a fost citită acasă, am observat o semnificativă dezvoltarea socială și emoțională a copiilor din grupă.
Astfel, după realul succes din primul an în care am aplicat această metodă, am continuat să fac acest lucru și la nivelul următor de vârstă și la generațiile următoare și am făcut acest lucru și în perioada online, în pandemie, participând și eu online, la momentul de lectură și updatând constant jocul, în baza experienței acumulate din fiecare aplicare.
Consider că această rutină „de a i se citi” , a copilului preșcolar, se va transforma în rutina „de a citi” a copilului școlar.