Comunicarea orală este prima pe care elevii o exersează și pe care dovedesc că o stăpânesc la intrarea în școală. Comunicarea se formează prin imitare, prin ascultarea celor din jur și se dezvoltă prin practică. Elevii își dezvoltă competențele de comunicare în timpul școlii, fapt care îi va ajuta să evolueze în situațiile de comunicare pe parcursul vieții.
Comunicarea orală este foarte importantă în procesul educativ. Ea este încărcată afectiv și rolul profesorului este de a încuraja și de a facilita această comunicare cum se poate mai bine.
Profesorul trebuie să construiască diverse contexte de comunicare prin construirea unor ocazii propice pentru activități de comunicare orală independente, de grup și cu întreaga clasă. Copiii sunt încurajați să comunice și să interacționeze cât mai mult prin jocuri de rol sau dramatizări, prin participarea alături de alții la discuții. Elevii discută între ei, pun întrebări, schimbă tot felul de informații în grupurile formate, dar a căror componență se poate modifica mereu pentru a exista diversitate și pentru ca fiecare elev să intre în contact cu ceilalți. Profesorul observă modul în care gândesc elevii și notează răspunsurile și observațiile lor. Profesorul îi provoacă pe elevi să-și împărtășească opiniile, să reflecteze și să discute despre subiectele propuse.
Procesul comunicării orale poate fi încurajat prin asigurarea unor situații autentice de comunicare prin conversație, povestire, cititul cu voce tare, jocul de rol. Se pot derula activități ca jocurile verbale, povestirea după imagini/ benzi desenate, susținerea unui monolog în care elevul să explice de ce îi place o operă literară sau un personaj, povestirea unui film sau a unei întâmplări din viața personală, prezentarea unei emisiuni preferate, a unei melodii etc. Elevul povestește fără să fie întrerupt de ceilalți, apoi colegii și profesorul îi pot pune întrebări sau pot cere explicații suplimentare. Profesorul observă dacă elevul folosește un limbaj adecvat vârstei sale , dacă își formulează corect ideile și dacă reușește să-i capteze pe colegi prin ceea ce susține. El observă interacțiunea elevului cu diferiți membri ai unor grupuri diverse, impactul pe care îl are exprimarea orală asupra celor care ascultă, capacitatea elevului de a fi, la rândul lui, un bun ascultător.
Se știe că elevii învață mai bine când sunt implicați în grupuri mici de conversație și în sarcini de conversație construite pe contexte naturale. Lucrul pe grupe mai mici încurajează exprimarea ideilor și a sentimentelor, creează un cadru de relaxare în comunicare, elevii reușind să-și înțeleagă mai bine gândurile și să comunice mai ușor între ei. Prin crearea grupurilor, profesorul sprijină și redirecționează activitatea atunci când apare o problemă de comunicare.
„Dezvoltarea capacității de comprehensiune și producere a mesajului oral este un proces complex care presupune introducerea și exersarea unor comportamente” prin care elevul interacționează atât pe verticală (elev – profesor), cât și pe orizontală (elev – elev), dar și elev – grup mic, elev – grup mare/ clasă. Florentina Sâmihăian prezintă mai multe tipuri de interacțiune în clasă. În interacțiunea elev- profesor, elevii își prezintă punctul de vedere, citesc lucrări scrise de ei (acasă sau în clasă), relatează experiențe de viață, își exprimă un punct de vedere personal. În dialogul elev-elev (pe orizontală), elevii colaborează în rezolvarea sarcinilor propuse, relatează experiențe personale, povestesc cărți sau filme, citesc cu voce tare, joacă o piesă de teatru. În interacțiunile dintre elev și grup mic sau mare se discută pe marginea unor opere propuse spre studiu, se analizează evoluția personajelor, se redactează oral rezumatul, se citește cu voce tare un text integral sau un fragment de text, se dezbate pe marginea acțiunii sau a personajelor, se raportează produsul final al grupurilor.
În cadrul orelor de literatură, cea mai utilizată metodă didactică este conversația, în orice tip de oră, indiferent de clasă sau profil. Ea vizează comunicarea autentică, reală dintre profesor și elevi, creativitatea acestora și conștientizarea actului receptării literare prin dialog. Profesorul devine un mediator, facilitează discuțiile dintre elevi, intervine când este cazul, îi ghidează. El vorbește cât mai puțin posibil, structurează discuția în care la majoritatea întrebărilor puse de elevi răspund elevii. Se folosesc întrebări deschise, care problematizează și vizează interpretarea textelor literare (lirice, epice sau dramatice) sau nonliterare. Exemplele de întrebări în cadrul orei de literatură sunt diverse și complexe. Care este tema poeziei “Luceafărul” de Mihai Eminescu? În ce constă modernitatea personajului Otilia din romanul „Enigma Otiliei” de George Călinescu? Care sunt calitățile personajului Harap-Alb din basmul „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă? Este „Flori de mucigai” de Tudor Arghezi o artă poetică? Explicați că Ștefan Gheorghidiu din romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu reprezintă tipul intelectualului lucid.
Marilena Pavelescu vorbește despre „comportamentele rutiniere care contribuie la dezvoltarea competenței de comunicare orală.” Astfel, elevul trebuie încurajat să pună întrebări atât profesorului, cât și colegilor, trebuie să-și exprime acordul sau dezacordul, să reformuleze ce a zis interlocutorul, să asculte în tăcere când vorbește cineva, să identifice presupozițiile, elipsele dintr-un discurs și să le completeze. Este foarte important ca profesorul să le explice elevilor că a asculta este o condiție esențială pentru a înțelege și pentru a răspunde adecvat. Trebuie să ascultăm pentru a putea îndeplini o sarcină cât mai corect, pentru a-l înțelege pe cel de lângă noi, pentru a putea relaționa, pentru a lua notițe și pentru a învăța. Ascultarea activă este un concept dezvoltat de Carl Rogers și presupune practicarea și exersarea unor activități prin care să sprijine și să încurajeze exprimarea interlocutorului. Elevii trebuie să stabilească permanent contactul vizual cu emițătorul, să pună întrebări, să nu-și formuleze răspunsul în gând până nu ascultă tot mesajul, să fie familiarizați cu prezentările orale ale colegilor, cu conversațiile obișnuite.
La ore, profesorul observă felul în care elevul folosește exprimarea orală ca mijloc de a participa la dezbateri și de a explora diferite teme. Profesorul observă felul în care elevul vorbește și ascultă, participă la discuții , discută despre experiențele sale, se implică în sarcina de lucru și își exprimă sentimentele. Profesorul urmărește elevul angajat în învățarea cooperativă alături de ceilalți elevi, în cadrul unor grupe mici sau în cadrul întregii clase. Observă cum acesta preia cuvântul, acceptă alte puncte de vedere, inițiază conversații cu profesorul, dă idei noi și modifică sau adaptează idei.
Evaluarea exprimării orale este mai dificilă decât evaluarea felului în care citește sau scrie un elev, din cauză că nu există un produs pe baza căruia să se poată trage anumite concluzii. Însă fiecare profesor trebuie să-și dezvolte un mod de a înregistra observațiile, de a nota răspunsurile elevilor și factorii care pot afecta comunicarea orală.
Bibliografie
Florentina Sâmihăian, CNC, Programul de pregătire a cadrelor didactice pe probleme de didactica disciplinelor, – Material pentru discuții, Botoșani, 2001;
Marilena Pavelescu, Metodica predării limbii și literaturii române. Ghid pentru susținerea examenelor de definitivare și de acordare a gradelor didactice, Editura Corint, 2010