EDICT

Desfășurarea lecțiilor de educație fizică este una din condițiile de formare și menținere a sănătății elevilor. Prin urmare, este necesar ca elevii să se implice sau să fie implicați, pe deplin, în practicarea educației fizice și participarea în cadrul lecțiilor. Elevii trebuie să își formeze motive și nevoi stabile de îngrijire a sănătății lor, de dezvoltare a calităților fizice și psihice. În acest sens, utilizarea creativă a metodelor de predare în cadrul procesului educațional la educația fizică este o condiție primordială a cadrului didactic, dar nu mai puțin importantă este și utilizarea mijloacelor de educație fizică în organizarea unui stil de viață sănătos de către elevi.
În ultimii ani, organizarea procesului educațional al lecției de educație fizică prin aplicarea metodelor autentice de predare este o preocupare minuțioasă a specialiștilor din domeniul sportului și educației.

În practica organizării și desfășurării lecțiilor de educație fizică, în general, sunt acceptate metode practice, care se bazează pe activitatea motrică activă a elevilor. Aceste metode sunt împărțite în două grupe: metode de exercițiu strict reglementate (învățare pe părți) și parțial reglementate (joc și competiții).

Metodele de exercițiu se caracterizează prin efectuarea repetată a unei acțiuni (sau a părților sale) cu reglarea strictă a formei mișcărilor, a mărimii sarcinii, a creșterii acesteia, a alternanței cu repausul etc. Ca urmare, devine posibilă stăpânirea selectivă a mișcărilor individuale, formând în mod constant acțiunile necesare. Metodele care aparțin acestei grupe se completează reciproc și se aplică în conformitate cu multe condiții care determină o sarcină educațională specifică: caracteristicile grupului și caracteristicile personale ale elevilor, nivelul de pregătire, natura și conținutul educațional, durata lecției, condițiile de învățare, disponibilitatea mijloacelor de învățământ etc.

Metoda de învățare în părți, conform experților, implică studiul inițial al părților individuale cu conectarea lor ulterioară în întregul necesar. Implementarea metodei depinde de înțelegerea posibilității și necesității divizării unei acțiuni motorii, precum și de capacitatea practică de a o desfășura în conformitate cu sarcina de învățare. Deplinătatea acțiunii se înțelege numai prin cunoașterea mișcărilor constitutive și a legilor de formare a acțiunii. De aceea, elevii trebuie să perceapă activitatea ca un întreg, de la început până la sfârșit. În acest context, menționăm că nu ar trebui să existe etape principale și secundare, deoarece totul este important. Remarcăm exercițiile introductive folosite pentru facilitarea asimilării actului motor prin rezolvarea prealabilă a sarcinilor. Acest lucru se realizează datorită faptului că exercițiile conțin elemente ale unei acțiuni care sunt similare ca structură, contribuind la acumularea efectelor așteptate. Realizarea unui sistem de exerciții introductive se realizează prin analizarea acțiunii destinate studiului și evidențierea celor mai importante elemente. Exercițiul introductiv trebuie să aibă o formă completă și să fie accesibil elevilor. În funcție de structura acțiunii motrice și de obiectivele de învățare, exercițiile introductive pot fi prezentate sub două forme: sub forma unei părți izolate a unei acțiuni integrale sau a unei acțiuni integrale, dar cu detalii izolate de aceasta.

Avantajele metodei de învățare în părți, după cum au remarcat mai mulți experți, sunt următoarele:

1. Procesul de asimilare a acţiunii este facilitat. Elevul abordează scopul acumulând treptat un stoc de abilități motrice private, din care se formează acțiunea dorită.
2. Învățarea pe părți face ca procesul de învățare din fiecare lecție să fie mai specific, și, în consecință, motivant, deoarece succesul elevilor în însușirea chiar și a unui element dă satisfacție.
3. Din bogăția de exerciții de conducere, lecțiile devin mai variate, iar procesul de învățare în sine mai interesant.
4. Stocul mare de abilități motorii create de părțile de învățare permit rezolvarea cu mai mult succes a problemelor de îmbogățire a experienței motorii a copiilor.
5. Utilizarea metodei de învățare pe părți contribuie la restabilirea relativ rapidă a abilităților pierdute.
6. Această metodă este de neînlocuit atunci când se studiază acțiunile complexe de coordonare și, dacă este necesar, se influențează articulațiile individuale și grupurile musculare.

Metoda de învățare, în general, implică învățarea acțiunii în forma în care urmează să fie realizată ca sarcină finală. Această metodă este utilizată în orice etapă a exersării. Metoda de învățare este indispensabilă atunci când realizăm o acțiune. În general, trebuie să recurgem la învățare în acele cazuri în care nu știm să manevrăm cu competență o acțiune și să creăm sisteme justificate de exerciții.

Metoda de învățare forțată – facilitatoare se bazează pe conceptul teoretic al unui „mediu de control artificial” (după I.P. Ratov). Poate fi considerată o variantă a metodei de învățare în ansamblu, dar cu utilizarea simulatoarelor, adică a dispozitivelor tehnice care oferă capacitatea de a reproduce exercițiul studiat (sau elementul său) în condiții create artificial și strict reglementate.

Metodele de exercițiu parțial reglementate permit o alegere relativ liberă a acțiunilor de către elev pentru rezolvarea problemei. Aceste metode sunt utilizate, de obicei, în etapa de exersare, când elevii au deja cunoştinţe şi abilităţi. Metodele incluse în acest subgrup, deși au diverse caracteristici, au un în comun: atunci când le folosesc, există întotdeauna un element de competiție între elevi, dorința de a afirma superioritatea într-o anumită acțiune.

Metoda jocului are multe caracteristici și este specific, în deosebi, lecției de educație fizică desfășurată cu elevii de vârstă școlară mică. Jocul nu este doar un mijloc de educație fizică (adică un sistem caracteristic de exerciții fizice), ci și o metodă eficientă de predare și educare. Prin urmare, este posibil să înțelegem natura metodei de joc numai pe baza dezvăluirii esenței jocului în general.

Jocul trebuie să îndeplinească următoarele funcții: pregătitoare (îmbunătățirea forței fizice și spirituale a unei persoane, cultivarea activității sociale și a creativității), de divertisment (folosirea timpului liber) și funcția de a forma relațiile dintre elevi, precum și între elevi și mediu. Aceste funcții determină conținutul jocurilor.

Metoda competitivă are multe dintre trăsăturile caracteristice concurenței, dar are o aplicație mai largă. Potrivit P.K. Petrov, cele mai importante caracteristici ale metodei competitive sunt:
1. Subordonarea tuturor activităților sarcinii de câștig sunt o anumită acțiune în conformitate cu regulile prestabilite.
2. Manifestare maximă a forței fizice și psihice în lupta pentru campionat, pentru înalte realizări sportive.
3. Oportunități de a gestiona studenții și de a le regla volumul de muncă.

Menționăm că metoda competitivă este cea mai eficientă în îmbunătățirea unei acțiuni, dar nu și în învățarea ei inițială.

Metodele de utilizare a cuvintelor sunt prezente constant în procesul de desfășurare a lecției de educație fizică. Cuvântul activează întregul proces de învățare. Un profesor de educație fizică are posibilitatea de a folosi două funcții ale unui cuvânt: una semantică, cu ajutorul căreia exprimă conținutul predat, și una emoțională, care permite influențarea sentimentelor elevului.

În cadrul procesului educațional la educația fizică, cadrul didactic utilizează metode verbale și vizuale.

Metodele verbale includ: povestirea, descrierea, explicația, analiza, sarcina, instrucțiunile, comenzile. Pentru a aplica funcția semantică a unui cuvânt, discursul profesorului trebuie să fie corect și ușor de înțeles pentru elevi. În procesul de educație fizică, se obișnuiește utilizarea termenilor specifici. Este de menționat că funcția semantică a unui cuvânt stă la baza utilizării corecte a terminologiei la lecțiile de educație fizică. Astfel, termenii utilizați trebuie să fie la indicativ, preciși, ușor de înțeles și conciși.

Totodată, afirmăm că funcția emoțională a cuvântului contribuie la rezolvarea sarcinilor educaționale. Astfel, deseori, drept metodă se folosește povestea. Povestea, o formă narativă de prezentare, este folosită cel mai adesea de către profesor atunci când organizează activitățile de joc ale elevilor. Concomitent, pe lângă cuvânt și poveste, se utilizează și descrieri a exercițiilor propuse. Descrierea este o modalitate de a crea unui copil o idee despre o acțiune și oferă o listă de semne caracteristice ale acțiunii: spune ce trebuie de realizat, dar nu indică explicații despre necesitatea realizării.

Treptat, ținând cont de vârstă și de pregătirea fizică, metodele devin mai complicate, iar profesorul aplică și alte metode, precum explicația. Explicația este una din cele mai importante modalități de dezvoltare a atitudinii conștiente față de acțiunile care se propun. De exemplu, o conversație ajută, pe de o parte, la creșterea activității și la dezvoltarea capacității de a-și exprima gândurile și, pe de altă parte, să-l ajute pe profesor să-și cunoască elevii și să evalueze munca depusă.

O altă metodă este debriefingul, utilizată după finalizarea unei sarcini (de exemplu, un joc). Analiza post acțiuni realizate poate fi unilaterală sau bifață. Deseori, profesorul atribuie diverse sarcini, unor elevi, pentru a activiza contingentul clasei și a motiva implicarea altora. În acest scop profesorul stabilește, preventiv, sarcini specifice care urmează a fi indicate elevilor în timpul lecției.

Dacă ne referim indicații, atunci acestea trebuie să fie scurte și însoțite de execuție necondiționată. În acest context menționăm că comenzile sunt folosite pentru a evalua elevii.

Comenzile sunt tehnici specifice și comune de utilizare a cuvintelor în procesul educației fizice. În același timp, este o formă de a da un ordin de executare imediată a unei acțiuni, de a o termina sau de a schimba ritmul mișcărilor.

În procesul de execuție a exercițiilor de gimnastică și de predare a acestora, se folosește numărătoarea, ceea ce permite elevilor să stabilească ritmul necesar pentru efectuarea mișcărilor, să-și amintească complexe și combinații de exerciții.

Metodele de percepție vizuală joacă un rol important în învățare, deoarece oferă percepția vizuală și auditivă a acțiunii studiate. Vizionarea, și uneori, ascultarea ritmului mișcărilor creează elevilor o înțelegere mai facilă a acțiunii, ceea ce extinde baza indicativă pentru reproducerea ulterioară. Percepția vizuală contribuie la o asimilare mai rapidă și mai precisă crescând interesul pentru acțiunile studiate.

Eficacitatea metodelor este în mare măsură determinată de conformitatea lor cu vârsta elevului. Metodele sunt deosebit de importante atunci când suntem în activitate cu elevii, deoarece aceștia au o capacitate foarte dezvoltată de a imita dorința, de a urma exemple vii, care oscilează diferit, conform vârstei. Un exemplu pe care îl atestăm în literatură ar fi simțul percepției dezvoltat deosebit de puternic la o vârstă mai fragedă.

Utilizarea metodelor de percepție vizuală depinde și de etapele învățării în cadrul cărora profesorul are mare obligație de a le aplica eficient. Nu există o regulă care ar preciza exact ponderea metodelor de percepție vizuală în cadrul etapelor lecției, dar de regulă, în prima etapă sunt folosite mult mai des. În cadrul etapei de realizare a sensului, reflecției și extinderii profesorii utilizează aceste metode în scopul corectării erorilor, facilitării procesului de învățare etc. Cele mai frecvente metode de vizualizare utilizate sunt: afișarea, demonstrația, posterul, desenul și diagramele, schițele, materiale auxiliare și filmele.

În cadrul lecției de educație fizică, demonstrarea acțiunii motrice de către profesor este cea mai specifică metodă de predare. Menționăm că imitația este baza învățării prin demonstrație. Eficacitatea imitației depinde, în primul rând, de vârsta elevului, de caracterul și nivelul de pregătire mentală și fizică a acestuia.

Totodată, precizăm că pregătirea elevului pentru imitarea conștientă este determinată de mai mulți factori:

1. Capacitatea de a analiza acțiunea văzută;
2. Complexitatea exercițiului reproductibil corespunde maturității psihofiziologice a copilului;
3. Nivelul de cunoștințe, caracterul complet al înțelegerii de către elev a acțiunii imitate;
4. Interes pentru acțiunea imitată și dorința elevului de a imita;
5. Prezența controlului oportun, de înaltă calitate și a autocontrolului imitației.

Demonstrarea ajutoarelor vizuale creează oportunități suplimentare pentru ca elevul să perceapă o acțiune motrică folosind o imagine obiect. Astfel, posterele trebuie să reflecte momentele, în acțiune, care sunt greu de precizat în timpul predării, explicându-le clar, desenele și diagramele – cu creta pe tablă, nisip, pământ etc. Menționăm că schițele realizate de elevi sub formă de figuri de contur le permit să-și exprime grafic propria înțelegere a structurii acțiunii, să gândească în mod figurat la implementare și să-și găsească greșelile. Dacă ne referim la manualele școlare, atunci acestea au capacități didactice relativ limitate, dar pot avea un impact puternic asupra elevilor.

Instrumente tehnice de predare, precum: filmul, laptopul, proiectorul, video-ul au un potențial didactic enorm în organizarea și desfășurarea procesului educațional la lecțiile de educație fizică și nu numai. Alarmele sonore și luminoase pot crea repere vizuale și auditive necesare pentru începutul și sfârșitul unei acțiuni (sau mișcări; stabilesc un anumit ritm și ritm al mișcărilor, direcție, amplitudine etc.).

Dezvoltarea abilităților motorii prin aplicarea exercițiilor acrobatice este unul din obiectivele principale ale educației fizice. Cunoașterea și aplicarea acestora permit să evaluăm corect realizarea acțiunii motorii în diverse situații de învățare, să asigurăm constituirea competentă a lecțiilor și a exercițiilor introductive, folosind efectul transferului de competențe, să determinăm conținutul cel mai rațional al etapelor de învățare a acțiunilor motorii. În funcție de clasă, obiectivele lecției diferă, dar cu accent pe prevalarea privind dezvoltarea capacității de a efectua acțiuni motorii în ritmuri diferite cu amplitudini și grade diferite de tensiune musculară și stăpânirea mișcărilor. Este de remarcat că elevii, conform vârstei și clasei, pot avea nevoie de mai mult timp la unele lecții sau etape ale lecției, la latele mai puțin. Este de remarcat că înainte de lecțiile de evaluare sau de probă, când exercițiile sau combinațiile de bază sunt repetate și îmbunătățite,  încălzirea este obligatorie.

În clasele primare sau în timpul lecțiilor care vizează însușirea de noi exerciții, profesorul trebuie să acorde o atenție deosebită în determinarea obiectivelor lecției. Pentru realizarea acestora profesorii, în partea introductivă a lecției, folosesc diverse mijloace: exerciții de forță, diverse tipuri de mișcări, exerciții de dans, jocuri în aer liber, exerciții de dezvoltare generală și de sol cu elemente de coordonare a mișcărilor. Menționăm că nu este indicat să folosim exerciții cu intensitate mare în partea introductivă a lecției, deoarece acestea pot provoca traume, dar pot reduce și performanța elevilor. Astfel obiectivele lecției care vizează dezvoltarea calităților motrice ale elevilor, cum ar fi forța, rezistența, flexibilitatea, nu se stabilesc în partea introductivă a lecției.

Pentru elevii de vârstă școlară mică, în partea introductivă a lecției, e recomandabil mersul rapid, alergarea într-un ritm uniform, săriturile ritmice, exercițiile de dans și jocurile etc. Este deosebit de important să atragem atenția elevilor asupra poziției corpului și necesitatea de control, în cadrul acțiunilor motorii. Astfel, de regulă, profesorul, deleagă în fața coloanei un elev care poate menține ritmul, dar și să execute în tandem cu profesorul.

Identificarea metodelor de evaluare a elevilor atunci când se efectuează exercițiile acrobatice merită o atenție mai deosebită. Astfel, e recomandabil ca  profesorul să utilizeze numărătoarea, bătaia din palme, numărarea independentă a elevilor (cu voce tare sau în tăcere). În același scop, se recomandă folosirea diferitelor limitatoare la colțurile holului, poartă etc. Metodele aplicate de către profesor trebuie să dea posibilitatea de a face comentarii, de a corecta erorile, dar și de a încuraja elevii. De aceea este important să acordăm atenție la starea de bine a  elevilor, la intensitatea și corectitudinea execuției în comparație cu alte precedente.   În cazul în care profesorul nu atestă cele menționate este indicat să utilizeze jocuri sau sarcini de joc care distrag atenția elevilor din starea în care se atestă. În partea  introductivă a lecției profesorul, de obicei, încheie cu un set de exerciții generale de dezvoltare. Este indicat să se diversifice modalitățile în care elevii sunt aranjați pentru exercițiile generale de dezvoltare (în cerc, în linie, în coloane). Profesorul folosește un afisaj cu oglindă atunci când demonstrează exerciții. Setul de exerciții generale de dezvoltare poate include anumite exerciții introductive pentru stăpânirea sau consolidarea exercițiilor acrobatice din partea principală a lecției. Pentru a face această parte a lecției mai eficientă și mai emoționantă, ar trebui folosite exerciții cu obiecte (frânghii de sărit, bastoane de gimnastică, mingi, cercuri etc.).

Utilizarea obiectelor de diverse forme, volume, greutăți, crește emoționalitatea orelor, activitatea și interesul elevilor, îmbogățește experiența motrică, dar în același timp, aduce plus valoare procesului educațional la educația fizică. În procesul de realizare a exercițiilor cu obiecte se solicită o monitorizare riguroasă a cadrului didactic privind disciplina și ordinea în rândul elevilor pentru a exclude eventuale traumatisme și incidente. Totodată, menționăm că este important ca profesorul să reamintească elevilor despre regulile de manevrare a obiectelor în timpul procesului motric, dar și de colectare, depozitare a echipamentului în timpul lecțiilor.
Verificarea și evaluarea exercițiilor efectuate joacă un rol important în menținerea interesului elevilor pentru practicarea sportului și amplificarea dorinței de participare la lecțiile de educație fizică. De aceea, este important ca în timpul execuțiilor profesorul să intervină prin încurajări, dar și cu ajutor de moment până la evocarea rezultatelor. Este important ca profesorul să manifeste exigențe, dar în parametri acceptați de vârstă, de cadrul curricular, de starea fizică și emoțională a elevilor. Este important că atunci când se așteaptă rezultate dorite, profesorul trebuie să impună cerințe constante, fezabile și pline de tact.

În contextul celor expuse, menționez că eficiența și atractivitatea procesului educațional la educația fizică poate fi realizată prin îmbinarea judicioasă a strategiilor didactice cu respectarea cadrului curricular și cunoașterea stării de bine a elevilor.

Bibliografie
1. Cerghit I., Metode de învățământ. Iași: Ed. Polirom, 2006.
2. Cristea S., Dicționar de termeni pedagogici. București: Editura didactică și pedagogică, 1998.
3. Iucu R., Instruirea Școlară. Perspective teoretice și aplicative. Iași: Editura Polirom, 2008.
4. Pacurari O., Strategii didactice inovative. București: Editura Sigma, 2003.
5. Potolea D., Profesorul și strategiile conducerii învățării. București: Editura Academiei,  1989.