Perioada școlarizării este marcată de numeroase evaluări ce măsoară randamentul elevului și, implicit, succesul sau insuccesul școlar, în funcție de motivația acestuia pentru învățare și înzestrarea sa. Aprecierea reușitei școlare a elevilor se face în funcție de atingerea unei performanțe minimale standard, indicând „gradul de stăpânire de către elev a informațiilor verbale, a deprinderilor intelectuale și practice, a strategiilor cognitive ș.a. prevăzute în programele școlare.” [1] La baza succesului școlar, care se sprijină pe relația cu cadrele didactice și pe cea deja existentă în mediul familial, se regăsesc inteligența, motivația și interesul față de activitățile desfășurate. Neatingerea nivelului de performanță vizat este considerată eșec sau insucces școlar. Acesta se manifestă printr-o discrepanță între exigențele școlare și capacitățile psihofizice ale elevului.
După Constantin Cucoș, eșecul exprimă „gradul de inadecvare dintre nivelul dezvoltării psiho-fizice a elevului și solicitările obiective ce i se adresează în procesul de învățământ”.[2] El identifică două tipuri de eșec școlar:
• de tip cognitiv – face referire la incapacitatea elevului de a atinge obiectivele pedagogice, ilustrându-se printr-un randament școlar scăzut;
• de tip necognitiv – se referă la imposibilitatea de adaptare a elevului la cerințele școlare, având drept consecință abandonul școlar.
Întreprinderea unei analize asupra acestui fenomen relevă forme diferite de realizare: eșecul școlar se poate manifesta episodic, caz în care este generat de o anumită situație perturbatoare, sau poate fi de durată, caracterizat prin persistența unor situații traumatizante ori prin existența unor deficiențe. În funcție de amploarea manifestării, eșecul școlar poate avea un caracter pasager când apare la unele discipline, vădind dezinteresul elevului față de acestea ori un stil de predare neatractiv. Acesta se poate generaliza, însă, atunci când se extinde la nivelul întregii activități școlare, cu consecințe grave, ajungându-se de la situații de corigență ori de repetenție a elevilor, la nepromovarea examenelor, absenteism, lacune în cunoaștere și abilități.
Cauzele eșecului școlar sunt multiple și vizează elevul, școala, familia sau climatul psihosocial în care se desfășoară activitățile. Factorii individuali ai insuccesului școlar pot fi de natură biologică – anumite boli, deficiențe de natură fizică ori senzorială –, sau psihologică – inadaptabilitatea școlară, irascibilitatea ori anumite stări depresive, de neliniște și nesiguranță trăite de elev. Un școlar care suferă de o deficiență va dezvolta un complex de inferioritate și va avea un randament intelectual scăzut, riscând să se izoleze atunci când nu beneficiază de suportul moral al celor din jur.
Eșecul școlar este cauzat frecvent de diverși factori școlari, precum lipsa unui curriculum diferențiat, rigiditatea și inadecvarea metodelor anumitor cadre didactice care ignoră nevoile copiilor ce întâmpină dificultăți de învățare, neadaptând conținuturile la nivelul lor de asimilare, interesul centrat pe îndeplinirea obiectivelor predării și pe activitățile frontale în detrimentul respectării particularităților elevilor. De multe ori, stilurile educaționale sunt inoportune, profesorul demonstrând lipsă de flexibilitate în cerințe, suprasolicitând elevii prin volumul de teme ori activități didactice și dovedind subiectivism în aprecierea elevilor. Eterogenitatea clasei de elevi și mărimea acesteia reprezintă o cauză deloc de ignorat. În cadrul claselor neomogene sau cu un număr mare de elevi, afirmarea unora și obținerea performanțelor în învățare se micșorează, iar participarea activă a elevilor poate fi îngreunată, afectând desfășurarea lecției. La toate acestea se adaugă precaritatea infrastructurii școlare: absența dotărilor, a cabinetelor și laboratoarelor, aglomerarea în incinte. Climatul educațional în care se realizează instruirea este esențial pentru obținerea succesului nu doar profesional, ci și social al elevilor. Pentru acest lucru, școala trebuie să asigure condițiile necesare valorificării potențialului educativ al elevilor, adaptându-și demersul la particularitățile individuale ale acestora.
Nu în ultimul rând, mediul familial are un rol definitoriu în cazurile manifestării eșecului școlar. Primii ani de viață, definitorii pentru formarea personalității copilului, stau sub semnul matricei familiale. Comportamentul copiilor și rezultatele școlare sunt în strânsă legătură cu educația primită în familie. Cea mai vizibilă formă de manifestare este nerealizarea școlară, care apare din cauza mai multor factori: conflicte intrafamiliale, lipsa comunicării, atitudinea de respingere a copilului, presiunile manifestate față de acesta prin prisma așteptărilor exagerate ale părinților, severitatea, sistemul de valori diferit de cel școlar. Un elev ce provine dintr-un mediu familial defavorizant nu are acces la activități culturale, nu dispune de resurse financiare suficiente pentru școlarizare, motiv pentru care poate avea o motivație scăzută, neimplicându-se în activități pe deplin.
Pentru gestionarea eșecului școlar, este absolut necesară existența unui parteneriat solid între familie și școală. Părinții trebuie să țină legătura cu învățătorul ori dirigintele, să se intereseze de situația școlară a copilului și să-i asigure un cadru cultural favorabil la nivel familial. Școala trebuie sprijinită în actul educațional atât de părinți, cât și de comunitatea locală. Succesul școlar este condiționat și de resursele materiale de care dispune unitatea, de aceea aceasta trebuie dotată cu laboratoare și alte echipamente moderne. Rolul crucial în prevenirea și înlăturarea insuccesului școlar îl joacă, totuși, profesorul. Pregătirea de specialitate a acestuia trebuie completată cu cea psihopedagogică pentru a putea încuraja elevii și a-i stimula în activitatea la clasă, vizând obținerea reușitei școlare prin respectarea ritmului de parcurgere al fiecăruia. Cadrul didactic trebuie să dispună de capacitatea necesară cunoașterii psihologice a copiilor, să-i sprijine pe cei rămași în urmă la învățare, să manifeste încredere în posibilitățile acestora și, mai ales, să conceapă scenarii didactice cu sarcini diferențiate.
Profesorul este cel care trebuie să ofere suport afectiv și să recurgă la o abordare pozitivă a comportamentelor elevului. Împreună cu familia și psihologul școlii, el trebuie să stabilească ce anume a generat nereușita și să elaboreze o strategie prin monitorizarea schimbărilor comportamentale ale elevului.
Interesul centrat pe nevoile acestuia, atitudinea binevoitoare, deschisă, contribuie la crearea unei atmosfere stenice, care să încurajeze spiritul de cooperare. Elevul, la rândul său, trebuie să manifeste interes față de cunoaștere și să fie motivat în activitatea didactică, să vizeze obținerea unei performanțe în acțiunea sa. Trebuie demarate proiecte și acțiuni menite să asigure condiții de educație și acelor regiuni defavorizate, unde există obstacole în realizarea performanței.
Traiectoria școlară este dirijată de reușita și nereușita școlară ce se stabilesc pornind de la standardele impuse de un sistem educațional, acestea putând fi de natură obiectivă sau subiectivă. Insuccesul a devenit un fenomen cu care se confruntă tot mai mult învățământul actual, de aceea cadrul didactic trebuie să dispună de un set de măsuri concrete pentru a preveni și a combate astfel de situații. Toți factorii educaționali trebuie implicați. De aceea, se recomandă prevenirea eșecurilor școlare, încă din faza incipientă, prin măsuri ce vizează atât cadrul școlar, cât și familia. Școala trebuie să se plieze pe particularitățile individuale și de vârstă ale elevilor și să-și adapteze strategiile didactice, iar familia are obligația de a-i asigura copilului condițiile minimale pentru atingerea succesului școlar.
Dacă nivelul calității factorilor educaționali implicați în procesul de învățământ se stabilește în funcție de obținerea succesului, a performanțelor, atunci neatingerea acestora atrage după sine desconsiderarea elevului, a familiei acestuia ori a școlii. Consecințele produse în plan individual și social pot transforma eșecul școlar dintr-o problemă pedagogică într-una socială. În gestionarea eșecului școlar este necesară o abordare individuală, nicidecum una generală, planurile de învățământ și programele școlare trebuind să se centreze pe interesele elevilor pentru a face față provocărilor actuale și viitoare. Pentru o mai bună înțelegere a celor două concepte – succes și insucces școlar – este necesară o abordare comparativă care ar releva impactul asupra dezvoltării elevului și măsurile ce se impun pentru prevenirea eșecului școlar.
Referințe
1. Dumitru Vrabie, Psihologia educației, Editura Geneze, Galați, 2002, p. 256.
2. Constantin Cucoș (coord.), Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice: curs elaborat în tehnologia învățământului deschis la distanță, Editura Polirom, Iași, 2005, p. 300.
Bibliografie
1. Cosmovici, Andrei, Psihologie generală, Editura Polirom, Iași, 1996
2. Cucoș, Constantin (coord.), Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice: curs elaborat în tehnologia învățământului deschis la distanță, Editura Polirom, Iași, 2005
3. Vrabie, Dumitru, Psihologia educației, Editura Geneze, Galați, 2002