Wordwall – o platformă și pentru preșcolari

O lume într-o continuă schimbare! Cum vezi tu schimbarea aceasta, oare? Ce interesantă abordare în ceea ce privește viața – generație nouă, viață nouă, atitudini noi! Fie că ne raportăm la viața personală sau cea profesională, schimbările, noile provocări sunt într-un val continuu. Cu toții suntem într-o adaptare și o readaptare la tot ceea ce ne înconjoară.

„Cea mai mare descoperire a oricărei generații este aceea că o ființă umană își poate schimba viața prin schimbarea propriei atitudini.” –William James.

În timpuri noi, moderne, activitatea cadrelor didactice trebuie adaptată și revizuită conform noilor cerințe în domeniu, conform noilor generații de copii, născuți în era tehnologiei. Fie că suntem încântați sau nu prea de acest lucru, lumea este într-o schimbare continuă, iar atitudinea conservatoare nu ne este de mare ajutor.

Odată cu noua provocare de desfășurare a activităților educaționale cu copiii preșcolari în mediul virtual, online, și noi, ca profesori în învățământul preșcolar am avut nevoie de o reorganizare, o regândire a modalităților de desfășurare a activităților. Știm că atât pentru preșcolari, cât și pentru cadrele didactice acest lucru nu a fost un lucru ușor de apucat.

Dacă în general munca unui profesor pentru învățământul preșcolar se rezumă la activitatea concretă cu copiii, la grupă, în diferite contexte, situații de viață noi, acest lucru nu mai este posibil din cauze independente de noi, educatoarele, copiii sau părinții. Astfel, munca noastră cea de toate zilele cu copiii, ajunge să se desfășoare din spațiul concret,  fizic, în cel virtual. Fie că ne face plăcere acest lucru, sau nu, este nevoie de acceptare și toleranță, încredere în faptul că toate lucrurile într-o zi se vor așeza la locul lor. Cu siguranță, în ceea ce privește cadrele didactice,  fiecare cadru didactic s-a străduit să țină pasul cu noile cerințe și să-și dezvolte, perfecționeze abilitățile de muncă cu calculatorul, laptopul sau alte gadgeturi care să-i ofere o nouă abordare a activităților educative de la nivel preșcolar. Mai jos vom descrie pe scurt platforma wordwall.net, care ne permite crearea unor jocuri, activități interactive pentru copii, ținând cont de particularitățile de vârstă și de cunoștințele copiilor.

Mai întâi accesam pagina wordwall.net. Deschidem site-ul wordwall și ne înregistrăm cu adresa de mail și o parolă aleasă de către dvs. După înregistrare, pagina deschisă va fi în limba engleză. Acest lucru se poate schimba de la iconașul cu adresa noastră – Language and location, setăm dacă dorim, limba- română, România.  Mai apoi click pe “create activity”- „creeaza o activitate”. Putem alege tipul jocului din multitudinea de variante existente: Quiz, Open the box, Match up, Group sort, Random wheel, Find the match etc.

Alegem un șablon/ tip de joc: exemplu: 1. „Random wheel” sau în limba română- „Roata aleatoare”- 2. introducem la secțiunea „titlul activității”- titlul dorit. 3. Introducem apoi, pe rând, în fiecare coloană cerința pentru copii- exemplu: „Desparte în silabe cuvântul „LALEA”. Numără silabele și bate din palme de tot atâtea ori. Încărcăm o imagine cu o lalea, imagine salvată în prealabil în propriul computer/ laptop. 4. Introducem atâtea cerințe, imagini câte dorim de la „adaugă un element”. 5. Mai apoi, click pe „Terminat” și jocul a fost creat. Ne redirecționează apoi pagina la jocul creat, pe care îl putem deschide și utiliza.

La secțiunea „activitățile mele”, regăsiți fiecare joc creat de către dvs, iar la secțiunea „comunitate” puteți găsi jocuri create de către alți utilizatori ai platformei, jocuri care poate se potrivesc nevoilor copiilor dvs.de la clasă/ grupă. Navigând pe platforma wordwall.net, puteți descoperi noi modalități de realizare ale activităților dorite, prin aplicarea diferitelor șabloane pentru modificarea jocului dorit.

Iată două exemple de jocuri interactive create pentru copii:

 

prof. Monica Timea Bîgi

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 5, Zalău (Sălaj) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/timea.bigi

Articole asemănătoare