Abordarea comunicativă s-a născut in urma cerinţelor impuse în special în predarea limbilor străine adulţilor. Această categorie de public se caracterizează în general printr-un contact prealabil cu limba străină şi prin nevoi multiple de comunicare. Deşi a vizat învăţarea limbilor străine de către adulţi, abordarea comunicativă a influenţat şi predarea acestora copiilor şi adolescenţilor (în mediul şcolar).
Obiectivul general luat în considerare de abordarea comunicativă este dezvoltarea competenţei de comunicare. Metodologia preconizată pentru abordarea comunicativă este centrată pe elev. Strategia generală folosită este cea a autenticităţii, având ca suport documente orale sau scrise ce relevă schimburi curente în limba străină. Acest tip de documente este utilizabil încă de la începutul învăţării, plecând de la ipoteza că această competenţă situaţională a elevilor le va permite să identifice trăsăturile discursului în limba respectivă şi a diferenţia aceleaşi situaţii din limba maternă.
Documentele ce se pot folosi sunt dintre cele mai diverse: fotografii, filme, înregistrări de emisiuni radio sau TV, afişe, scrisori.
Noua metodologie renunţă la utilizarea laboratorului pentru limbi străine, servindu-se în schimb de mijloacele media ce se pot schimba şi combina cu succes. Sunt acceptate traducerile şi comparaţiile cu limba maternă, pentru a-l face pe elev să reflecte asupra structurilor din limba străină.
Tipuri de activități comunicative
Comunicarea didactică se rezumă la explicaţii, cereri de a explica, activităţi ghidate, în general, de către profesor.
Comunicarea imitativă se caracterizează prin exerciţii de memorare,prin imitarea modelelor de limbă oferite de profesor, prin mici conversaţii şi dialoguri. Aceste exerciţii obişnuiesc elevii cu specificul limbii,dar nu trebuie să constituie decât o etapă tranzitorie în învăţarea acesteia.
Comunicarea simulată reprezintă o etapă superioară a învăţării. Elevii trebuie să dovedească mai multă imaginaţie şi iniţiativă, să creeze dialoguri pornind de la o imagine, o situaţie, să reacţioneze spontan. Aceştia au posibilitatea să–şi exprime ideile liber.
Comunicarea autentică este la decizia elevilor şi reprezintă o iniţiativă de comunicare bazată pe exerciţii de creativitate şi dezbateri reale. Într-o clasă de franceză de nivel mediu sau avansat, se preferă ultimele două tipuri de comunicare.
Exercitiile simulative sunt destinate a obișnui elevii cu limba prin dramatizări ale unor situaţii ştiute, pregătite dinainte. Jocurile de rol, spre deosebire de sketch-uri nu sunt pregătite şi oferă posibilitatea participanţilor de a reacţiona instantaneu, ca într-o comunicare naturală. Jocurile de rol sunt improvizaţii care permit detaşarea de stereotipii. Participanţii la joc trebuie să adopte un comportament natural, în funcţie de situaţia de comunicare. Ei trebuie să se detaţeze de rolul de elevi, să se apropie tot mai mult de situaţia trăită. Prin jocul de rol se vizează învăţarea discursului natural, adoptarea unor comportamente care le depăşesc pe cele cu care elevii au fost obişnuiţi prin discursul didactic.
Deşi apar dificultăţi în aplicarea acestei metode într-o clasă de nivel mediu, aceste jocuri au avantaje incontestabile:
- necesită un comportament comunicativ global: exprimare verbală gestuală, mimică, comportament;
- limba este trăită prin acţiune, propunând elevilor situaţii apropiate de realitate si cerându-le să se descurce cu propriile mijloace de exprimare, să facă apel la improvizaţie;
- depăşesc caracterul reproductiv al conversaţiilor bazate pe lecţiile din manual, implicând elevii în ce spun şi ce fac;
- favorizează dezvoltarea aptitudinilor de a asculta, de a da replica spontan şi în concordanță cu situația de comunicare.
Astfel, practicile moderne de comunicare în orele de limbi străine pun din ce în ce mai mult accent pe dimensiunea socială, ceea ce necesită folosirea unui limbaj cât mai autentic. Problemele esențiale care se pun înfățișează maniera în care elevii reușesc activități din viața de zi cu zi: a saluta, a se prezenta şi a prezenta pe cineva; a iniţia, a continua şi a termina o conversaţie; a felicita pe cineva; a ura ceva cuiva; a face o invitaţie; a mulţumi, a răspunde mulţumirilor; a exprima acordul și dezacordul; a interzice; a anunta o stire, un eveniment; a caracteriza o persoana, a descrie un obiect, un loc; a cere si a da informaţii practice (pe stradă, unui recepţioner, unui vânzător, a întreba ora, direcţia, ţara de origine etc).
Este util să introducem acte de vorbire asemănătoare în conversaţii simulate, jocuri de rol şi orice fel de activitate comunicativă, să le organizăm în secvenţe, pornind de la modele autentice (fragmente de ziar, conversaţii înregistrate pe stradă, interviuri, conferinţe de presă etc).
Remarcăm că profesorul de limba franceză trebuie să urmărescă achiziţia unui discurs natural. Este motivul pentru care activităţile comunicative practicate în clasă (a învăţa să pună întrebări pentru a reconstitui un fapt divers, a învăţa să reconstituie un dialog,a construi jocuri de rol, un interviu) joacă un rol foarte important.
Dacă manualele şcolare insistă pe formarea competenţei lingvistice a elevilor, activităţile comunicative vizează formarea competenţei de a comunica, insistând pe interacţiune. Faptul că această conversaţie se situează la diferite niveluri este o realitate, iar sarcina profesorului constă în a trece progresiv cu elevii de la dialoguri elementare, la conversaţii pe teme diverse, marcate de subiectivitate, de argumente, acte de vorbire etc.
Rezultă că participarea la o conversaţie în limba franceză, pentru un străin, este un exerciţiu destul de dificil, un exerciţiu care necesită achiziţia progresivă a elementelor de vocabular şi gramatică, dar şi a unor tehnici de improvizație şi creativitate.
În concluzie, antrenarea pentru o exprimare orală vizează şi căpătarea unei încrederi în sine. De aceea, tehnicile de lucru în grup, jocurile de rol şi tehnicile teatrale reprezintă o bază a pedagogiei comunicării în limba străină.
Bibliografie
Roman, D. ,La didactique du francais langue étrangère, Ed.Umbria, Baia Mare, 1994
Cosaceanu, A., Didactique du francais langue étrangère, Ed.Cavallioti, Bucuresti, 2003