Tulburările de conduită sunt motive frecvente pentru care se solicita asistență de specialitate. Copiii și adolescenții care fac parte din aceste categorii sunt considerații de către părinți și profesori ca fiind imposibil de stăpânit îi creează probleme în mediile în care desfășoară activitatea și în societate.
Rolul consilierului este de a depista tulburările menționate. Și de a face un plan de intervenție care poate să includă :
- tratamentul medicamentos recomandat de un medic (dacă este cazul)
- intervenția individuală a copilului
- intervenția individuală cu părintele
- educarea părinților și a profesorilor în ce privește natura tulburării și mobile în care pot aborda copilul sau adolescentul pentru a reduce stomatologia.
A . Descrierea și diagnosticul tulburări de atenție și hiperactivitate
ADHD (din engleză – Attention Deficit and Hyperactivity Disoder) – tulburarea de atenție și hiperactivitate – este o tulburare caracterizată prin dificultăți de atenție și concentrare, hiperactivitate (agitație) și impulsivitate. Copiii și adolescenții cu ADHD (tipul în care predomină hiperactivitatea/ impulsivitatea) au dificultăți la nivel de :
- comportament
- relații sociale
- funcționare cognitivă
- funcționare fizică
- funcționare emoțională
1. Comportament. Majoritatea copiilor și adolescenților depistați cu ADHD sunt legate de imposibilitate și distractibilitate. Ei sunt neobosiți și nu pot sta în loc nici pentru o perioadă scurtă de timp. Vorbesc mult și o dificultăți în amânarea recompensei. Își asumă multe riscuri și sunt predispuși se face accidente sau a fi victime ale accidentelor.
2. Relații sociale. Copiii și adolescenții cu ADHD au dificultăți în a-și face prieteni și în a respecta regulile sociale. Le este greu să respecte sentimentele, drepturile și proprietatea obiectelor care aparțin celorlalți. Sunt deseori agresivi, dominanți și de aceea nu sunt agreați de colegi. Ei nu interiorizează regulile de conduită socială și nu respectă regulile jocurilor și au dificultăți în așa așteptăm rândul la joc de aceea nu sunt preferați de parteneri de joacă.
3. Funcționarea cognitivă. Copiilor cu ADHD le este dificil să se concentreze și au în deficit în ce privește memoria de scurtă durată. S-a constatat lipsa abilităților de a anticipa consecințele acțiunilor. Stilul de învățare și care se bazează pe modalitatea senzorial tactil kinestezică și cea vizuală are eficiența cea mai mare.
4. Funcționarea fizică. toleranta mare la durere combinată cu asumarea unor riscuri Extreme pot constitui un pericol pentru integritatea fizică. persoanele cu adevărate pot fi alergice la diferite alimente. Aceste dificultăți trebuie văzute și din prisma prezenței unor alte tulburări asociate cum ar fi depresie tulburări de învățare anxietatea etc.
5. Funcționarea emoțională. Emoțiile sunt extrem de fluctuante- copilul sau adolescentul trece rapid de la o stare de deprimare la una de exaltare și invers. Pot fi prietenoși sau foarte ostili. Au o toleranță redusă la frustrare și i pot manifesta crize de nervi. Din cauza dificultăților de relaționare sau asocierii tulburării ADHD cu stări depresive, pot avea o imagine de sine negativă.
B. Intervenția în ADHD
1. Tratamentul medicamentos
în ADHD este recomandată medicația stimulantă, efecte pozitive în 70 -85% din cazuri. Se pot observa ameliorări în ceea ce privește simptomele de in atenție impulsivitate precum și creșterea performanțelor școlare bunătățile a relațiilor și atenuarea comportamentelor agresive.
Consilierul nu este implicat în decizia legată de tratamentul medicamentos dar are un rol foarte important în a căuta resurse pentru aceasta și în monitorizarea efectelor medicației prescrise.
2. Metodele nemedicamentoase
Medicamentația psihostimulante este considerată ca fiind cea mai eficientă în tratamentul la ADHD, dar aceasta este recomandată a fi însoțită și de alte strategii de intervenție. Câteva modalități utilizate sunt:
- consiliere familială,
- training-ul pentru părinți,
- învățarea unor abilități sociale- rezolvarea conflictelor, rezolvarea de probleme, controlul mâniei, însușirea unor abilități de comunicare, transformarea gândurilor nesănătoase în gânduri sănătoase,
- modificări cognitiv comportamentale
- utilizări unor modalități eficiente de management al clasei și de organizare a instrucției.
Rolul cadrului didactic în abordarea tulburărilor de atenție și hiperactivitate (adaptat după Murro, Kottman, 1995):
1. Structurarea activităților desfășurate la nivelul clasei. Regulile și consecințele nerespectării lor trebuie cunoscute de elevi.
2. Organizarea mediului din clasă astfel încât stimulii distractori să fie vizitați cât mai mult cu putință (copilul cu ADHD trebuie să fie așezat cât mai aproape de catedră și mai departe de fereastră).
3. Sarcinile date în clasă trebuie împărțite în unități mici astfel încât copiii să aibă cât mai multe recompense imediate și feedback. Perioadele de concentrare trebuie să alterneze cu cele în care copiii se pot mișca pot vorbi și pot executa activități cât mai dinamice.
4. Copiii trebuie încurajați când manifestă aproximări ale comportamentului dorit sau în situațiile de eșec.
5. Trebuie să primească responsabilități care să le dezvolte abilitățile de lider și încrederea în capacitatea lor de a urma instrucțiuni.
6. Este de preferat să le permitem să se deplaseze pe arii restrânse cu condiția de a nu deranja. Acești copii se pot concentra mai bine dacă nu trebuie să depun eforturi pentru a sta liniștiți. Este bine să valorificăm modalitatea kinestezică de învățare.
7. Instrucțiunile trebuie formulate clar și concis, este mai ușor dacă ele sunt exprimate atât verbal cât și prin imagini.
8. Sarcinile dificile trebuie alternate cu cele ușoare și sarcinile obositoare cu cele relaxante.
9. Să facem din cerințele școlare provocări în care copiii să se implice din curiozitate sau interes (să dovedească faptul că își pot depăși performanța anterioară să câștige un concurs).
10. Să comunicam cu părinții despre evoluția copilului pentru a informa și educa în legătură cu modul în care îl pot ajuta pe copil. Nu îi responsabilizăm pentru ceea ce se întâmplă în timpul orelor de la școală (în acest interval de timp părintele nu își poate asuma responsabilitatea controlului comportamental).
11. Putem folosi umorul în interacțiunea cu copiii ce prezintă ADHD.
12. Trebuie să apreciem creativitatea și îți continui spontaneitatea lor atunci când avem ocazia.
Eficiența acestor intervenții depinde de utilizarea unor metode combinate de către toți cei care interacționează cu copilul (adolescentul) și de asigurarea unui mediu sportiv care se permită învățarea comportamentelor dezirabile și prevenția actelor antisociale
Bibliografie
Consiliere psihologică (note de curs). Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.
Cucu-Ciuhan, Geanina (2001). Psihoterapia copilului cu hiperactivitate.