Tranziția de la clasa pregătitoare la clasa I

Problematica psihopedagogică a copilului aflat în trecerea de la grădiniță la școală este una de o reală importanță și cu profunde semnificații asupra evoluției educaționale pe termen mediu și lung. Procesul educațional accentuează interacțiunile între latura cognitivă, afectiv-reglatorie și fizică, cu rezultate sinergetice asupra personalității și a Eului.

„Să nu-i educăm pe copiii noştri pentru lumea de  azi. Această lume nu va mai exista când ei vor fi mari; şi nimic nu ne permite  să ştim cum va fi lumea lor. Atunci să-i învăţăm cum să se adapteze.” (Maria Montessori)

La vârsta de 6 ani copilul se aflǎ într-o perioadǎ de tranziţii pe multiple planuri: cognitiv, afectiv, social. Astfel, vârsta de 6 ani capǎtǎ o dublǎ naturǎ: devine punct terminus pentru etapele anterioare, dar şi moment de pornire spre noi nivele de dezvoltare a proceselor şi mecanismelor psihice.

Pentru a face faţă schimbărilor caracteristice lumii contemporane, elevii au nevoie de competenţe strategice ca: abilitatea de a învăţa cum să înveţe, abilitatea de evaluare şi rezolvare de probleme. Profundele transformări din cadrul societăţii afectează direct şi sensul învăţământului românesc. Este nevoie de o abordare modernă, de un nou mod de gândire pentru depăşirea unor graniţe rigide între disciplinele de învăţământ în vederea explicării mai în profunzime a fenomenelor.

Dacă instruirea de tip disciplinar pune în prim-plan rigurozitatea şi caracterul academic al achiziţiilor educaţiei, abordarea integrată a curriculumului şi ipostaza sa particulară reprezentată de temele cross-curriculare pornesc de la problemele semnificative ale lumii reale şi de la nevoile de învăţare ale elevilor în contextul lumii de azi.

Noutatea abordării curriculare la clasa pregătitoare constă în câteva „comutări” esenţiale, dintre care amintim: trecerea de la învăţarea centrată pe acumularea de informaţie la cea definită prin structurarea/ „construirea” graduală de capacităţi şi competenţe; de la conţinuturi „directive” la conţinuturi flexibile, având un caracter exclusiv orientativ; de la învăţământul magistro-centrist la unul focalizat pe acţiunea propriu-zisă a elevului şi, nu în ultimul rând, pe previzionarea acestuia din urmă, ca „proiectant” şi actor al propriei formări etc.

Investiţia  în educaţia copiilor aduce profituri maxime pe termen lung, atât pentru părinţi, cât şi pentru copii. Noua Lege a Educaţiei Naţionale introduce în învăţământul primar obligatoriu clasa pregătitoare, cu durata de un an de zile, pe care orice copil o va parcurge înainte de a intra în clasa I.

Raţiunea acestei măsuri e simplă: socializarea mai timpurie într-un mediu organizat este benefică pentru dezvoltarea personalităţii copilului. Trecerea bruscă de la jocurile copilăriei la activităţile şcolare poate fi uneori traumatizantă pentru copil. Primul contact cu şcoala trebuie să fie natural şi plăcut.

Introducerea clasei pregătitoare îşi propune să asigure trecerea treptată a copiilor de la grădiniţă la viaţa şcolară. În această clasă, adesea sub formă ludică, copilul este pregătit pentru cerinţele mediului şcolar şi învaţă să fie responsabil.

Clasa pregătitoare are un dublu rol: pe de o parte de consolidare a cunoştinţelor deja dobândite şi, pe de altă parte, de socializare şi adaptare la schimbare. În plus, clasa pregătitoare va oferi tuturor copiilor un start mai bun în viaţa şcolară.

Activităţile organizate în clasa pregătitoare constituie modalităţi eficiente de pregătire pentru şcoală, condiţie necesară pentru succesul în clasa I. Menirea acestei clase este de a da posibilitatea copiilor să dobândească pregătirea necesară pentru începerea activităţii şcolare, iar sub aspect formativ, pentru a ajunge la dezvoltarea optimă a proceselor psihice de cunoaştere.

Cercetările psihopedagogice, dar şi exemplele din viaţa noastră, ne arată că de cele mai multe ori, cazurile de insucces şcolar se întâlnesc la clasele de început de ciclu şcolar şi se datorează dificultăţilor de adaptare a copilului la noul regim de viaţă şi de muncă intelectuală.

Centrarea procesului educaţional asupra elevului în clasa pregătitoare trebuie să se reflecte în abordarea curriculumului din perspectiva dezvoltării globale şi vizează cuprinderea tuturor aspectelor importante ale dezvoltării complete a copilului, în acord cu particularităţile lui de vârstă şi individuale.

Concluziile investigaţiilor întreprinse asupra copiilor din grădiniţă şi clasa I evidenţiază faptul că în momentul intrării în şcoală copilul trebuie să deţină un anumit volum de însuşiri exprimate prin „maturitate şcolară”, „stare de pregătire pentru şcoală”, „aptitudine de şcolaritate”. Acestea vizează, în principal, dezvoltarea limbajului, cultivarea inteligenţei, a spiritului de observaţie, independenţa în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu limbajul tehnic,  artistic,  literar,  dezvoltarea perceptiv- motrică  şi accentuarea pregătirii pentru scris, dezvoltarea deprinderilor de integrare în activitate,  de adaptare la mediul înconjurător.

Clasa pregătitoare,  prin  specificul ei, urmăreşte să  realizeze adaptarea copilului la solicitările şcolare propuse de activităţile de învăţare cu caracter finalist, organizat şi sistematic. Centrarea procesului educaţional asupra copilului în clasa pregătitoare trebuie să se reflecte  în abordarea curriculumului din perspectiva dezvoltării globale şi trebuie să urmărească cuprinderea tuturor aspectelor împortante ale dezvoltării complete a copilului, în acord  cu particularităţile sale de vârstă şi individuale.

La nivelul învăţământului primar, în clasa pregătitoare trebuie să se acorde o atenţie sporită şi evaluării sub cele trei forme cunoscute: evaluare iniţială, continuă sau formativă şi sumativă, ca procese definitorii de cunoaştere a individualităţii copiilor de 5- 6/7 ani, cuprinşi în procesul educaţional. Observarea este importantă în programele de educaţie centrate pe copil, este fundamentul evaluării şi constă în urmărirea atentă şi sistematică a comportamentului unui copil fără a interveni, cu scopul de a sesiza aspectele sale caracteristice. Pentru a-l influenţa în mod optim, educatorul trebuie să redescopere mereu copilul în dinamica ipostazelor inedite ale individualităţii  lui  în  devenire,  sub  toate  aspectele.

Unul dintre factorii răspunzători de inregrarea cu succes a elevilor de clasă pregătitoare în clasa I este şi învăţătorul. El poate diagnostica anumite dificultăţi de adaptare şi învăţare întâmpinate de elevi, concomitent cu intervenţia pentru atenuarea sau înlăturarea lor. Numai prin cunoaşterea profilului corect al elevului cu dificultăţi de învăţare se poate ajunge la elaborarea unui plan de intervenţie corespunzător. Profesorul are posibilitatea de a evalua posibilităţile elevilor, poate să cristalizeze, în urma observaţiilor sistematice profilul specific de formare şi dezvoltare al fiecărui elev.

Din punct de vedere al semnificaţiei subiective, clasa pregătitoare are valoarea unei invitaţii pe care o primeşte fiecare copil de  a  participa la crearea unei aventuri de durată care, la  această vârstă, îşi derulează prima etapă: „povestea de dinaintea poveştii”.

Bibliografie:
1. Manolescu, Marin (coord.) ( 2013). „Ghid metodologic de evaluare a elevilor din clasa pregătitoare”. Bucureşti.
2. Stanciu, Mihai (2003). „Didactica postmodernă”. Ed. Universităţii, Suceava.

Accesări: 376

Articole asemănătoare