Dobândirea formei fizice face parte din stilul de viaţă al omului modern, civilizat, să aibă activitate fizică, dirijată corect, practicată în mod independent şi eficient: persoana care se respectă îşi structurează în aşa manieră programul, încât să practice diferite activităţi fizice pentru menţinerea fitness-ului personal. Sunt tot mai multe persoane care practică independent fitnessul sub formă de alergare, exerciţii de forţă, exerciţii de gimnastică aerobică, trasee, jocuri sub diferite forme, exerciţii în aer liber etc.
Deci, fitnessul se poate organiza sub cele mai diferite forme, în funcţie de capacităţile sau experienţa subiecţilor; vârstă etc.în instituţii cum sunt şcolile, cluburile sportive, asociaţii sau alte unităţi în care se organizează grupuri pentru practicarea exerciţiilor fizice.
După lecţia de educaţie fizică, fitnessul ocupă un loc important în rândul activităţilor extracurriculare, mai ales când sunt cuplate şi cu alte activităţi cum sunt: excursiile în aer liber, joggingul (desfăşurat în parcuri sau străzi mai puţin aglomerate).
Organizarea şi utilizarea exerciţiilor de fitness în lecţia de educaţie fizică trebuie să ţină cont de principiul de la „uşor la greu”, ceea ce, din acest punct de vedere, înseamnă: partea introductivă sau pregătitoare – în care se efectuează exerciţiile de încălzire şi creştere a capacităţii funcţionale care să favorizeze efortul ce urmează a fi efectuat; partea fundamentală – în care se aplică exerciţiile de creştere a capacităţii funcţionale a calităţilor motrice combinate şi de dezvoltare a grupelor de muşchi interesate; partea de încheiere – urmăreşte restabilirea funcţiilor organismului şi a măsurilor de igienă.
Lecţia de fitness se organizează prin activitate individuală sau în grup, în încăperi special amenajate sau în aer liber.
Fitnessul pentru elevii din gimnaziu trebuie să se desfăşoare sub formă de jocuri bine alese, sub formă de întrecere, cu transport de greutăţi (mingii umplute de 1-2 kg) sau transport de partener, mersul pe bicicletă, etc.
Argument. Putem afirma că fitness-ul practicat sub formă organizată sau independent la elevii din învățământul gimnazial contribuie la îmbunătăţirea somato-funcţională a organismului prin formarea unei ţinute corporale positive, corectarea unor deficient, precum obezitatea și supraponderalitatea, relaxare fizică şi psihică, în același timp inducând o stare de bine, o creştere a calităţii vieţii pentru a face faţă unui efort fizic prelungit cu suficientă energie.
Scopul studiului este de a stabili noi programe de pregătire motrică la nivelul elevilor de gimnaziu, respectiv dezvoltarea forţei cu mijloace din fitness. Totodată mi-am propus să analizăm importanţa fitnessului in cadrul sistemului atitudinal şi de adaptare a adolescenţilor.
Obiectivele studiului vizează utilizarea mijloacelor din fitness din punct de vedere al organizării raţionale a lecţiilor, care in ultimă instanţa reprezintă adaptarea din ce in ce mai bună a cerinţelor instructiv educative la nivelul individual de dezvoltare şi pregătire, adaptare care trebuie să ducă la obţinerea rezultatelor optimale de către toţi elevii.
Ipoteze de lucru. Dacă activităţile de tip motric au ca obiectiv dezvoltarea personalităţii umane, atunci fitnessul constituie un mijloc modern de îmbunătăţire a aspectului fizic, ajutând la stabilirea unor legături trainice între practicanţii acestuia.
Dacă presupunem că practicarea sistematică a fitnessului conduce la construcţia unei imagini de sine pozitive, mărind încrederea în propria persoană, atunci efectul acestui demers se va materializa printr-o adaptare şi integrare socială mult mai rapidă şi mai eficientă a practicanţilor.
Locul și subiecții
Experimentul pedagogic a fost efectuat în anul şcolar 2021-2022. Acesta s-a realizat pe un lot de 52 de subiecţi (fete şi băieţi) din care 26 de elevi în grupa experiment – clasa a VII-a şi 26 de elevi în grupa de control clasa a VIII-a , din cadrul Școlii Gimnaziale U și C., jud. Dâmbovița.
Metodele și instrumentele aplicate: lectura științifică, experimentul, probele de control.
Am stabilit următoarele probe de control: Indicii calităţii motrice forţă, prin: membre superioare: dinamometrie
• abdomen: ridicarea trunchiului, cu haltera pe umeri, din culcat dorsal pe saltea, cu sprijinitul picioarelor de către partener.
• spate: ridicarea trunchiului, cu haltera pe umeri, în extensie -din culcat ventral pe lada de gimnastică – trunchiul în afara lăzii, iar pieptul atinge lada. Am urmărit cu ce încărcătură se poate executa.
• membre inferioare: genuflexiune pe un picior drept, respectiv pe stângul.
Desfășurarea experimentului. În dezvoltarea forţei clasa experimentală a fost organizată să lucreze pe cele trei grupe omogene , valoric stablite în urma testării iniţiale. Ţinând cont de materialele de care am dispus (gantere improvizate, mingii medicinale, cutii umplute cu nisip, bare metalice umplute cu ciment, veste cu nisip, etc), am procedat astfel: de exemplu, o grupă a lucrat pentru dezvoltarea forţei braţelor, a doua grupă pentru dezvoltarea forţei abdomenului, iar a treia grupă pentru dezvoltarea forţei picioarelor, în aşa fel ca toate grupele să lucreze in acelaşi timp.
Rezultatele au fost înregistrate sfârşitul semestrului al II-lea.
Referitor la evoluţia indicilor de manifestare a forţei, rezultatele obţinute înainte şi după experiment privind dezvoltarea calităţi motrice – forta sunt următoarele:
a) Forţa membrelor inferioare
Grupa I formată din 5 elevi au executat genuflexiuni pe ambele picioare , grupa a II-a formată din 6 elevi care au executat numai pe unul din picioare) au reuşit în final experimentului să execute pe ambele picioare, iar din grupa a formată din 15 elevi au reuşit ca 6 să execute pe ambele picioare, 9 elevi să execute pe unul din picioare şi 2 elevi nu au reuşit deloc. Indicele de progres al clasei experimentale fiind de 3 pentru execuţia genuflexiunii pe piciorul drept şi de 8 pentru stângul.
b) Forţa abdominală
La testarea inițială, din cele 26 de elevi ai clasei experimentale 3 elevi au executat cu încărcătură la 8 Kg ; 4 elevi cu 6 kg ; 4 elevi cu 4 kg , 17 elevi au executat liber sau cu 1-3 kg .
După experiment, 11 elevi au executat cu 6 kg ; 2 elevi cu 4 kg şi 17 elevi cu 4 kg. La clasa martoră din 30 de elevi, iniţial 1 elevă a executat cu 8 kg ; 4 elevi cu 6 kg ; 5 elevi cu 4 kg şi 20 liber sau cu 1-3 kg. După experiment, 7 elevi au executat cu 8 kg , 2 elevi cu 6 kg ; 16 elevi cu 4 kg şi 5 elevi nu au reuşit să execute cu încărcătură de 4 kg.
Se poate constata uşor că elevele slabe din grupa a III-a de experiment au progresat mai evident şi nu a mai rămas nici o elevă care să nu execute cu greutatea limită de 4 kg , faţă de clasa martoră la care au mai rămas 5 elevi , precum şi progresul realizat de către clasa de experiment.
c) Forța membrelor superioare
Testare prin dinamometrie la mâna dreaptă şi stânga, indice de progres al clasei experimentale faţă de clasa martoră 3,50 pentru mâna dreaptă şi 3,10 pentru mâna stângă.
În cadrul grupei I, la abdomen şi spate se mai puteau face departajări privind încărcătura cu care se putea executa după experiment, însă lipsa încărcăturilor marcate nu mi-au permis aceasta.
Concluzii
În concluzie, rezultatele obținute de clasa experimentală sunt superioare clasei martore, iar progresul elevilor slabi in cadrul clasei este net superior față de cei din clasa martoră care au lucrat nediferențiat. Din comparaţia rezultatelor înregistrate la cele două clase înainte şi după experimentul efectuat, rezultă că aplicarea metodei propuse a avut efecte pozitive asupra întregului colectiv din clasa de experiment, favorizând corectarea deficiențelor.
Rezultatele studiului efectuat duc la confirmarea ipotezei de lucru, corespunzător particularităţilor unor grupe omogene valoric constituite pe baza investigaţiei iniţiale, se ajunge prin folosirea mijloacelor din fitness la obţinerea unor progrese superioare la nivelul fiecărui elev, comparativ cu metodologia clasică.
Bibliografie
• Cârstea, Gh. (2000). Teoria şi metodica educaţiei fizice sportului, Bucureşti: Editura AN-D A.
• Cârstea, Gh. (2001). Didactica educaţiei fizice. Bucureşti: ANEFS.
• Tudor, V. (2005). Măsurare evaluare in educaţie fizică sport, Buzău: Editura Alpha.