Realizarea unei cercetări oneste și de calitate presupune, desigur, atât un efort intelectual important, cât și unul de voință, din partea persoanei care se angajează într-un astfel de demers. Constituind o activitate al cărui scop este acela de a duce la îmbogățirea sau la reevaluarea cunoașterii într-un anumit domeniu, cercetarea trebuie să respecte, în mod necesar, o serie de cerințe legate de etica și integritatea academică.
Cercetarea este numele dat cristalului format atunci când temerea nopții se adaugă dulceții zilei. – Martin H. Fischer
Dincolo de necesitatea fundamentală a realizării unei cercetări originale și fără „furtul” muncii desfășurate de alți autori, situații care pun problema plagiatului, această activitate cuprinde un palier considerabil al eticii, făcând astfel apel la prezența mai multor virtuți, între care nu pot lipsi sinceritatea, hotărârea, curajul, buna-credință etc.
În același palier, apreciem că o însemnătate ridicată o are și smerenia sau modestia, una dintre virtuțile cu privire la care au fost făcute aprecieri semnificative de-a lungul vremii, regăsite mai ales în sfera creștină. Având o valoare deosebită, smerenia este considerată ca fiind suma tuturor celorlalte virtuți, iar cel care o practică face dovada unei înțelegeri superioare. Astfel, Apostolul Petru, care este socotit întemeietorul bisericii romane, le-a spus oamenilor: „Îmbrăcați-vă în smerenie pentru că Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har.” Pilda cea mai elocventă a smereniei este dată de însuși Mântuitorul Iisus Hristos, care, deși a vorbit puțin despre aceasta, a realizat-o, în mod desăvârșit, prin însăși viața sa.
Timiditatea sau neputința, ca viciu atenuat al smereniei, aduce în discuție lipsa de încredere în propriile capacități. Fundamentată pe credința falsă conform căreia eventualitatea unui eșec va conduce la supunerea titularului la oprobiu public, timiditatea ilustrează, în esență, fațeta opusă a lăudăroșeniei sau trufiei. Și într-un caz și în celălalt, persoana își exagerează importanța, așezându-și propria persoană în centrul universului, fie ca un model de admirație, fie ca un lucru infam. Timiditatea problematizează astfel la nesfârșit consecințele unei activități, ceea ce conduce, în mod inevitabil, la manifestarea unor blocaje, persoana simțindu-se prinsă într-o capcană din care nu mai poate ieși.
Lăudăroșenia scoate în evidență registrul supra-aprecierii propriei persoane, care își exhibă, în mod exagerat, meritele. O persoană lăudăroasă ține să își prezinte, cu orice ocazie, realizările, cărora le atribuie, de obicei, o importanță deosebită, nesusținută însă de realitate. Expresie a mândriei, pe care tradiția creștină o așază între cele șapte păcate capitale, lăudăroșenia aduce deservicii majore celui care o practică. Centrarea pe propria persoană reflectă un mod egoist de acțiune, în care meritele altora sunt minimalizate sau chiar ignorate, lăudărosul clădindu-și, în schimb, un piedestal pe care caută să-l ridice neîncetat și la care se închină ca unui chip cioplit.
În concluzie, apreciez că a realiza o cercetare înseamnă, de asemenea, a-ți cunoaște propria valoare ca om și ca cercetător. A ști când e momentul să îți asumi propriile merite pentru ceea ce ai realizat și când e un bun prilej pentru a le mulțumi celor care te-au sprijinit și te-au îndrumat în demersul făcut. Consider că, la fel ca în viața de zi cu zi, și în activitatea de cercetare este necesar să fie creat un echilibru între așteptările avute, inspirația de moment, efortul depus și suma rezultatelor obținute.
Bibliografie
1. Corneliu Simuț, Etică și integritate academic, note de curs, Master Lingvistică aplicată – Perspective moderne în didactica limbii engleze, anul I.
2. Cozma, Carmen, (2005), Etica și deontologia asistenței sociale, manual – Asistența socială, învățământ la distanță, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași.
3. Robert McKee, (1997) Story: Substance, Structure, Style, and the Principles of Screenwriting, Harper Collins Publishers, New York.