Grupul educațional se prezintă și funcționează ca o unitate microsocială de sine stătătoare. Dacă pentru descrierea fenomenelor psihice individuale este utilizată noțiunea de personalitate, pentru descrierea fenomenelor sociale, de grup, utilizăm noțiunea de sintalitate. Așa cum personalitatea rezultă din componentele psihice, sintalitatea derivă din conținutul și modul în care se manifestă trăsăturile generale, irepetabile, ale grupului educațional.
În literatura de specialitate, sintalitatea, subiect important în ceea ce privește clasa de elevi, a fost introdus de către Cattel, iar în țara noastră, în domeniul științele educației, a fost dezvoltat de Ioan Nicola.
Sintalitatea reprezintă trăsăturile ce caracterizează un colectiv și care îl deosebesc de alte colective. Vorbim despre sintalitatea grupului educațional când acesta a ajuns “să fie definit prin proprietăți psihosocioeducative precum: consens, unitate și conformitate, dinamism, coeziune, autoorganizare, autocontrol, autoevaluare.” Toate acestea, însoțite de feedback, evidențiază o personalitate distinctă, unică, în raport cu alte grupuri educaționale.
Sintalitatea se întrepătrunde cu sociabilitatea, care reprezintă o calitate importantă a fiecărei persoane ce trăiește şi interacționează în grup, exprimând modalitatea de îmbinare a relațiilor sociale cu cele interpersonale. Personalitatea recepționează și filtrează manifestările grupului, imprimându-le o notă personală, determinând în același timp apariția și cristalizarea fenomenelor și dinamica sintalității.
Astfel, putem evidenția caracteristica operațională și metodologică a sintalității, care evidențiază particularitățile grupului ca un tot unitar și determină o viziune asupra relațiilor dintre grup și membrii săi. Pentru cunoașterea și orientarea intervenției în cadrul sintalității grupului educațional, psihologia socială oferă un ansamblu de tehnici și instrumente:
Observația psihosocială. Aceasta constă în urmărirea, consemnarea și prelucrarea de către cadrul didactic a datelor despre grupul educațional, obținute prin contactul direct cu acesta.
Observația se poate orienta asupra manifestării psihociale, precum autoritatea și influența liderilor formali, comportamentele liderilor informali. De asemenea, observația se poate orienta asupra manifestării sintalității: participarea membrilor la discutarea anumitor probleme, modul de exprimare a opiniei grupului în anumite situații, modul în care se iau anumite decizii.
Observațiile trebuie să fie sistematice, să existe un sistem de înregistrare a datelor, obiectivele să fie clar precizate, iar înregistrarea datelor trebuie să fie fidelă, menționându-se circumstanțele exacte în care s-au produs observațiile înregistrate.
Tehnica sociometrică. A fost inițiată de J.L. Moreno, psihosociolog american de origine română. Aceasta este utilizată în investigarea și cunoașterea relațiilor afectiv – simpatetice, de preferință sau de respingere. În țara noastră. tehnica sociometrică este utilizată în cercetarea grupurilor de muncă și a grupurilor școlare.
Tehnica sociometrică presupune aplicarea de procedee armonizate între ele, mai exact testul sociometric, sociomatricea, sociograma, indicii sociometrici.
Testul sociometric este instrumental de măsurare a relațiilor afectiv – simpatetice dintre membrii grupului. Pregătirea testului presupune motivarea aplicării testului, asigurarea caracterului confidențial al testului, situația de alegere bine determinată prin stabilirea conținutului activității subiecților și prin limitarea ariei preferențiale, limitarea sau nelimitarea numărului de răspunsuri ce pot fi oferite, precum și ordinea de referință.
În etapa de aplicare a testului, toți subiecții răspund la toate întrebările prin nominalizări și fără a comunica între ei. Pornind de la obiectivul cercetării, ”întrebările din testul sociometric se pot referi și la domeniul percepției relațiilor.”
Sociomatricea indică gradul de expansivitate afectivă a fiecărui subiect precum și locul ocupat în cadrul grupului. Aceasta este un tabel în care sunt notate alegerile sau respingerile făcute de un subiect, precum și alegerile sau respingerile primite de la toți ceilalți membri ai grupului.
Redarea grafică a relațiilor afectiv – simpatetice dintre membrii grupului este reprezentată de sociogramă. Aceasta evidențiază felul cum sunt structurate relațiile dintre membrii grupului. Pornind de la datele înscrise în sociomatrice sau de la datele redate grafic în sociogramă, se pot calcula indicii sociometrici: indicele de statut sociometric al membrilor grupului, indicele de statut preferențial al unui membru. Aceștia determină locul ocupat de un subiect în cadrul grupului, expansivitatea sa afectivă, relația dintre valoarea alegerii sociometrice și valoarea percepției sociometrice. Astfel, cei cu valori negative sunt membri respinși, cei cu valori zero sunt indiferenți sau izolați, iar cei cu valori pozitive sunt membri acceptați, populari sau foarte populari.
Prin intermediul indicilor sociometrici, se pot efectua evaluări globale, pur cantitative, și evaluări calitative, pentru planul interpersonal. Pentru analize profunde la nivelul grupului și subgrupurilor sale, semnificativi sunt „indicele de putere preferențială a grupului și subgrupurilor, cel de stabilitate preferențială și cel de coeziune.”
Metoda scărilor de opinii este o variantă a metodei chestionarului. Întrebările închise sau întrebările precodificate determină diferenţieri în răspunsurile subiecţilor, după intensitatea cu care-şi exprimă propriile opinii sau păreri cu privire la fenomenele ce constituie obiectul cunoaşterii.
Răspunsurile anterior prevăzute se ordonează sub formă ascendentă sau descendentă, în funcţie de intensitate. Subiecții aleg ceea ce consideră că este în concordanță cu opinia lor, indicând scara posibilă a răspunsurilor, urmând ca răspunsurile să fie prelucrate statistic. În urma prelucrării datelor, cadrul didactic poate lua măsuri precum revizuirea unor opinii.
Metoda aprecierii obiective a personalității este inițiată de psihologul român Gheorghe Zapan și se bazează pe cunoașterea reciprocă a membrilor grupului educațional, precum și pe realizarea unei percepții sociale cât mai exacte. Această metodă permite studierea și cunoașterea trăsăturilor de personalitate, precum și a performanțelor membrilor grupului educațional.
În prima etapă de aplicare a acestei metode se consemnează aprecieri emise atât asupra propriilor performanțe cât și asupra performanțelor celorlalți. În următoarea etapă se efectuează aprecieri asupra rezultatelor și se ierarhizează membrii grupului în funcție de acestea. Ultima etapă constă în corelarea celor două ierarhii.
Prin aplicare repetată, această metodă este și un bun exercițiu de dezvoltare a capacităților cognitive, psiho-sociale și de dezvoltare a moralității elevilor.
Metoda autobiografiei grupului. Desfășurarea activității cu un grup de elevi necesită deținerea unor informații despre acesta. Această metodă are valoare diagnostică deoarece evidențiază situatia de fapt, precum și o valoare de prognoză deoarece permite cadrului didactic să anticipeze evoluția grupului.
Cadrul didactic, pentru a obține informații care interesează la un moment dat, poate dirija, pornind de la câteva repere generale, prezentarea informațiilor despre grup așa cum este el văzut chiar de către membri, despre structura și fenomenele care au existat la un moment dat și despre modul în care au fost resimțite afectiv de fiecare membru.
Reperele cu scop de ghidare a evidențierii autobiografiei grupului pot fi: compoziția grupului educațional, particularitățile comunicării dintre membrii grupului educațional, relațiile dintre lider și membri grupului, particularitățile normelor de grup, coeziunea grupului, permeabilitatea grupului, scindarea grupului în subgrupuri și cum afectează acest lucru eficiența grupului etc. Fenomenele cu caracter psihosocial care oferă informații valoroase pot fi: disponibilitatea membrilor grupului pentru interrelaționare, efortul de intercunoaștere, contextele care sunt sau nu favorabile, dinamica acestor relații, rivalitățile apărute, evoluția coeziunii grupului etc.
Ancheta psihosocială pe bază de chestionar. Această metodă presupune conceperea unui formular care cuprinde o serie de întrebări sau imagini grafice, cu valoare de stimuli afectivi și intelectuali. Membrii grupului oferă răspunsuri în scris sau oral, urmând ca acestea să fie analizate, prelucrate și interpretate de către cadrul didactic.
Bibliografie
Grama Dinu, Preferința interpersonală, Editura Științifică, București, 1974, p.113
Tagiuri R., Bruner J.S., Blake R.P., Relations entre sentiments et perception des sentiments parmi les membres des petit groupes, în volumul A. Levy, Psychologie sociale, Paris, Dunbd, 1965, p.110, apud Zlate M., Zlate C., Cunoașterea și activarea grupurilor sociale, Editura Politică, București, 1982, p.38
Bontaș Ioan, Pedagogie, Ediția a III-a, Editura ALL, 1996, p. 263