Educația incluzivă constituie o provocare pentru școala obișnuită, pusă în situația de a-și exploata resursele existente, mai ales cele umane, pentru a susține participarea la procesul de învățământ a tuturor elevilor din comunitatea locală.
Lucrarea de față își propune să studieze modul în care profesorul de sprijin/ itinerant reușește să contribuie la ameliorarea diferențelor în dobândirea cunoștințelor pentru copiii cu CES integrați în școlile incluzive care beneficiază de un curriculum adaptat dar și pentru copiii din școlile fără profesori de sprijin.
Obiectivele cercetării:
1. Evaluarea nivelului de maturizare socială și influența acestuia asupra procesului de integrare socială a subiecților investigați.
2. Studierea rolului profesorului de sprijin în procesul de integrare a copiilor cu CES.
3. Analizarea principalelor dificultăți ale procesului de integrare a copiilor cu CES.
Ipotezele cercetării:
1. Dacă elevul cu CES beneficiază de suport din partea cadrului didactic de sprijin atunci se prezumă că vor exista performanțe în plan social, comparativ cu elevii cu CES lipsiți de sprijin.
2.Dacă elevul cu CES are achiziționate cunoștințe legate de abilități, trebuințe elementare, elemente de comunicare, atunci se prezumă că el se poate integra școlar alături de ceilalți copii dar și social în comunitate.
Pentru cercetare, s-au folosit doua eșantioane de copii cu CES, unul beneficiind de sprijin din partea profesorului itinerant-eșantionul experimental, iar cel de-a doilea eșantion de control. Pentru a cunoaște posibilitățile copiilor, subiecţii solicitaţi au fost examinaţi individual cu un complex de probe ce au vizat diferite domenii şi arii ale procesului investigat.
Examinarea psihosocială s-a făcut prin scală de maturitate socială (Gunzburg).Ea conferă o cuprindere vizuală a progresului în patru arii principale ale dezvoltării sociale: autoservire, comunicare, socializare și ocupația pe hartă (P.A.C) sunt menționate elemente referitoare la abilitățile și comportament, performanțele și deficiențele putând fi astfel punctate cu acuratețe. Diagrama oferă nu numai o înregistrare vizuală a achizițiilor, dar permite și corelarea și stabilirea diferențelor de nivele de maturație necesare. Evaluarea pe această hartă reprezintă primul pas vital către un program terapeutic individual, care este bazat pe diagnosticul dificultăților specifice fiecărui caz. Deoarece harta identifică abilitățile subdezvoltate pentru a se atrage special atenția asupra lor, evaluarea lor oferă deasemenea, un program de învățare pe itemi, pentru terapia viitoare. Va fi necesar să se stabilească media de performanțe a fiecarui caz în parte, dacă este situat deasupra sau dedesubtul baremului social.
Rezultatele cumulate la scala de maturitate socială Gunzburg (luate în cele patru arii principale: autoservire, comunicare, socializare și ocupație). Prin folosirea acestei scale au fost obținute răspunsuri referitoare la abilitați și comportament. Ne este permisă o înregistrare vizuală a achizițiilor, dar și corelarea, stabilirea diferențelor de nivele de maturitate pentru cele două eșantioane.
Repartizarea procentuală subiecților în aria Autoservire
Eșantion experimental – 85%
Eșantion de control – 81%
Repartizarea procentuală subiecților în aria Comunicare
Eșantion experimental – 70%
Eșantion de control – 55%
Repartizarea procentuală subiecților în aria Socializare
Eșantion experimental – 65%
Eșantion de control – 40%
Repartizarea procentuală subiecților în aria Ocupație
Eșantion experimental – 60%
Eșantion de control – 45%
Din analiza rezultatelor, s-a constatat că majoritatea elevilor din ambele eșantioane au însușite elemente simple de autonomie, deprinderi de curățenie, de comunicare, de activități și relații sociale.
În ariile autoservire, socializare, ocupație s-au obținut rezultate bune la ambele eșantioane, dar cu un anumit procent mai bun în cadrul eșantionului ce a beneficiat de sprijin din partea cadrului didactic.
În aria comunicare, rezultatele au fost scăzute la ambele loturi. Dacă la ariile autoservire, socializare, ocupație, diferențele dintre cele două eșantioane nu a fost mare, aici, elevii care au beneficiat de sprijin au obținut rezultate superioare comparativ cu cei care nu au beneficiat de ajutor din partea cadrului didactic de sprijin.
Intervenția cadrului didactic de sprijin este un principal factor al recuperării elevilor cu CES din şcolile incluzive, dar şi punctul cheie al adoptării comportamentelor sociale ale acestora. Copii care au format eşantionul experimental al cecetării din această lucrare şi au beneficiat de ajutorul profesorului de sprijin, au obținut progrese ce trebuie luate în consideraţie. Prin activitatea pe care o desfășoară profesorul de sprijin, recuperează anumite deficienţe ale copiilor cu CES, ajută la dezvoltarea capacităţilor psihice ale copilului, cautând să lărgească şi îmbogăţească sistemul de percepţie şi reprezentare, prin metode, procedee adecvate.
Profesorul – cu speranţa reuşitei – trebuie să se plieze după fiecare caz, să-şi flexibilizeze demersul didactic pentru satisfacerea cerinţelor educative ale fiecărui elev luat în parte şi ale tuturor la un loc.
Bibliografie
1. Gherguț, A.,(2001), Psihopedagogia persoanelor cu cerințe educative speciale, Editura Polirom, Iași.
2. Mușu, I., (2001), Ghid de predare- invațare pentru copiii cu cerințe educative speciale, Editura Spiru Haret, Iași.
3. Popovici, D.V., (1999), Elemente de psihopedagogia integrării, Editura Pro Humanitate, București.