Rolul familiei în educația copiilor

Familia reprezintă un factor esențial în educarea copiilor, începând cu socializarea primară a acestora, devenind punctul de sprijin în dezvoltarea ontogenetică a fiecăruia. În contextul copiilor cu cerințe educaționale speciale, acest sprijin se resimte practic, pe parcursul întregii vieți. În aceste cazuri, nevoia de atașament, de orientare și de prelucrare a normelor sociale este cu atât mai stringentă cu cât nivelul de deficiență este mai mare. Alături de familie, școala reprezintă cadrul favorabil prin care elevii cu nevoi sociale reușesc să dobândească abilitățile de inserție și de integrare socială, respectiv cunoștințele, priceperile și deprinderile de executare a unei activități sociale viitoare în domenii conforme cu potențialul de care dispun.

Oricât de bine ar pregăti și forma mediul școlar un elev, familia reprezintă însă, pe tot parcursul devenirii ulterioare a acestuia, punctul central de susținere afectivă, emoțională și materială în vederea dobândirii capacității de acomodare, asimilare și adaptare la mediul social din care fac parte.

Deseori, adaptarea la mediul școlar este insidioasă, tocmai pentru că elevii cu cerințe speciale, din păcate, fie că sunt deprivați afectiv, fie că în cazul autismului, capacitățile de comunicare cu cei din jur sunt deosebit de reduse. Dezvoltarea capacității de empatie și de comunicare este deosebit de importantă la acești copii. Mama reprezintă în cazul elevilor cu autism, principalul factor de comunicare, de mediere,  datorită faptului că ea este prima persoană cu care copilul comunică și căreia reușește să- i transmită întreg arsenalul de emoții pozitive și negative care-l încearcă în diverse ipostaze sociale.

Nevoia de atașament, de asigurare a potențialului afectiv este o trebuință primordială în piramida trebuințelor lui Maslow, fără de care este destul de dificilă asigurarea celorlalte cum ar fi cea de dezvoltare, de aspirație și de autodepășire. Această nevoie include nevoia de afectivitate, de protecție, de apartenență. Încă din perioada de debut a vieții, ființa umană crește, se dezvoltă, se maturizează  și evoluează sub influența unor condiții de natură psihologică și socială ce acționează asupra sa transversal, pe perioade limitate de timp sau longitudinal, pe perioade mai lungi de timp sau pe perioada întregii vieți. Aceste condiții pot fi favorabile când stimulează întreaga evoluție a copiilor sau relativ favorabile, când determină structuri limitate sau chiar cu caracter restrictiv pentru conturarea caracteristicilor umane.

Familia reprezintă, așadar primul laborator care în primii trei ani de viață sunt puse bazele dezvoltării personalității umane. Chiar dacă nu este unicul laborator, ea rămâne cel mai important sau poate la fel de important cum sunt ceilalți factori: școala, mediul de  joacă, relațiile care se stabilesc între membrii familiei reprezentând baza închegării relațiilor viitoare la nivel de grup.

Așa cum observă Nicolae Mărgineanu, „Faptul că ne naștem sănătoși sau cu tulburări fiziologice și asimetrii morfologice, cu capacități intelectuale inferioare sau superioare, cu aptitudini și vocație bine determinate, cu echilibru și armonie de tendințe sau invers, rămâne variabila cu care toate celelalte – familia, școala, comunitatea se conjugă.”

Alături de ceilalți factori – cum ar fi ereditatea și educația organizată, mediul și în special, familia este mai direct legată de devenirea umană, în ansamblu, deoarece oferă oferă condițiile pe baza cărora se construiesc și se restructurează modelele psihologice și sociale.

De felul în care va evolua un copil, deși aceasta se petrece după legități proprii, mediul și implicit educația se constituie ca mecanisme de influențare ce își pun pecetea asupra devenirii umane.

Bibliografie
1. Ghergut, A. 2005, „Sinteze de Psihopedagogie Specială”, Iaşi, Editura Polirom.
2. Miclea M. 1999, „Psihologie Cognitivă”, Iaşi, Editura Polirom.
3. Purcea S. 2003, „Ocrotirea şi integrarea copiilor handicapaţi”, Sibiu, Editura Psihomedia.
4. Ungureanu D. 1999 „Copiii cu deficienţe de învăţare”, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică.

 

prof. Viorica Greab

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/viorica.greab

Articole asemănătoare