Rolul de părinte este cel mai frumos, dar în acelaşi timp şi cel mai dificil rol din lume, deoarece este dificil să faci faţă ritmului impus de propriul copil, părinţii şi cadrele didactice fiind modelul pe care îl urmează, fiind în acelaşi timp responsabili de securitatea lor afectivă şi de educaţia de bază.
Majoritatea părinţilor sunt convinşi că reprezintă modelul perfect de conduită pentru copilul lor ca model, dar din cauza faptului că sunt foarte ocupaţi, nu îşi dau seama că nu acordă suficient timp pentru educaţia copilului, preferând în schimb să-l lase să se joace s-au să se uite la televizor. Dar mai târziu vine vremea ca fiecare dintre noi să ne punem întrebări dacă sunt oare un părinte bun, ce ar trebui să fac şi ce nu ar trebui să fac?
La această vârstă, copiii au nevoie de securitate afectivă, de căldură părintească pentru a se împlini din punct de vedere afectiv, intelectual, moral şi social în societatea contemporană dar faptul că ambii părinţii sunt ocupaţi cu serviciul determină faptul că aceştia sunt lăsaţi singuri pe o anumită perioadă a zilei. Copiii sunt lăsaţi în grija bunicilor care, aşa cum spuneam, uneori pot greşi cu cele mai bune intenţii, sau în grijă altor persoane adulte ori sunt înscrişi la grădiniţe.
La această vârstă a copilăriei, aceştia trebuie să aibă parte de un climat familial în care să se simtă în siguranţă, dar în acelaşi timp şi de o comunicare eficienţa cu părinţii. Toate acestea se pot întâmpla dacă părinţii sunt atenţi la nevoile copiilor săi, preocupându-se de educaţia lor, stabilind unele limite şi, nelăsând copilul să facă doar ce vrea el, ci să hotărască împreună ceea ce este bine de făcut, pentru o bună dezvoltare a personalităţii acestuia.
Pentru a exista o relaţie eficientă între părinţi şi copii este nevoie ca părinţii să înveţe în primul rând să comunice cu aceştia, să-i asculte.
În cele mai multe cazuri, copilul va răspunde printr-un comportament anumit la atitudinea părinţilor, de aceea mediul în care trăieşte copilul este foarte important. Dacă acest mediu este unul agresiv, atunci foarte probabil copilul va manifesta un comportament ca atare. Prin urmare, părinţii şi adulţii cu care intră copilul în contact cel mai frecvent trebuie să-şi controleze comportamentul.
Tot la fel de importante sunt şi discuţiile pe care le purtăm cu aceştia, deoarece la vârsta copilăriei mici, ei pun întrebări de tot felul, fără a-şi da seama dacă îi deranjează pe cei din jur. Ei nu trebuie certaţi, s-au să-i dăm răspunsuri false, ci dimpotrivă să le răspundem, deoarece dacă nu le vom răspunde, ei pot simţi uneori acest lucru.
Comunicarea este la fel de importantă, indiferent de vârsta copilului, deoarece ei sunt emotivi, ei neatingând maturitatea psihologică.
Aşadar una dintre datoriile părinţilor este de a trata cu seriozitate problemele pe care aceştia le ridică, deoarece în perioada copilăriei există probleme, care nu sunt de neglijat. Trebuie tot timpul să fim prieteni cu copiii noştri, să nu-i judecăm, ci să comunicăm permanent cu ei.
Relaţia dintre părinţi şi copii trebuie să fie una fundamentată pe un echilibru stabil între disciplină şi independență. O relaţie bună, sau mai puţin bună poate fi permanentă sau poate fi cauzată de indispoziţie emoţională, cum ar fi frica, tristeţea şi frustrarea. Ea poate fi genarată de un răspuns la diferiţi factori de stres care acţionează asupra copiilor şi părinţilor.
Cei implicaţi în educaţia copiilor trebuie să înţeleagă că rolul lor este acela de a încuraja comunicarea cu copilul cum am mai spus mai sus, cu scopul de a-l ajuta să îndepărteze comportamentele negative şi să le asimileze pe cele pozitive.
Cu multă răbdare, prin iubire, înţelepciune, orice părinte va afla cum trebuie să realizeze o comunicare eficientă între el şi copil.
Bibliografie:
Drăgan,I.,Velicu,A., (2007) Impactul publicităţii asupra părinţilor şi copiilor , Editura Vanemonde, Bucureşti
Lengrand,P., (1973) Introducere în educaţia permanentă, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
Mitrofan,I., Mitrofan,N., (1991) Familia de la A la Z, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti.