După cum observăm, societatea este într-o continuă schimbare, iar noi trebuie să ne adaptăm la aceste schimbări. Reforma actuală din învățământ urmărește să dezvolte la elevi capacitățile, deprinderile și competențele necesare integrării într-o societate aflată într-o transformare galopantă.
Prin OMEN nr.3393/2017, au fost aprobate noi programe școlare pentru învățământul gimnazial. Acestea au fost aplicate începând cu anul școlar 2017-2018, urmând ca în anul școlar 2020-2021 să fie aplicate și la clasa a VIII-a. O parte dintre actorii educației, părinți, elevi, chiar și profesori s-a întrebat și încă se mai întreabă de ce era nevoie de alte programe școlare. Răspunsul este unul foarte simplu: deoarece prin noile programe se urmărește formarea la elevi a unor competențe și nu doar transmiterea unor cunoștințe, se urmărește pregătirea elevului pentru viață și pentru integrarea pe piața muncii.
Noile programe școlare sunt concepute conform standardelor europene și vizează construirea profilului absolventului de gimnaziu constituit din opt competențe-cheie.
Disciplina limba și literatura română are un rol deosebit de important în formarea acestor competențe. Cea mai importantă competență, specifică disciplinei, este comunicarea în limba maternă. Pentru formarea acesteia, în cadrul orelor de limba și literatura română elevii vor învăța treptat să se exprime, să interpreteze gânduri, sentimente, fapte, opinii, atât în scris, cât și oral și să interacționeze lingvistic în diverse contexte sociale și culturale. Ei trebuie să fie capabili să caute, să colecteze și să proceseze informații, să recepteze opiniile, ideile și sentimentele dintr-o varietate de mesaje ascultate sau texte citite, să exprime opinii, idei și sentimente și să participe la interacțiuni verbale.
Competența de comunicarea în limbi străine constă în capacitatea de a înțelege mesajele vorbite , de a iniția, susține și încheia conversații, de a citi, înțelege și redacta texte într-o limbă străină. Deși nu este specifică disciplinei, se poate contribui la dezvoltarea acestei competențe prin identificarea unor similitudini între limba română și alte limbi străine.
Competențele matematice și competențele de bază în științe și tehnologii constau în abilitatea de a dezvolta și aplica gândirea matematică în vederea rezolvării problemelor în situații cotidiene. Aceste competență poate fi dezvoltate în cadrul orelor de limba și literatura română prin exerciții de argumentare, de exprimare în termeni matematici, de rezolvare a unor probleme.
Competența digitală constă în capacitatea de a folosi calculatorul pentru a accesa, evalua, stoca, produce, prezenta și schimba informații, precum și capacitatea de a comunica și de a participa în cadrul unor echipe de lucru prin intermediul internetului. Pe parcursul celor patru ani de gimnaziu, elevii vor realiza diverse proiecte/teme/activități care vor implica folosirea resurselor digitale.
Cea de-a cincea competență, a învăța să înveți, se referă capacitatea de a organiza propria învățare, de a gestiona timpul și informațiile, de a conștientiza procesul și nevoile de învățare. În cadrul orelor de limba română, elevii vor învăța să ia notițe, să extragă informația esențială dintr-un text, să facă un plan de lucru, să sintetizeze informația și să gestioneze timpul în rezolvarea sarcinilor.
Competențele sociale și civice se referă la abilitatea de a participa la viața socială și profesională, de a rezolva conflicte. Competența civică implică cunoașterea conceptelor de democrație, justiție, egalitate, cetățenie, drepturi civile. Activitățile în echipă/pe grupe pe care le vom desfășura în cadrul orelor de limba și literatura română, precum și exercițiile de comunicare și de exersare a unor atitudini comunicative precum respectul, toleranța empatia, vor contribui la dezvoltarea acestei competențe.
Domeniul de competențe spirit de inițiativă și antreprenoriat se referă la abilitatea de a transforma ideile în acțiune. Aceasta presupune creativitate, asumarea riscurilor, dar și dezvoltarea și managementul proiectelor. Elevii pot realiza individual/în echipe/pe grupe diverse proiecte cu aplicabilitate practică, fiind încurajați să-și exprime ideile, să comunice pentru identificarea celor mai bune soluții/idei, să împartă responsabilitățile.
Competența sensibilizare și exprimare culturală face referire la aprecierea importanței exprimării creative a ideilor, experiențelor și emoțiilor. Aceasta poate fi dezvoltată prin activități de identificare a diversității culturale și lingvistice în Europa și în alte regiuni ale lumii, de conștientizare a patrimoniului cultural local, național și european.
În concluzie, abordarea predării limbii și literaturii române din perspectiva formării celor opt competențe-cheie este esențială pentru ca elevul de azi să poată fi activ în societatea de mâine.
Bibliografie
Programa școlară pentru disciplina Limba si literatura romana, clasele V-VIII, aprobată prin OMEN Nr. 3393/28 februarie 2017
Profilul de formare al absolventului (www.ise.ro/wp-content/uploads/2015/12/Profilul-de-formare-al-absolventului_final.pdf)
formare.educred.ro/resurse/CRED_G_M1_suport_curs_Curriculum.pdf
www.uvvg.ro/cdep/wp-content/uploads/2012/06/Didactica-competente-final.pdf