Metode pentru dezvoltarea gândirii critice

Cred că pentru a identifica cele mai bune  metode de dezvoltare a gândirii critice este necesar să fie bine înțeleasă foarte  bine  această noțiunea. Ce este gândirea critică?

Gândirea critică este abilitatea de a gândi clar și rațional, de a înțelege legătura logică dintre idei. Gândirea critică a făcut obiectul unor dezbateri și s-a bucurat de o atenție sporită încă de pe vremea marilor filozofi din Grecia antică, cum ar fi Platon și Socrate și a continuat să fie un subiect de discuție în epoca noastră modernă. Gândirea critică poate fi descrisă ca fiind abilitatea unui individ de a se angaja în gândire reflexivă și independentă.

În esență, gândirea critică implică capacitatea de a raționa. Este vorba de învățare activă mai degrabă decât să fim simplii destinatari de informații. Cei cu o gândire critică cercetează, pun sub semnul întrebării în mod riguros fiecare idee, fiecare ipoteză, în loc să le accepte la valoarea lor nominală. Ei mereu vor cerceta să stabilească dacă ideile, argumentele și constatările reprezintă fidel întreaga imagine și în același timp sunt deschiși să afle că nu e așa. Vor identifica, analiza și rezolva problemele în mod sistematic, mai degrabă decât prin intuiție sau instinct.

Cei cu abilități de gândire critică pot:

  • să înțeleagă legăturile dintre idei.
  • să determine importanța și relevanța argumentelor și a ideilor.
  • să recunoască, construiască și să evalueze argumente.
  • să identifice neconcordanțe și erori în raționament.
  • să abordeze problemele într-un mod coerent și sistematic.
  • să reflecteze asupra justificării propriilor ipoteze, credințe și valori.

Gândirea critică este o modalitate aparte de a gândi în așa fel încât să ajungem la cea mai bună soluție posibilă în circumstanțele care ne sunt furnizate. În limbajul cotidian, este un mod de a gândi despre orice îți preocupă mintea în prezent, așa încât să ajungi la cea mai bună concluzie posibilă. Pentru dezvoltarea gândirii critice la elevi este necesară parcurgerea următorilor paşi:

1. Etapa de evocare: elevii sunt solicitaţi să-şi amintească ceea ce ştiu în legătură cu tema ce urmează să fie abordată;
2. Etapa de realizare a sensului(întelegerea): este etapa în care elevii integrează ideile din textul dat în propriile scheme de gândire pentru a le da sens;
3. Etapa reflecţiei (fixarea): este etapa în care se analizează critic ceea ce au învăţat, primesc feed-back din partea colegilor şi a învăţătorului, rezolvă sarcini de lucru.

Metoda 6-3-5

Metoda se numeşte “6-3-5”, deoarece grupele sunt compuse din 6 membri, se enunţă 3 idei care sunt îmbunătaţite de ceilalţi 5 elevi. Dupa formularea subiectului pentru care se cer soluţii, clasa este impărţită în grupe de 6 elevi. Se formulează 3 cerinţe şi distribuie foi pe care s-a realizat un tabel cu 3 coloane. Un elev al grupei formulează 3 răspunsuri, apoi foaia este transmisă de la un coleg la altul. Următorii 5 elevi modifică creativ ideiile primite.

Învăţatorul primeşte foile, centralizeaza ideile, le clasifică în funcţie de importanţa lor. Pentru realizarea feed-back-ului şi stimularea autoevaluarii vor fi discutate şi analizate ideile formulate. Această metodă prezintă următoarele avantaje:

  • Ofera elevilor mai puţin comunicativi posibilitatea de a se exprima;
  • Dezvoltă spiritul critic;
  • Încurajează competiţia între grupuri;
  • Încurajează solidaritatea membrilor echipei; îmbină munca de echipă cu cea individuală.

Mozaicul

Se  formează  grupuri de 4-5 elevi numite „grupuri casă”(se numără de la 1 la 5 astfel încât fiecare elev să aibă un număr de la 1 la 5) , profesorul împarte textul de studiat într-un număr de părţi egal cu numărul grupurilor, fiecare grup astfel stabilit studiază o parte de text după criteriile formulate de profesor.  Elevii revin în „grupurile casă” şi „predau” conţinuturile în care sunt experţi celorlalţi, care pot pune întrebări suplimentare. Avantaje ale folosirii metodei:

  • are caracter formativ
  • stimulează încrederea în sine a participanţilor
  • dezvoltă abilităţi de comunicare argumentativă şi de relaţionare în cadrul grupului
  • dezvoltă gândirea logică, critică şi independentă.
  • anihilarea “efectului Ringelmann”(lenea socială,când individul îşi imaginează că propria contribuţie la sarcina de grup nu poate fi stabilită cu precizie);

Metoda pălăriilor gânditoare

Presupune stimularea creativităţii și se bazează pe interpretarea de roluri, în funcţie de pălăria aleasă. Elevii sunt împărţiţi în şase grupe, pentru şase pălării. Împărţirea elevilor depinde de materialul studiat. Pentru succesul acestei metode este important ca materialul didactic să fie bogat în conţinut, iar pălăriile să fie colorate, ca să îi atragă pe elevi.

Pălăria albastră – este liderul, conduce activitatea. Este pălăria responsabilă cu controlul discuţiilor, extrage concluzii- clarifică/ alege soluţia corectă.
Pălăria albă – deţine informaţii despre tema pusă în discuţie, face conexiuni, oferă informaţia exact cum a primit-o. Este neutră, participanţii sunt învăţaţi să gândească obiectiv- deţine informaţii exacte.
Pălăria roşie – îşi exprimă emoţiile, sentimentele, supărarea, faţă de personajele întâlnite, nu se justifică- transmite emoţii.
Pălăria neagră – este criticul, prezintă posibilele riscuri, greşeli la soluţiile propuse, exprimă doar judecăţi negative- este pesimistul.
Pălăria verde – oferă soluţii alternative, idei noi- generează noi idei. Gândirea laterală îi este specifică.
Pălăria galbenă – este creatorul, simbolul gândirii pozitive şi constructive, explorează optimist posibilităţile, crează finalul- efortul aduce beneficii. Elevii trebuie să cunoască foarte bine semnificaţia fiecărei culori şi să-şi prezinte perspectiva în funcţie de culoarea pălării pe care o poartă. Nu pălăria în sine contează, ci ceea ce reprezintă ea.

Harta conceptuală

Această metodă surprinde printr-o schemă relaţiile care se stabilesc între cunoştinţele asimilate. Performanţa depinde de modul în care individul îşi organizează experienţa, ideile. Pentru a construi o hartă conceptuală se realizează o listă cu 10-15 concepte cheie sau idei despre ceea ce ne interesează şi câteva exemple. Pornind de la o singură listă se pot realiza mai multe hărţi conceptuale.

Etape în crearea unei hărţi conceptuale:

  • Se transcrie fiecare concept/ idee şi fiecare exemplu pe o foaie.Se aranjează mai întâi conceptele generale, iar celelalte mai jos – încă nu se trec exemplele.
  • Se pot adăuga şi alte concepte pentru a uşura înţelegerea şi pentru a le explica mai bine pe cele existente.Se trasează linii de la conceptele de sus către cele de jos cu care relaţionează.
  • Se scrie câte un cuvânt pentru a explica relaţia dintre conceptele conexate.
  • Se trec exemplele sub conceptul de care aparţin. Se copiază rezultatul obţinut, realizând harta conceptuală pe o foaie de hârtie.

Bibliografie
– Dumitru, I. A. – “Dezvoltarea gândirii critice şi învăţarea eficientă”, Editura de Vest,Timişoara, 2000
– Schean, Ioan – “Gândirea critică: metode active de predare- învăţare”, Editura Dacia
Educaţional, 2004
– Cerghit, Ioan, “Metode de învăţare”, E.D.P., Bucureşti, 1980.

 

prof. Alina Cara

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/alina.cara

Articole asemănătoare