Teoria lui Carl Rogers și principiile sale terapeutice oferă o perspectivă holistică și profundă asupra dezvoltării individuale și a procesului de învățare. Prin îmbinarea filosofiei fenomenologice cu conceptele psihologice, Rogers propune o abordare care pune accentul pe subiectivitatea experiențelor individuale și influența lor asupra formării identității și personalității.
Teoria subliniază importanța câmpului fenomenologic în care fiecare individ trăiește, evidențiind că realitatea este subiectivă și construită prin percepțiile personale. Această perspectivă influențează direct modul în care educatori și terapeuți pot înțelege și facilita dezvoltarea personală a indivizilor.
În contextul educației, principiile educaționale propuse de Rogers oferă o abordare centrată pe elev, promovând metode nondirective și terapeutice pentru facilitarea învățării. Concepte precum predarea nondirectivă, fenomenologia și motivarea învățării contribuie la crearea unui mediu educațional care încurajează exprimarea liberă, responsabilitatea personală și dezvoltarea continuă a individului.
Prin aplicarea acestor principii, teoria lui Carl Rogers oferă un cadru comprehensiv pentru înțelegerea și sprijinirea procesului de învățare și dezvoltare personală. Integrarea elementelor psihologice, filosofice și educaționale aduce o abordare holistică în abordarea nevoilor individuale, contribuind astfel la formarea unor persoane autentice, motivate și deschise la învățare pe tot parcursul vieții.
Teoria lui Carl Rogers
Carl Rogers și-a dezvoltat teoria pe baza filosofiei fenomenologice. El afirmă că fiecare individ uman există în centrul unui câmp fenomenologic. Conform lui Chețan și Sommer (1978, pp. 264–265), fenomenologia este o „descriere a istoriei spirituale a conștiinței, care se ridică de la certitudinea senzorială la știința absolută”. În context psihologic, fenomenologia se referă la studierea conștiinței și a percepției umane, conform spuselor acestora.
Potrivit lui Fontana (2000), teoria lui Rogers afirmă că individul uman își conturează identitatea prin introspecția și evaluarea propriei sale experiențe. În acest proces, omul dezvoltă o gamă diversă de percepții asupra realității în care trăiește. Conform viziunii lui Rogers, unică nu este doar personalitatea umană, ci și lumea în care trăiește fiecare individ – o lume formată din experiențele subiective ale fiecărui individ, adică câmpul său fenomenologic. Acest câmp include atât factori conștienți, cât și inconștienți. Factorii conștienți sunt legați de experiențele care pot fi exprimate simbolic, înțelese și transpuse în limbaj, în timp ce factorii inconștienți se referă la experiențele care nu pot fi materializate, precum dorințele sau fricile iraționale.
Modalitatea în care individul își simbolizează experiențele conștiente influențează în mod direct dezvoltarea personalității. Este posibil ca individul să interpreteze incorect experiențele, fără a le înțelege cu adevărat. Această simbolizare incorectă poate conduce la comportamente inadecvate sau ineficiente, având un impact negativ asupra vieții individului. În cazul în care un individ acumulează un număr semnificativ de simbolizări incorecte, congruența este afectată, iar câmpul său fenomenologic nu mai reflectă realitatea corespunzătoare.
Relația educator-educat
Aceste principii terapeutice pot fi aplicate cu succes și în domeniul educației. Astfel, Carl Rogers a introdus conceptul de educație centrată pe elev, avansând proceduri și metode nondirective și terapeutice pentru facilitarea procesului de învățare.
Principiile esențiale ale viziunii sale educaționale includ:
a. Conceptul realității
În viziunea psihologului, realitatea este construită în funcție de percepțiile individuale. Individul trăiește conform unei hărți percepționale, care nu este neapărat realitatea în sine. Conceptul de realitate ar trebui să determine profesorii să fie conștienți de experiențele de învățare pe care le facilitează.
b. Predarea nondirectivă
Rogers susține că terapia este o metodă eficientă de învățare, iar relațiile umane pozitive împuternicesc indivizii să se dezvolte. Relațiile interpersonale dintre cei care învață sunt la fel de importante ca și rezultatele cognitive. Rolul profesorului în predarea nondirectivă este acela de facilitator, un ghid existentialist care îndrumă dezvoltarea elevilor săi. Prin acest rol, profesorul ajută elevii să descopere noi idei despre viețile lor, despre scopul educației și al societății. Metodele de consiliere îi ajută pe elevi să fie responsabili de propriul comportament, să fie conștienți de propria învățare și să facă alegeri inteligente.
c. Fenomenologia
Concepte precum psihologia existențialistă, creativitatea, sănătatea psihologică, conștiința, valorizarea, identitatea și psihoanaliza sunt esențiale în procesul de autoactualizare și autorealizare.
d. Motivarea învățării
Carl Rogers consideră că învățarea tradițională este impersonală și distantă, iar informațiile obținute astfel tind să fie uitate rapid. El susține că învățăm doar ceea ce este cu adevărat important și relevant pentru noi ca indivizi. Astfel, pentru promovarea învățării, Rogers prescrie trei condiții necesare și suficiente: empatia, atitudinea necondiționat pozitivă și congruența. Educatorii ar trebui să creeze un climat cald, pozitiv și de acceptare față de elevi. Învățarea umanistă implică emoții, gândire, scopuri și abilități sociale, rezultând într-o persoană capabilă și dornică să învețe pe tot parcursul vieții.
Problema profesorului constă în a crea un mediu în care elevul să-și dorească să se exprime. Prin eliminarea amenințărilor și prin oferirea unui mediu încurajator, elevul nu mai este blocat și se exprimă liber. Profesorul, conform viziunii nondirectiviste promovate de Carl Rogers, trebuie să se identifice cu elevul, să vadă lumea prin ochii săi și să înțeleagă reacțiile acestuia. Astfel, elevul se simte înțeles și acceptat, iar relația devine un mediu de încredere. Profesorul, în acest context, nu judecă sau evaluează, ci devine un confident.
Conform acestei viziuni nondirective, profesorul trebuie să se conecteze cu elevul, să înțeleagă experiența acestuia și să creeze un mediu în care elevul se simte înțeles și acceptat. Acest climat permite elevului să se exprime liber, să își asume riscuri și să se dezvolte într-un mod autentic și personal.
În concepția lui Carl Rogers, relația educator-educat ocupă un loc central și reprezintă un aspect esențial al procesului educațional. Rogers a fost un pionier al educației umaniste și a introdus conceptul de „educație centrată pe elev” sau „nondirectivă”, punând accentul pe relația empatică și colaborativă dintre educator și educat. Iată câteva aspecte-cheie ale acestei relații:
1. Empatie și acceptare necondiționată: Rogers considera că relația empatică este crucială pentru învățare. Educatorul trebuie să fie capabil să se pună în locul elevului, să înțeleagă perspectiva acestuia și să arate acceptare necondiționată pentru ceea ce este elevul. Această atitudine deschisă și lipsită de judecată creează un climat în care elevul se simte înțeles și acceptat.
2. Nondirectivitate și facilitare: Rogers promova o abordare nondirectivă în predare. Educatorul nu este văzut ca o autoritate care dictează informații, ci mai degrabă ca un facilitator al învățării. Rolul său este de a ghida și de a facilita explorarea individuală a elevului, stimulând descoperirea de sine și înțelegerea personală.
3. Congruență și autenticitate: Rogers susținea că educatorul ar trebui să fie congruent și autentic în relația cu elevul. Aceasta înseamnă că educatorul își exprimă deschis sentimentele și gândurile, creând astfel un mediu în care și elevul se simte confortabil să își exprime liber și să fie autentic.
4. Responsabilitatea pentru învățare: În viziunea lui Rogers, elevul are responsabilitatea principală pentru propriul său învățământ. Educatorul este acolo pentru a oferi suport, îndrumare și resurse, însă în final, elevul este cel care își construiește propria înțelegere și cunoaștere.
5. Climatul de încredere: O componentă esențială a relației este crearea unui climat de încredere. Elevul trebuie să se simtă în siguranță și înțeles pentru a putea explora și învăța fără teama judecății sau a criticii.
Prin aceste principii, Carl Rogers a adus o schimbare semnificativă în paradigma educațională, evidențiind importanța relației interpersonale pozitive și a abordării personalizate în procesul de învățare.
Concluzia
În concluzie, teoria lui Carl Rogers și principiile sale terapeutice, integrate în contextul educației, oferă o viziune holistică și profundă asupra dezvoltării individuale și a procesului de învățare. Abordarea sa, bazată pe filosofia fenomenologică, subliniază importanța subiectivității în construirea realității individuale și influența acesteia asupra identității și personalității.
Prin aplicarea conceptelor educaționale propuse de Rogers, precum predarea nondirectivă, fenomenologia și motivarea învățării, se creează un mediu educațional centrat pe elev, care încurajează exprimarea liberă, responsabilitatea personală și dezvoltarea continuă. Astfel, teoria lui Rogers nu se limitează doar la sfera terapeutică, ci se extinde în mod semnificativ către domeniul educației, contribuind la formarea indivizilor autentici, motivați și deschiși la învățare pe întreaga durată a vieții.
Prin această abordare holistică, teoria lui Carl Rogers reprezintă un cadru semnificativ pentru înțelegerea și sprijinirea procesului complex de formare a identității și a personalității în contextul educațional, promovând valori precum empatia, acceptarea necondiționată și congruența în relația dintre educator și educat.
Bibliografie
1. Acadia, S. (2018). Gale Researcher Guide for: Humanistic Theories of Personality. Farmington Hills: Gale: A Cengage Company
2. Albulescu, Ion, Doctrine fundamentale în stiinţele educaţiei, (suport de curs).
3. Albulescu, Ion, Doctrine pedagogice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2007.
4. Chețan, O., & Sommer, R. (1978). Dicționar de filosofie. București: Editura Politică.
5. Diaconescu, Maria, Terapii individuale şi intervenţii în criză, (suport de curs), 2011.
6. Fontana, D. (2000). Personality in the Workplace. Londra: Macmillan Press LTD.
7. Pruteanu, Maria Lavinia, Locul afectivităţii în structura personalităţii adolescentului, (teză de doctorat), Universitatea Bucureşti, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, 2008. www.unibuc.ro
8. Radu, Ioan, Iluţ, Petru, Matei, Liviu, Editura EXE, Cluj-Napoca, 1994.
9. Radu, N., Ioniţă, M., Martin, V., Predescu, A.,Teoria grupurilor şi cercetarea colectivelor de elevi, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1974.
10. lumeninmundo.com/2019/07/perspectiva-umanista-a-dezvoltarii-personalitatii-teoria-ierarhica-a-motivatiei-umane-si-autoactualizarea-teoria-rogersiana-a-personalitatii/#:~:text=Conform%20lui%20Fontan….
11. www.researchgate.net/publication/344062393_Relationships_Between_Carl_Rogers'_Person-Centered_Education_and_the_Community_of_Inquiry_Framework_A_Preliminary_Exploration