Motivarea resursei umane reprezintă cel mai important obiectiv al unei instituții, deoarece, așa cum deja se știe, resursa umană – omul – este cea mai importantă resursă pe care societatea, comunitatea, instituția și lumea noastră o are. A motiva resursa umană reprezintă obiectivul general, permanent al unei manager. Pentru cazul educației, desigur, scopul nu este acela al profitului economic, ca în cazul unei entități de producție, este profitul educațional, ori împlinirea scopurilor sau obiectivelor educației.
Scopul general al educației este acela de a transmite informație și de a forma, adică de a transmite mai departe moștenirea culturală și de a modela noile generații, conform unor tipare educaționale dinainte stabilite.
A motiva un om înseamnă a-i oferi cadrul necesar, motive și stimulente pentru a-și îndeplini sarcinile pe care le are în mod optim (Buzea, 2010). Adică, pentru a motiva un profesor trebuie să-i oferi confortul psihic necesar, ambientul necesar, dar și motivația financiară, timpul necesar de repaus, ori satisfacerea unor necesități sau interese individuale în legătură cu activitatea profesională sau recuperarea necesară. Angajatul are nevoie să fie stimulat conform propriilor sale nevoi și propriului său ritm de lucru.
În sistemul educațional, a motiva presupune mai ales oferirea de argumente, sprijin și înțelegere în realizarea sarcinilor proprii necesare îndeplinirii vocației profesorale.
Este necesar a ști să motivezi, când și cum să o faci, dar mai mult decât atât, a cunoaște nevoile, capacitatea și ritmul de lucru al celor cuprinși în ambientul educațional, profesional (Schramm, 2020).
Se face adesea o diferențiere între motivare și motivație, prima fiind ceea ce se referă la activitatea generală ce animă pe cineva pentru a întreprinde ceva, iar cea de-a doua, la partea concretă, practică. Motivația este o necesitate pentru fiecare angajat în parte, iar motivarea angajatului trebuie să fie o constantă a preocupărilor conducerii unei instituții (Davidoaiei, 2015). A motiva eficace angajatul duce de regulă la rezultate optime, la împlinirea în proporție covârșitoare a obiectivelor propuse, de aceea acest concept cu derivatele și nuanțele sale este tratat cu un interes tot mai crescut de managerii moderni. A motiva angajatul este cea mai importantă preocupare pentru un manager modern, deoarece, cu cât cei care creează profit sau își îndeplinesc cât mai bine obligațiile ce le revin sunt mai motivați, cu atât ceea ce ei fac sau produc este mai de calitate.
Motivația este cheia succesului și motorul unei activități eficiente și eficace, de aceea trebuie găsite cele mai bune metode de a identifica ceea ce-i motivează pe oameni și a le oferi motivații oportune (Daniels, 2007).
Asigurarea stării de bine a profesorilor reprezintă un obiectiv necesar pentru managementul educațional, central sau local, deoarece fără aceasta procesul educațional este văduvit de motivația profundă a bunului său mers. Un corp profesoral demotivat, cu o stare de bine afectată, nu poate face perfomanță și nu-și poate îndeplini nici măcar expectanțele curente, firești și lejere, deoarece stresul generalizat și răspunsul inadecvat la provocările contemporane pot fi factorii unui colaps educațional așteptat (Schramm, 2020).
Motivația profesorilor reprezintă necesarul asigurării stării de bine sau, altfel spus, există o relație de directă proporționalitate între cele două concepte, care trebuie să reprezinte preocuparea constantă a factorilor decizionali educaționali și a managerilor școlari (Davidoaiei, 2015). Pentru ca sistemul educațional să funcționeze așa cum trebuie este nevoie de un management realist și care să știe să motiveze și să susțină motivația în mod permanent în corpul profesoral.
Limitările, restricțiile, neajunsurile, criza sanitară și economică cu toate ale lor au pus un stres semnificativ asupra resursei umane educaționale și au pus managementul educațional în situații limită. Aici este adevărat a constata și lipsa unei strategii centrale curente, a unei corelări între provocările actuale și nevoile curente educaționale, dar situația se poate încă optimiza, cu o cheltuială energetică mult mai mare.
Starea de bine a profesorilor reprezintă o stare de echilibru emoțional oferită de o motivație eficace și eficientă, susținută de politici educaționale coerente și de strategii motivaționale pertinente (Schramm, 2020). Cheia în toată această viziune este managementul central, național și regional, local, bine ancorat în realitate, coordonarea foarte bună și realistă, dar și prioritizarea nevoilor educaționale.