Parteneriatul școală-comunitate (Studiu)

Parteneriatul reprezintă procesul de colaborare dintre două sau mai multe părţi care acţionează împreună pentru realizarea unor interese sau scopuri comune.
Termenul parteneriat este definit ca asocierea a doi sau mai mulţi parteneri, iar în literatura de specialitate, parteneriatul reprezintă modalitatea, formală sau informală, prin care două sau mai multe părţi decid să acţioneze împreună pentru atingerea unui scop comun.
Şcoala este una din instituţiile centrale ale comunităţii, are roluri specifice dar nu poate funcţiona şi nu se poate dezvolta fără a ţine cont de specificul comunităţii în care funcţionează.

Pentru realizarea unui parteneriat de succes sunt necesare parcurgerea unor „etape de explorare-evaluare-planificare-formare-iniţiere-realizare-verificare-reglementare-consolidare-acţionare-implementare-evaluare“. Astfel, este nevoie a fi respectate cele patru condiţii de realizare a acestui proces: comunicare, coordonare, cooperare şi parteneriat. Procesul de colaborare porneşte de la un nivel inferior, cel al comunicării pentru a ajunge la un nivel superior, cel al parteneriatului. Astfel, parteneriatul reprezintă o formă avansată a relaţiei dintre două sau mai multe părţi, cooperarea şi coordonarea sunt formele intermediare, cele care facilitează stabilirea unui parteneriat, iar comunicarea reprezintă punctul de plecare în vederea realizării parteneriatului între două sau mai multe părţi.

Un parteneriat reuşit implică: identificarea scopurilor, intereselor comune, utile partenerilor şi comunităţii;  găsirea modului optim pentru realizarea scopului propus; organizarea şi conducerea resurselor disponibile pentru a atinge scopul propus; identificarea competenţelor persoanelor implicate în aceste proiecte pentru a le  putea folosi la maximum; combinarea eficientă a atitudinilor, abordărilor şi tehnicilor diferite care se pot  aplica diferitelor sarcini; utilizarea cu succes a schimbării în folosul instituţiei.

Parteneriatul educaţional este forma de comunicare, cooperare şi colaborare în sprijinul copilului la nivelul procesului educativ. Acesta presupune o unitate de cerinţe, opţiuni, decizii şi acţiuni educative între factorii educaţionali. Parteneriatul educaţional se desfăşoară împreună cu actul educaţional. Se referă la proiectarea, decizia, acţiunea şi colaborarea dintre instituţii, influenţe şi agenţi educaţionali.

Parteneriatul educaţional  se realizează între: instituţiile educaţiei: familie, şcoală şi comunitate; agenţii educaţionali: copii, părinţi, profesori, specialişti în rezolvarea unor probleme educaţionale (psihologi, consilieri psiho-pedagogi, terapeuţi etc.); membri ai comunităţii cu influenţă asupra creşterii, educării şi dezvoltării copilului (medici, factori de decizie, reprezentanţii bisericii, ai poliţiei etc.).

Parteneriatul educaţional se adresează în principal părinţilor şi profesorilor şi se referă la a acţiona în acelaşi sens. Ceea ce hotărăşte familia trebuie să fie în acord cu măsurile şcolare, şi ceea ce face un părinte, să nu fie negat de celălalt.

Parteneriatul poate fi o soluţie pentru alocarea şi folosirea resurselor locale la nivel comunitar, pentru atragerea altor resurse externe pentru rezolvarea problemelor comunitare. Ideea de parteneriat între şcoală şi comunitate trebuie să se bazeze pe principiul complementarităţii serviciilor sociale oferite de către diversele organizaţii care activează în comunitate. Construirea parteneriatului este un proces deliberat ce implică aptitudini specifice, strategii şi cunoştinţe pe care părţile implicate trebuie să le cunoscă şi să le folosească.

Şcoala ca şi organizaţie, pentru a-şi atinge obiectivele, are nevoie de un sistem managerial adecvat definit prin funcţii specifice: proiectare, decizie, organizare, coordonare, evaluare etc. Managementul şcolii trebuie să asigure funcţionarea şi dezvoltarea şcolii ca sistem deschis, aflat în relaţie permanentă cu mediul său exterior, cu comunitatea în care funcţionează şi nu numai. Pentru a-şi realiza obiectivele propuse şcoala este nevoită să atragă, aloce, folosească o gamă diversă de resurse: materiale, financiare, umane, informaţionale şi de timp.

Partenerii reali ai şcolii, din comunitate, sunt: familia, instituţiile autorităţilor locale, instituţii de cultură, poliţia, unităţile sanitare, biserica, ONG-uri, etc.

În ceea ce priveşte relaţia dintre familie şi şcoală cele mai frecvente forme de organizare a acestei relaţii sunt: şedinţele cu părinţii, discuţii individuale între cadrele didactice şi părinţi, organizarea unor întâlniri cu părinţii, implicarea părinţilor în manifestări culturale ale şcolii şi activităţi recreative, voluntariatul, asociaţiile de părinţi.

Parteneriatul şcoală-familie poate lua forma unor servicii dezvoltate de către şcoală şi de care familiile elevilor să beneficieze. Acestea pot fi organizate exclusiv de către şcoală sau în parteneriat cu alte organizaţii/instituţii. Aceste servicii pot fi: centre de consiliere, centre de sănătate, de practicare a diverselor sporturi, centre pentru supravegherea copiilor la teme după orele de curs (after-school). Oferta de servicii pentru familii prin intermediul şcolii reprezintă o strategie de întărire a relaţiilor şcoală familie. Părinţii capătă încredere în şcoală, instituţie care devine mai transparentă şi mai apropiată de nevoile comunităţii. Un punct câştigat este coerenţa serviciilor, părinţii nu mai sunt nevoiţi să caute prin mijloace proprii să beneficieze de diverse servicii, ei le găsesc în şcoală. Şcoala ca furnizor de servicii complexe va face trecerea de la educaţia instituţională, cu accent pe instituţie (care are un program, curriculum la care elevii trebuie să se adapteze) la şcoala centrată pe elev, pe nevoile acestuia şi pe ale comunităţii.

Analizând responsabilităţile principalilor reprezentanţi ai colectivităţii locale – primarul şi consiliul local, observăm că aceştia sunt răspunzători de asigurarea unui climat de ordine şi linişte pe raza localităţii pe care o reprezintă, sunt cei care supervizează funcţionarea serviciilor specializate destinate cetăţenilor, gestionează fondurile la nivel local, sunt răspunzători de patrimioniul local etc. În parteneriatul şcoală – autorităţi publice locale este de discutat şi relaţia dintre reprezentanţii autorităţilor şi şcolile de pe raza acestora de acţiune. Mai ales în oraşe, autorităţile locale au în administrare şi trebuie să stabilească legături cu mai multe şcoli. Se ştie că, acestea au nevoi diferite (de amenajare, de salubrizare, de întreţinere curentă), sunt frecventate de populaţie şcolară diferită, din medii sociale diferite, cu nevoi sociale diferite. Iniţiativa parteneriatului, deschiderea unor canale de comunicare între reprezentanţii şcolii şi ai autorităţilor locale sunt de cele mai multe ori abordate de către şcoli. Se constată o situaţie bună în şcolile care şi-au formulat direcţii clare de dezvoltare, ai căror reprezentanţi (directori, cadre didactice) au luat iniţiative de comunicare, de iniţiere de parteneriate. Resursele sunt astfel orientate spre cei care îşi ştiu nevoile şi îşi promovează interesele. Şcolile, aflate în concurenţă pentru furnizarea de servicii educaţionale de calitate, pentru a-şi atrage elevi vor fi nevoite, din ce în ce mai mult să dezvolte relaţii de colaborare cu autorităţile, cu părinţii, cu organizaţiile neguvernamentale, cu unităţile medicale şi alte entităţi reprezentative de la nivel local.

Prin intermediul colaborării dintre autorităţile centrale, judeţene şi locale cu școala putem obţine sprijin pentru:   realizarea demersurilor pentru participarea copiilor la învăţământul preşcolar şi învăţământul obligatoriu; dezvoltarea unor programe de educaţie pentru părinţii tineri;organizarea unor cursuri de pregătire pentru copiii ce nu pot răspunde cerinţelor programei naţionale şi celor care au abandonat şcoala, în vederea reintegrării lor şcolare.

În comunitate, Poliţia reprezintă o instituţie de referinţă pentru locuitorii săi. Rolurile Poliţiei în domeniul educaţional pot fi împărţite în două mari categorii: de prevenţie, de intervenţie în situaţii speciale.Parteneriatul dintre şcoală şi Poliţie are la bază îndeplinirea obiectivelor comune. În comunităţi, întâlnim practici ale parteneriatului diferite de la o şcoală la alta.

Parteneriatul şcoală – unităţi sanitare poate fi analizat din prisma acestor responsabilităţi comunitare pe care unităţile sanitare le au. Temele care pot fi abordate în programele educative pot fi multiple: igiena personală, a locuinţei, a spaţiului şcolii, a mediului înconjurător, acordarea de prim ajutor în cazuri de urgenţă, educaţie sexuală şi de sănătatea reproducerii, educaţia pentru prevenirea consumului de droguri, alcool, tutun, educaţia pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi a accidentelor, educaţia pentru practicarea sporturilor, educaţia pentru organizarea timpului liber (timp de joacă adecvat, timp pentru sport, timp alocat televizorului şi calculatorului, etc.), educaţie pentru consum alimentar sănătos etc.

Una dintre instituţiile cu un mare rol comunitar este biserica. Şcoala şi biserica au colaborat încă din cele mai vechi timpuri. Biserica a fost cea care a înfiinţat primele şcoli. Biserica a avut un rol important în constituirea instituţiilor destinate învăţământului, dar şi în promovarea educaţiei de tip moral – religios.

În cazul parteneriatului dintre şcoală şi agenţii economici plecăm de la premisa că implicarea comunităţii largi (părinţii, elevii, patronate, sindicate, autorităţi publice locale, sectorul non-profit, asociaţiile profesionale) în mecanismele decizionale şi de consultare ale şcolii vor conduce la democratizarea sistemului educaţional. Implicarea cât mai multor factori aduce inovaţia şi diversificarea ofertei educaţionale şi responsabilizarea celor implicaţi. În ce priveşte parteneriatul şcoală – agenţi economici acesta are efecte pe termen lung, în funcţie de forma pe care o îmbracă astfel: o mai bună corelaţie dintre oferta şi cererea pe piaţa muncii (corelarea reţelei şcolare: structurată pe filiere, profiluri, specializări şi calificări profesionale în funcţie de nevoile educaţionale locale şi naţionale), integrarea socială prin diferenţiere a absolvenţilor, în funcţie de competenţe şi opţiuni, transmiterea unor valori precum responsabilitatea, respectul pentru muncă şi valorile

În mod firesc, părinţii sunt primii educatori ai copilului. Vine apoi rândul profesioniştilor din grădiniţe şi şcoli să se ocupe de educarea şi formarea copiilor printr-o metodologie şi un curriculum specific vârstei acestora. Dar educaţia copiilor, priviţi ca cei mai tineri membri ai unei comunităţi, este responsabilitatea întregii comunităţi. Ea este leagănul creşterii şi devenirii copiilor ca viitori adulţi responsabili de menirea lor în folosul întregii comunităţi.

Pentru realizarea unui parteneriat trebuie stabilite câteva forme de relaţionare necesare. Astfel, trebuie respectate cele patru condiţii de realizare ale acestui proces: comunicare, coordonare, cooperare şi, în final, parteneriat. Aceste distincţii sunt importante pentru decizia privind tipul de relaţionare pe care se poate miza, pentru un anumit partener din cadrul comunităţii.

Învățătorii  trebuie să creeze o atmosferă deschisă prin implicarea şi încurajarea părinţilor: să vină la ore, să-şi împărtăşească interesele şi talentele, să pună întrebări. Pentru ca învăţătorii să fie cu adevărat deschişi părinţilor, ei trebuie să creadă cu adevărat în beneficiile prezenţei şi implicării celor din urmă. Părinţii care vin regulat la şcoală pot aprecia mai realist felul în care copilul se adaptează şcolii. Copiii îşi văd părinţii într-o altă lumină. Un mare avantaj pentru dascăli este faptul că învaţă mai multe despre viaţa de familie şi comunitatea copiilor.

Prin aceste colaborări, elevii conştientizează că în fiecare grup sau comunitate, oamenii se deosebesc între ei prin trăsături fizice şi sufleteşti, că fiecare are propria lui fire şi se manifestă comportamental diferit unii de ceilalţi. În activitatea educativă trebuie doar să ne asumăm iniţiativa şi să conştientizăm faptul că parteneriatul educativ este benefic şi că toţi avem de câştigat.

Bibliografie
Bauman, Zigmunt, Comunitatea Căutarea siguranţei într-o lume nesigură. Bucureşti, Editura Antet, 2001.
Băran, Pescaru, Adina, Parteneriat în educaţie Familie – şcoală – comunitate. Bucureşti, Editura Aramis Print, 2004.

 

prof. Ramona-Nicoleta Martin

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/ramona.martin

Articole asemănătoare