Mediul familial reprezintă baza dezvoltării personalităţii copilului, a valorilor morale, a stabilităţii emoţionale şi a fondului cultural. Familia constituie suportul iniţial în evoluţia individului, acţionând din trei direcţii diferite: prin intermediul tatălui ca imagine a autorităţii, mama ce conferă suportul afectiv şi fraţii ce determină apariţia conceptului de rivalitate. Gradul ridicat sau mediu de educaţie reprezentativ pentru părinţi sau pentru ceilalţi membri, nivel mediu-superior din punct de vedere economic, mărimea familiei şi participarea la cursuri la nivelul preşcolar asigură condiţii propice creativităţii.
Numărul de copii dintr-o familie pare a fi un element determinant în privinţa resurselor creative, competiţia ce apare la nivelul fraţilor este stimulativă, totuşi o familie numeroasă nu conferă ambientul cel mai educativ în această privinţă. Datorită faptului că entuziasmul cultural al părinţilor este mai crescut la primii copii, oferindu-le contextele necesare încurajării deprinderilor productive, aceştia au şanse mai mari să ofere inovaţii socieţii. Există câteva aspecte ce ţin de ambientul familial care asigură succesul procesului de creaţie: educarea copilului în spirit democratic conferindu- i acestuia securitate emoţională, economică şi înţelegere, fără reguli impuse cu stricteţe, fără critici aspre ce pot fi înlocuite cu discuţii eficiente, cu promovarea activităţilor independente, cu disponibilitate spre iniţiativă, cu obiectivism în luarea de decizii, cu moderaţie în aplicarea pedepselor şi a recompenselor. În acelaşi timp, este necesară dozarea nivelului de afectivitate pentru a nu ajunge la extreme, devenind prea alintaţi supraevaluând abilităţile lor sau privaţi de sentimente pozitive subapreciind capacităţile creatoare.
Şcoala devine locul de desfăşurare a potenţialului creativ deoarece oferă condiţii propice activităţilor. Este importantă crearea unui climat pozitiv ce se stabileşte pe relaţii democratice între profesori şi elevi, aflate la nivel mediu între autoritarism şi liber arbitru. De asemenea, utilizarea metodelor centrate pe necesităţile elevilor încurajează evoluţia procesului educativ spre atingerea scopurilor ce vizează creativitatea, strategii adaptate spre descoperirea informaţiilor prin muncă individuală, însă este necesară şi reorganizarea conţinuturilor educative în vederea extinderii materiilor ce vizează direct dezvoltarea creativităţii.
Interactivitatea presupune creativitate, în timp ce creativitatea poate fi individuală sau de grup.
Învaţarea interactiv-creativă este o formă specială a învăţării şcolare apărută din necesitatea de a crea un om activ, un constructor de idei, care nu rămâne suspendat în sistemul său ideativ ci îl foloseşte pentru a elabora decizii şi a rezolva problemele vieţii prin acţiune. Ea pune accentul pe învăţarea prin cercetare-descoperire, pe învăţarea prin efort propriu, independent sau dirijat; pune accent, mai ales, pe echipamentul intelectual operatoriu, pe gândire şi imaginaţie creatoare.
Stimularea activismului şi a creativităţii în şcoală presupune favorizarea unui mediu de învăţare interactiv,incitator. Stimularea creativităţii în rândul elevilor se poate face prin:
- Recompensarea permanentă a comportamentelor creative
- Neimpunerea propriilor idei şi soluţii elevilor
- Provocarea elevilor cu idei incongruente şi paradoxuri aparente
- Oferirea de evaluări deschise, idei controversate care să provoace punerea unor probleme
- Încurajarea elevilor să-şi noteze ideile proprii.
Profesorul totodată trebuie să faciliteze cunoaşterea de către elevi a tehnicilor creative. Calea cea mai uşoară spre nivelul maxim al creativităţii este libertatea de a alege calea dorită sau de avea libertate de exprimare şi de manifestare. Accesul liber la activităţi activează motivaţia intrinsecă ceea ce va determina o plăcere de a continua şi de a găsi modalităţi unice de rezolvare a problemelor. În clasă, profesorii pot permite elevilor să-şi aleagă temele pentru proiecte, fie că sunt în grup sau individuale. Libertatea de exprimare conduce la un ambient socio- afectiv potrivit dezvoltării, învăţăceii pot schimba impresii, comunica eficient, împărtăşii idei.
Bucuria de a învăţa poate fi stimulată, de asemenea şi de trecerea peste constrângerile legate de evaluare,lipsa unei supravegheri prea stricte a procesului educativ şi recompense ce nu vizează interesele copiilor. Acest lucru nu înseamnă că profesorul va renunţa la metodele de evaluare, însă accentul va fi pus pe aspectul formativ al acestui concept şi nu pe partea de control asupra elevilor. Evaluarea nu este o armă îndreptată asupra elevului iar profesorul are dreptul suprem de a hotărî asupra ei, ea este o metodă de a sustrage cât şi cum înţeleg copii informaţiile transmise în clasă.
Bibliografie:
1. Migdalovici Teodora, 2005, Creativitate în publicitate, curs, Editura Școlii Naționale de Studii Politice, Cluj- Napoca;
2 . Muntean, A., 1994, Incursiuni in creatologie, Editura Augusta, Timisoara;
3. Panțuru, S., Necsoi, D., 2007, Teoria si Metodologia Instruirii., Editura Universitații „Transilvania”, Brasov;
4 . Popescu, G., 2004, Psihologia Creativitații, Editura Fundației România de mâine, Bucuresti