Preocupați de autoperfecționare și de continuă dezvoltare a competențelor profesionale, pentru a putea răspunde mereu noilor nevoi educaționale ale elevilor din mileniul III, profesorii de la Colegiul „Ferdinand I”, comuna Măneciu, județul Prahova, au luat parte în anul școlar 2018-2019 la un curs de specializare oferit de o instituție de training din străinătate.
Basmele copilăriei
„Copilul este părintele adultului” – reprezintă o exprimare metaforică a rolului imens pe care ȋl are copilăria pentru viitoarea viaţă adultă. A creşte şi a educa un copil este o operă care cere multă dragoste , dar aceasta nu ȋnseamnă că ea nu impune şi raţiune bazată pe cunoştinte precise. Ca ȋn oricare altă ȋmprejurare, numai dragostea nu este de ajuns.
Nevoia alternativelor în educație. Cum dezvoltăm gândirea critică a școlarului mic?
Învățătorul este cel care creează mediul educațional favorabil, stimulativ și interesant pentru învățare în clasă, iar elevul este cel care aduce ceva din viața lui, din afara școlii, din ciclul preșcolar sau experiența lui de viață.
Cercul de teatru – creativitate şi inovaţie
Teatrul, în încercarea lui de a reflecta unele din aspectele timpului, este o meditaţie asupra condiţiei umane, dar si o metoda de stimulare a creativității elevului. A pune în scenă un text literar presupune a da faptelor, posibilitatea de a fi exprimate pozitiv şi în perspectivă.
Într-o societate dominată de indecenţă si frivolitate, teatrul constituie una dintre singurele modalităţi prin care individul poate evada din cotidian. De altfel, consider teatrul o cale de promovare a adevaratelor valori.
Educația E.learning la orele de limba franceză
Platformele e.learning dotate cu softuri educaționale sunt din ce în ce mai numeroase în sistemul de predare-învățare deoarece permit folosirea eficientă a resurselor materiale și umane. În zilele noastre, un sistem electronic pentru administrarea informațiilor pare a fi atractiv. Din această cauză, societatea, furnizoare de educație virtuală, a adus în interiorul sistemului educațional platformele e.learning și a creat și dezvoltat aplicații educative pe web.
Citirea peisajelor, tehnică didactică ce inițiază elevii în metodica cercetării mediului
Citirea peisajelor este o tehnică didactică vizuală ce se poate utiliza atât în clasă, cât şi pe teren, prin observare directă. Fiind în același timp şi o tehnică de cercetare, ea inițiază elevii în metodica cercetării mediului, ce impune observarea atentă, emiterea de ipoteze, explicarea şi confruntarea rezultatelor.
Repertoriul metodelor și tehnicilor implicate în cercetarea specifică științelor educației
Cercetarea reprezintă pedagogică este „un demers rațional , organizat în vederea surprinderii relațiilor funcționale și cauzale dintre variabilele acțiunii educaționale practice” (Drăgan, I., Nicola, I. , 1993).
A.Gugiuman (1993) identifică trei categorii principale de metode specifice investigației pedagogice: metode de cercetare prin studiul documentelor, metode de cercetare concretă a colectivității școlare și metode de prelucrare și interpretare a informațiilor. Din categoria metodele de cercetare prin studiul documentelor fac parte metoda istorică, metoda monografică, metoda comparativă, metoda analizei documentelor școlare și a produselor activității, iar în cadrul metodelor de cercetare concretă a colectivităților școlare intră următoarele metode: metoda observației, metoda anchetei, metoda studiului de caz, metode sociometrice, metoda aprecierii obiective și metoda experimentului.
Importanța educației ecologice în grădiniță
Mediul înconjurător ne asigură conditiile necesare vietii, însa depinde de noi dacă dorim să folosim aceste elemente eseţiale în mod util sau dacă vrem să ocolim acest aspect al vieţii noastre.
Etica în educație
A fi dascăl înseamnă în primul rând să iubeşti copiii! Să-i iubeşti astfel încât, educându-i, să fii pentru ei pictor, şi nu fotograf!
Ce înseamnă oare acest lucru? Ei bine, dascălul, prin pregătirea sa ştiinţifică şi metodică, prin strălucirea sa morală, să descopere în fiecare copil pe care îl instruieşte, talentele sale ascunse, potenţialul său, aptitudinile sale, dorinţele sale, preferinţa sa pentru anumite domenii, pentru ca mai apoi să picteze în viitorul lui, un drum pe care îl va străbate bucuros, la finalul căruia va găsi împlinirea.
Consilierea părinților
Consilierea părinților reprezintă un ansamblu de acțiuni ce vin în sprijinul cunoașterii copiilor, a înțelegerii nevoilor și a comportamentului lor, a identificării factorilor de risc în integrarea familială, școlară, socială a acestora, a ameliorării relației cu proprii copii, precum și a sprijinirii școlii în educația copiilor.