Apare din octombrie 2001

EDICT Revista educației

O revistă internațională, care acceptă pentru publicare articole în domeniul educației și formării, în limbile română, engleză și franceză.

Publicare gratuită
Adeverință de autor
ISSN 1582 – 909X
Profesor în clasă
6.042
Articole publicate
2606
Contribuitori

Egalitatea de șanse în sistemul de educație actual

Pornind de la premisa că fiecare ființă umană este unică și de neînlocuit în Univers, afirmăm cu tărie că avem dreptul să cerem egalitate de șanse în sistemul educațional, dar și imperioasa pretenție de a ne fi respectat acest drept universal. Un popor care nu-și promovează și nu își susține o scară a valorilor în cultură, în educație ajunge să fie decimat. Școala, educația nu au fost și nu vor deveni niciodată inutile, pentru că prin intermediul acestora omul se valorizează.

Articol complet →

Random image

Bringing my dreams together with the sky (Proiect eTwinning)

În anul școlar 2020-2021, elevii clasei I D, de la Școala Gimnazială Nr. 49 din București au participat la proiectul Bringing my dreams together with the sky, proiect ce s-a adresat copiilor între 6 și 12 ani. Alături de profesori și elevi din 18 țări, Slovacia, Turcia, Italia, România, Portugalia, Estonia, Polonia, Macedonia de Nord, Lituania, Iordania, Georgia, Serbia, Bulgaria, Spania, Ucraina, Armenia, Grecia și Azerbaidjan, cei mici au participat la activități care au urmărit dezvoltarea abilităților practice, matematice, a capacității de observare, de analiză și sinteză, precum și a competențelor digitale, prin utilizarea instrumentelor web 2.0 și a celor lingvistice.

Articol complet →

Random image

Filosofia mea privind incluziunea în activitățile extracurriculare

Pornind de la ideea că toți copiii au aceleași trebuințe de bază în ce privește creșterea și dezvoltarea, școala trebuie să satisfacă în mod egal trebuințe precum cele de apreciere şi întărire pozitivă, de încredere în sine, de responsabilitate și independență, de securitate etc., indiferent de religie, gen, mediu din care provine sau dacă are vreo dizabilitate sau nu.

Articol complet →

Random image

Educația incluzivă – provocare și implementare (Mobilitate Erasmus+)

În urmă cu doi ani, în noiembrie 2019, am participat la  cursul structurat de formare „Teaching Principles and Methods in Inclusive Education” desfășurat în orașul Braga din Portugalia, în cadrul proiectului „Educație incluzivă – educație pentru viitor”, finanțat de Comisia Europeană prin Programul Erasmus+, Acțiunea Cheie 1 – Proiecte de mobilitate în domeniul educației școlare.

Articol complet →

Random image

Metoda analogiei la gimnaziu (Studiu)

Metodele euristice joacă un rol foarte important în matematica de gimnaziu, ele fiind căi specifice de rezolvare a problemelor nonstandard. Procedeele euristice sunt mecanisme ale gândirii care stimulează găsirea de noi soluții. Analogia face parte din această categorie a metodelor euristice, pornind de la asemănarea dintre două obiecte sau configurații geometrice.

Articol complet →

Random image

Bullyingul – o provocare a secolului XXI

Una dintre provocările cărora profesorii și elevii din școli trebuie să-i facă față este bullyingul. Din păcate, violența din școli este una dintre cele mai vizibile forme de violență împotriva copiilor. Aceasta poate avea mai multe forme, de la violența fizică până la cea psihologică putând fi exprimată prin acte de bullying, intimidare și represiune. Violența din școli poate crea insecuritate și teamă, astfel afectând climatul de învățare și încălcând dreptul elevilor de a învăța într-un mediu sigur și relaxant.

Articol complet →

Random image

Accente ale demersului didactic – experiența la ora de chimie

Un demers didactic corect, eficient  și atractiv presupune în primul rând o cunoaștere temeinică a programei școlare. Fiecare demers didactic reprezintă un „plan de marketing” prin care încercăm să „vindem” cunoștințe, pentru ca la final să obținem un „profit” maxim în  abilități și atitudini dezvoltate viitorului absolvent de gimnaziu.

Articol complet →

Random image

Aspecte ale educației online pentru elevi cu CES

Pandemia a venit cu multe provocări, mai ales pentru învățământ și mai ales pentru elevii cu cerințe educaționale speciale. S-a trecut direct, pe nepregătite și fără nicio pregătire de specialitate, la educația online care presupune cunoașterea tehnologiei. Nu este chiar atât de simplu, având în vedere că educația digitală presupune niște competențe destul de complexe: să deții un vocabular specializat pentru a facilita comunicarea digitală, să-ți gestionezi informația, să creezi conținuturi utilizând diverse aplicații, pe care trebuie mai întâi să le cunoști, să manipulezi echipamentele digitale, să respecți niște reguli în spațiul computerizat, digitalizat.

Articol complet →

Random image

Engage Students through Real World Language

It is acknowledged that real world language in context represents a challenging and productive technique in order to enable students to develop their skills. The double linguistic input of text and dialogue exposes students to a wide variety of forms and registers and builds their language awareness. They engage students to develop their study and learning techniques. That is why, teachers should connect the online/offline world language classrooms with the real world. How can we do it successfully?

Articol complet →

Random image