Pandemia a venit cu multe provocări, mai ales pentru învățământ și mai ales pentru elevii cu cerințe educaționale speciale. S-a trecut direct, pe nepregătite și fără nicio pregătire de specialitate, la educația online care presupune cunoașterea tehnologiei. Nu este chiar atât de simplu, având în vedere că educația digitală presupune niște competențe destul de complexe: să deții un vocabular specializat pentru a facilita comunicarea digitală, să-ți gestionezi informația, să creezi conținuturi utilizând diverse aplicații, pe care trebuie mai întâi să le cunoști, să manipulezi echipamentele digitale, să respecți niște reguli în spațiul computerizat, digitalizat.
Educația online este pentru profesor o provocare mai ales că el trebuie să se adapteze din mers creând resurse pentru toate categoriile de elevi, respectând, în același timp, nevoile lor individuale.
Fiecare copil special este unic, are deficiențele sale de care fiecare profesor trebuie să țină seama. Copilul special este în general mai timid și chiar dacă nu ne place să recunoaștem și mascăm acest lucru el este supus hărțuirii. Surprinzător plăcut, în mediul online am simțit un progres în rândul elevilor cu C.E.S. , mai ales pentru faptul că erau în mediul lor, în confortul lor de acasă, și cel mai important aveau un sprijin din partea părinților, ceea ce la clasă nu beneficiază decât de o oră cu profesorul de sprijin pe săptămână și atunci ei sunt luați în cabinete.
(În Anglia, când am asistat la lecții, prin intermediul bursei Comenius, am văzut la o clasă cu elevi problemă, cum s-au exprimat ei, trei asistenți care ajutau profesorul să-și țină ora. În Italia, am înțeles de la un coleg, la un curs, s-a redus numărul elevilor la clasă și elevii cu C.E.S. au câte un profesor de sprijin în permanență. La noi, integrarea este pe hârtie, dar nimeni nu ridică problema reală a integrării acestor copii, care ajutați din timp, pot face față integrării. )
În vederea integrării acestora, de fiecare dată rupeam din „timpul meu” pentru a mă conecta cu fiecare elev în parte, întrebându-i: „Ce mai fac?”, „Cum a fost ziua de azi?”, întrebări de „spargere a gheții” prin care erau vizați mai ales copiii cu CES. Lucram la climatul afectiv ca să genereze deschidere din partea tuturor, ca să nu vorbesc, după cum spun, ca la radio.
În vederea captării elevilor cu noul conținut, realizam puzzle-uri în aplicațiile I’m a puzzle, Jigsaw puzzle și reușeam să implic toți elevii. Ei puteau lucra cu piese diferite, cu număr diferit de piese, deoarece unele aplicații presupun mai întâi rezolvarea de exerciții de pe piesele de puzzle, după care să le așeze. Le dădeam linkuri diferite, în funcție de potențialul lor, pentru a le rezolva și ca să nu se plictisească elevii înzestrați intelectual de la natură. De altfel pe Classroom, întotdeauna le-am postat câte două scheme. Una pentru întreaga clasă, iar alta, la alegere, și chiar le precizam că este la latitudinea lor să scrie una dintre cele două. De altfel, lecțiile în livresq presupun o gradare a dificultății în asimilarea conținutului. Poți foarte bine să le prezinți pe conținut obiectivele pentru atingerea standardelor de performanță și așa pot fi integrați cu ușurință copiii speciali. De altfel, în cele douăzeci de minute asincron, când le dădeai să scrie și schema lecției, elevii puteau scrie în ritmul lor propriu, după care îmi arătau la cameră la începutul orei viitoare sau îmi trimiteau o poză.
Elevii cu CES sunt foarte conștiincioși, iar acest lucru l-am văzut când îmi trimiteau temele în aplicația pe care ei și-o alegeau. Unii mi-o puteau trimite în jamboard, alții în powerpoint, alții în word. Important era că-și făceau tema cu simț de răspundere. Sincer, văzând implicarea activă și consecventă a unui elev cu sindrom Down, de clasa a V-a, în mediul online i-am dat medie mare la disciplina mea și chiar am felicitat și părinții pentru efortul depus, în timp ce alții, elevi cu potențial, tratau cu superficialitate educația în mediul online.
De altfel, aplicațiile acestea de tip quizziz sau learningapps îți permit să lucrezi diferențiat. Din a doua aplicație mi-a plăcut foarte mult „Vrei să fii milionar?” care standardizează elevii în funcție de răspunsurile pe care le aleg. Chiar și wordwall îi permite elevului special să repete jocurile până când acesta își poate însuși corect conținutul.
Foarte bine poți lucra diferențiat și pe liveworksheets.com. Aici, fiecare elev își poate vedea nota și aici se poate repeta testul, iar elevii sunt încântați că pot să-și vadă rezultatul imediat și se pot corecta imediat, dacă se repetă testul. De altfel, rolul meu de profesor nu este de a sancționa greșelile copilului, ci acela de a-l determina să învețe., de a-i stârni curiozitatea de a învăța lucruri noi, de a-i trezi interesul pentru școală. Mai ales acești copii trebuie încurajați și foarte mult apreciați. I-am simțit că suferă dacă nu sunt apreciați, iar la ei trebuie aprecierea făcută mai des decât la ceilalți. Se pot demoraliza foarte ușor, iar, uneori, rezultatele terapiilor făcute de ani de zile pot da regres, dacă pierzi contactul pozitiv cu el, din cauza că nu ai apreciat efortul aparent minim pentru elevii normali, dar uimitor pentru cei speciali. Suntem diverși și trebuie să aplicăm unitatea în această diversitate.
Din experiența mea cu mediul online, chiar am observat o creștere a progresului elevilor cu CES și cred că acest lucru se datorează în primul rând mediul familiar, iar în al doilea rând sprijinului care li s-a oferit, prin faptul că stătea cineva lângă ei și puteau ține pasul, cât de cât cu ceilalți. La climat putem lucra în sala de clasă, doar dacă elevul special este ajutat în integrare ca să nu apară frustrările de neputință care duc la afectarea climatului educațional, (după cum spunea și un coleg de matematică, eu îi creezi conținuturile, dar nu pot sta doar lângă el și atunci în loc să creez o atmosferă de lucru trebuie să alerg după elev prin clasă.)
Bibliografie
Gherguţ, A., Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale, Editura Polirom, Iași, 2006.
Marcu, V., Tratat de psihopedagogie specială, Editura Universității, Oradea, 2012.