Proiectul „Incluziune prin inovație”, început în anul 2021, are drept scop creșterea calității serviciilor educaționale prin dezvoltarea competențelor profesionale și personale ale personalul didactic, prin cursuri finanțate de Programul Erasmus+. Nevoia de perfecționare a cadrelor didactice în zona educației incluzive a reieșit din analiza chestionarului de nevoi aplicat la nivelul instituției, unde peste 90% dintre respondenți au indicat faptul ca și-ar dori să participe la cursuri de perfecționare pentru educație incluzivă. În urma participării la aceste cursuri, educatoarele dobândesc competențe de planificare a activităților și vor putea aplica tehnici inovatoare și creative pentru integrarea copiilor care provin din medii vulnerabile și dezavantajate.
Importanța motivației pentru reușita în activitatea școlară
Motivația reprezintă un factor extrem de important pentru reușita elevului în activitatea școlară. Dar cât de puternică trebuie să fie motivația pentru a obține performanțe în realizarea sarcinilor școlare? Atât motivarea prea intensă, cât și motivarea prea scăzută într-o activitate conduce la rezultate slabe sau chiar la eșec. Supramotivarea determină o mobilizare energetică mare și o tensiune emoțională ce poate avea drept consecințe blocajul psihic, stresul și eșecul. Submotivarea presupune tratarea cu superficialitate a sarcinilor și la nerealizarea scopului propus. Așadar, ar trebui să existe un echilibru care să conducă elevul către obținerea de performanțe în activitatea școlară.
Roles of a Teacher Leader
As I have found out that the teaching profession is both exciting and extremely challenging since it consists in dealing with young people who need inspiration and motivation in their lives. Therefore, the main role of a teacher is to educate learners of any age and from any background, encourage, inspire and motivate them.
Proiectele europene deschid frontierele cunoașterii
Unul dintre proiectele în care sunt implicată în mod direct este proiectului Erasmus+ Kitchen Our Kingdom Cooking Our Passion (2019-1-PL01-KA229-065360_5) aflat în derulare, țările partenere fiind România, Slovenia, Turcia, Italia, Franța, Polonia. Proiectul presupune derularea a câte două mobilități consecutive în fiecare țară parteneră, la prima mobilitate din fiecare țară participând profesorii de specialitate care, prin implicarea în activități specifice de gastronomie, au ocazia perfecționării în domeniul respectiv, în ceea ce privește gastronomia țării gazdă, în a două mobilitate participând atât profesori și cât și elevi care, prin activitățile propuse în fiecare zi, au ocazia să-și dezvolte competențele practice în domeniul respectiv.
Pledoarie pentru eTwinning
Pledez „pentru”! – pentru proiecte eTwinning desfășurate în grădinițe, în școli, în licee. Poate părea greu la început dar în această platformă educațională găsești mult sprijin, idei, eTwinning este o adevărată colecție de resurse. Colegi din întreaga Europă sunt gata să ajute, să te sprijine pentru a face următorii pași.
Strategii de stimulare a gândirii critice a elevilor în domeniul fizicii
În prezent, informația apare într-un ritm alert. De asemenea, are loc o explozie tehnologică în domeniul înregistrării și transmiterii informației. Pentru a funcționa cu eficiență în lumea viitorului, este nevoie de o perspectivă complet nouă, cu accent pe dezvoltarea creativității și a gândirii critice.
L’évaluation en tant que fort outil pédagogique
L’évaluation est une situation complexe à aborder et cette complexité réside dans la difficulté de diminuer l’écart qui se trouve entre le processus d’évaluation d’une part et le processus d’apprentissage d’autre part. Ainsi, le but de toute évaluation c’est d’aider les apprenants à progresser dans un apprentissage.
Teaching Math and Creating Games
According to wikipedia, educational games are games explicitly designed with educational purposes, or which have incidental or secondary educational value. All types of games may be used in an educational environment, however educational games are games that are designed to help people learn about certain subjects, expand concepts, reinforce development, understand a historical event or culture, or assist them in learning a skill as they play.
Evaluarea învӑțării bazată pe investigația științifică structurată și ghidată aplicatӑ în fizică
Evaluarea învățării bazată pe investigația științifică aplicată în fizică, plecând de la noile repere metodologice pentru aplicarea Curriculumului la clasa a IX-a, disciplina Fizică, reprezintă o alegere provocatoare pentru cercetarea pedagogică și prezintă semnificație prin prisma nevoilor actuale, așa cum se regăsesc atât în noul ghid cu repere metodologice pentru cls a IX-a dar și în realitățile zilelor noastre.
Comunicarea orală în cadrul orelor de literatură română
Comunicarea orală este prima pe care elevii o exersează și pe care dovedesc că o stăpânesc la intrarea în școală. Comunicarea se formează prin imitare, prin ascultarea celor din jur și se dezvoltă prin practică. Elevii își dezvoltă competențele de comunicare în timpul școlii, fapt care îi va ajuta să evolueze în situațiile de comunicare pe parcursul vieții.