Abordarea interdisciplinară a cunoștințelor de științe la clasa I

În domeniul didactic, centrul acţiunii este elevul şi nu predarea noţiunilor ştiinţifice ca atare. Se pune accent pe „ce să înveţe” şi în ce scop „să se înveţe”. Metodele şi tehnicile de lucru alese în funcţie de ritmul de învăţare trebuie să fie esenţial centrate pe universul copilului. Învăţarea trebuie să se dezvolte în ritm natural, pornind de la ce ştie, ce cunoaşte elevul către descoperirea varietăţii naturii şi a fenomenelor pe care le experimentează.
Interdisciplinaritatea nu anulează disciplinaritatea, ci amplifică conexiunile disciplinare , plecând de la disciplinele existente, încearcă să diminueze sau să elimine graniţele stânjenitoare.

Promovarea interdisciplinarităţii la nivelul proceselor didactice şi extradidactice, în condiţiile unui învăţământ conceput pe discipline este un exerciţiul anevoios dar extrem de util. Faptul că obiectele sunt stabilite pe discipline nu constituie un impediment deoarece:

  • există obiective commune mai multor discipline;
  • obiectivele complexe sau finalităţile educaţiei presupun o conjugrea resurselor educative a mai multor discipline;
  • majoritatea cunoştinţelor sau informaţiile acunulate de elevi în afara procesului didactic au un caracter tematic sau pluridisciplinar, iar articularea celor trei mari tipuri ale învăţării (formal, informal şi nonformal) presupune o depăşire a didacticismului şi a metodelor care tind să reducă învăţarea la memorarea manualelor.

Pe de altă parte, interdisciplinaritatea poate să conducă activitatea de învăţare spre o învăţare continuă, spre o regândire a învăţării şi evaluării în perspectiva eduncaţiei pemanente, în predarea –învăţarea realizată în echipe de profesori pentru teme cheie, realizarea de către elevi a unor referate cu character bi sau multidisciplinar.

Introducerea interdisciplinarităţii în învăţământul preuniversitar, în organizarea conţinuturilor sau în predarea acestora, se face simţită tot mai mult pe măsură ce sunt tot mai evidente limitele şi incoerenţele învăţământului conceput pe discipline tradiţionale strict delimitate.

În contextual actual, „Ştiinţele naturii” nu reprezintă doar o alăturare de teme din domeniile fizică, biologie, chimie, ci abordarea lor într-o manieră integrată, apropiată de viaţa copilului. El nu vede în jurul său procese şi fenomene biologice, fizice sau chimice, ci vede natura în ansamblul ei şi cu toată complexitatea ei.

Curriculum-ul actual de Ştiinţele naturii este structurat astfel încât permite multiple legături între domeniile componente, dar şi între acestea şi alte domenii. Predarea Ştiinţelor în ciclul primar are ca scop însuşirea de către elevi a acelor achiziţii şcolare (cunoştinţe, capacităţi, atitudini) care să permită integrarea lor atât în ciclul gimnazial cât şi aplicarea lor în experienţa de viaţă.

Prelungirea acestei abordări din ciclul primar în cel gimnazial are ca scop structurarea unitară a gândirii științifice a elevilor.

Este necesar ca activitatea didactică să se axeze pe mecanismele gândirii şi imaginaţiei proprii. Un elev este activ atunci când depune un efort de reflexive personală, interioară şi abstractă, care presupune o acţiune mintală de căutare, de cercetare, de descoperire a adevărurilor, de elaborare a unor cunoştinţe şi nu atunci când acesta se menţine la nivelul unor acţiuni concret-senzoriale, intuitive sau când elevul în mod prioritar receptează şi reproduce cunoştinţele.

În procesul didactic, este foarte important să se menţină aceeaşi viziune integratoare atât în predare cât şi în evaluare deoarece se conturează un anume stil de învăţare. Astfel de activităţi interdisciplinare au rolul de a stimula creativitatea elevilor şi de a le forma capacitatea de a-şi folosi informaţiile într-un stil propriu pentru a ajunge la un model explicativ al realităţii şi la un nivel de dezvoltare personală care să permită exprimarea atitudinilor faţă de valorile ştiinţei, ale şcolii şi ale societăţii în general.

Toate activităţiile realizate la obiectul „Ştiinţe” din clasele I-IV au rolul de a dezvolta la copii o atitudine de responsabilitate faţă de mediu, să-i motiveze pentru protecţia mediului înconjurător.

Procesul de familiarizare cu mediul înconjurător începe din etapa preşcolară în care copilul acumulează un bagaj eterogen de cunoştinţe despre lumea care îl înconjoară. În cadrul activităţilor organizate în grădiniţă, copiii sunt îndrumaţi cum să observe obiecte şi fenomene şi cum să exploreze lumea din jurul lor.

Şi în cazul şcolarului mic (6-7ani) prima treaptă a cunoaşterii o constituie intuirea, adică observarea plantelor, animalelor, obiectelor şi fenomenelor concrete. Se realizează trecerea de la recunoaşterea concretă, nemijlocită, dobândită prin intermediul senzaţiilor, percepţiilor la cunoaşterea abstractă, mijlocită de cuvânt şi imagine legată strâns de activitatea gândirii.

Observaţiile se vor desfăşura la colţul viu din clasă, în curtea şcolii sau cu ocazia unor excursii şi drumeţii. În mod obligatoriu, cunoştinţele trebuie să corespundă particularităţilor de vârstă şi individuale a celor antrenaţi în învăţare, de aceea se impune trecerea de la cunoscut la necunoscut, de la simplu la complex, de la apropiat la depărtat, de la particular la general.

Observarea unor fenomene din natură (ploaie, ninsoare, vânt, fulger, tunet) se realizează în momentul în care acestea se produc în mod natural şi pot fi percepute de copii în timpul acţiunii. Materialul didactic necesar investigaţiilor trebuie să fie reprezentat de materialul natural sau materialul  conservat (ierbare, insectare), sau materialul ilustrativ (planşe, imagini).

Ţinând cont de particularităţile de vârstă ale copiilor de 6-7 ani, de puterea lor de concentrare, de nevioa de variaţie şi mişcare, lecţiile de cunaoşterea mediului pot fi organizate sub forma unor jocuri didactice.

Jocul didactic poate fi folosit în orice moment al lecţiei urmărindu-se fie dobândirea de noi cunoştinţe, priceperi şi deprinderi, fie fixarea şi consolidarea lor, fie verificarea şi aprecierea nivelului de pregătire a elevilor. Învăţarea prin efort personal însoţită de satisfacţie şi bucurie va fi temeinică şi va genera noi interese de cunoaştere.

Bibliografie:
• D’Hainaut, L, Programe de învăţământ şi educaţie permanentă, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1981.
• Fătu, Sanda; Stroe, Felicia; Stroe, Constantin; Cârstoiu, Jeanina; Ciolac-Rusu, Anca, Didactica disciplinei Ştiinţe ale naturii pentru învăţători clasele III-IV, Editura Corint, Bucureşti, 2005.
• Florincuţa, Corina; Cheregi, Elisabeta, Transdisciplinaritate şi interdisciplinaritate, Învăţământul primar, Editura Miniped, Bucureşti, 2-3/2004.

 

prof. Afina Dediu

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/afina.dediu

Articole asemănătoare