Munca și jocul în copilărie

În familie și în primii ani de viață, copiii vin în contact cu diferite forme de muncă.  La grădiniță, în procesul educativ și instructiv, la școală.  În familie, alături de părinți, ei participă la unele treburi gospodărești: fetițele își ajută mama în bucătărie la prepararea diverselor prăjituri și preparate culinare. Fetița o imită pe mamă  atunci când șterge praful din bibliotecă, de pe etajera din dormitor, când își ordonează păpușelele pe raft sau  atunci când udă florile de la fereastră, din balcon sau din grădină. Băieții „meșteresc” alături de tatăl lor la diverse proiecte ale casei, realizează obiecte folositoare locuinței sau ajută la repararea lor. Cu timpul, copiii devin „colaboratori” ai părinților. Modelul de comportament al părinților influențează în mod direct caracterul copilului și contribuie la dezvoltarea trăsăturilor lor de caracter.

Exemplul părinților va fi un prețios sprijin în dezvoltarea interesului pentru muncă. Nu întâmplător se spune „copiii sunt oglinda părinților”. Instinctual, copilul preia comportamentul unuia dintre părinți și îl reproduce.

De la 3 la 7 ani copiii manifestă  în mod deosebit dorința de mișcare, de manipulare a unor obiecte, la început imitându-i pe cei din jur, apoi activitatea este orientată conștient spre un anumit scop.

Realizarea unor jucării și folosirea lor creează copilului o emoție, o stare de bucurie, de satisfacție, deoarece obiectul realizat este făcut de el, este rezultatul muncii lui. Pe baza acestor stări afective se formează interesul față de muncă, se trezește dorința copilului de a lucra cu un obiect util. Jucându-se, copilul învață să cunoască lumea reală. În joc el acționează asupra unor obiecte din mediul înconjurător și, treptat, începe să cunoască această lume. Gorky afirma: „…jocurile dau drumul copilului spre lumea reală pe care el va trebui să o schimbe”. Tocmai prin joc el ghicește si anticipează conduitele superioare. În activitatea de zi cu zi a copilului, jucăria este obiectul preferat; dar jucându-se, el îşi satisface nevoia de activitate, de a acţiona cu obiecte reale sau imaginare, de a se transpune în diferite roluri şi situaţii care îl apropie de realitatea înconjurătoare.

Jocul şi jucăria au la copil rolul pe care munca îl are la adult. Aşa cum adultul se simte „tare” prin lucrările sale, asemeni şi copilul se simte „mare” prin succesele sale ludice. Iar cu ajutorul jucăriei copilul poate fi influențat prin intermediul situației ludice, jocul fiind astfel un mijloc de educaţie indirectă. Ca urmare a rezultatelor obținute, se formează și se consolidează abilitățile practice, se dezvoltă îndemânarea, operativitatea si  flerul, intuiția sau inteligența emoțională.

Jocurile și activitățile practice contribuie la dezvoltarea imaginației, a spiritului de observație, a atenției, a perspicacității și a dezvoltării simțului estetic și a inteligenței emoționale. În acest sens, o importanță deosebită o au materialele folosite, de exemplu: hârtia, cartonul, materialele din natură asamblate sau îmbinate cu alte accesorii recuperabile și refolosibile: sfoara, dopuri de plută, materiale lemnoase de diverse tipuri și dimensiuni, sârmă flexibilă de diferite grosimi etc.

Prin diversitatea materialelor folosite, a paletei de culori, a posibilităților de îmbinare, combinare și bricolare, se stimulează gândirea creativă și imaginația copiilor este astfel provocată.

Se dezvoltă astfel simțul practic, estetic şi responsabilitatea pentru modificarea mediului natural, ca răspuns la nevoile şi dorinţelor oamenilor. Dar se dezvoltă și capacitatea de colaborare și cooperare în scopul realizării unui produs, unui model sau a unei machete.

În proiectarea activităților practice și jocurilor, profesorul trebuie să țină cont de particularitățile de vârstă ale copiilor și de principiul accesibilității cunoștințelor. De aceea, conținutul și volumul activităților, al cunoștințelor și formei de transmitere trebuie să corespundă nivelului de dezvoltare al copiilor. Trebuie să se țină seama de volumul redus de cunoștințe pe care le posedă copiii la vârsta preșcolară, de reprezentările și de capacitatea lor de muncă. Acest aspect nu se traduce prin faptul că preșcolarii să fie scutiți de efort sau să fie antrenați doar sporadic în jocuri și activități cu caracter practic și de muncă, gândind că vor învăța la școală. Copiii au nevoie de joc în fiecare zi. Copilul crește și se dezvoltă doar prin joc.

Pornind de la premisa ca lucrându-se, copiii asimilează unele cunoștințe și se familiarizează cu unele materiale necesare confecționării jucăriilor, cu modalitățile de lucru, cu uneltele folosite,  profesorul trebuie să insereze treptat anumite principii pedagogice elementare, cum sunt: trecerea de la cunoscut la necunoscut, trecerea de la simplu la complex, de la ușor la greu, de la concret la abstract, de la generalizări simple la generalizări mai complexe.

Pe măsură ce elevii învață să confecționeze singuri diferitele tipuri de jucării și cu diverse grade de dificultate, trebuie să li se îmbogățească cunoștințele cognitive, asimilările și competențele practice.

 

prof. Florentina Vârtosu-Toma

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/florentina.vartosutoma

Articole asemănătoare