Familia și școala, parteneri în educația copilului

Factorii de bază care ajută copilul în desăvârșirea propriei educaţii sunt şcoala şi familia. Funcţia educativă a familiei constă în formarea priceperilor, deprinderilor de viaţă, sentimente. Rolul familiei este important în dezvoltarea copilului din punct de vedere fizic, intelectual, moral si estetic. Şcoala, alături de familie, influenţează, prin condiţiile concrete în care se desfăşoară procesul de învățământ, personalitatea copilului.

Şcoala eficientă realizează un parteneriat cu elevul, prin valorizarea si respectarea identităţii sale cu familia, prin recunoaşterea importanţei acesteia şi atragerea în procesul didactic şi cu toate resursele educative ale societaţii pe care le identifică şi le foloseşte activ. Este nevoie a se dezvolta un nou concept care să întărească schimbarea în relaţiile şcoală-familie. Acest concept este parteneriatul educaţional.

Parteneriatul educaţional este forma de comunicare, cooperare şi colaborare în sprijinul copilului la nivelul procesului educaţional. Acesta presupune o unitate de cerinţe, opţiuni, decizii şi acţiuni educative între factorii educaţionali.

Parteneriatul educaţional se realizează între:

  • instituţiile educaţiei : familie, scoală si comunitate ;
  • agenţii educaţionali : copil, părinţi, profesori, specialişti în rezolvarea unor probleme
    educaţionale ;
  • membrii ai comunităţii cu influenţă asupra creşterii, educării si dezvoltării copilului (medici, factori de decizie, reprezentanţi ai bisericii, ai poliţiei) ;
  • influentele educative  exercitate la anumite momente asupra copilului ;
  • programele de creştere, îngrijire şi educare a copilului.

Părintii, copiii şi comunităţile se influentează puternic unii pe alţii.  Mediul în care trăiesc părinţii poate sprijini sau devia vieţile lor, poate determina multe dintre valorile lor.  De asemenea , părinţii pot influenţa comunitatea şi pot contribui la dezvoltarea valorilor comunităţii.  Activitatea educativă ce se realizează în şcoală nu poate fi separată, izolată de alte influenţe educative ce se exercită asupra copilului. Educaţia este cea care desăvârşeşte fiinţa umană, educaţia pe care copilul o primeşte în familie, în şcoală şi de la comunitate. Implicarea părinţilor joacă un rol important în cadrul intervenţiei şcolare. Acţiunile care implică părinţii produc o schimbare în ambientul familiei şi cresc aspiraţiile, atât ale părinţilor pentru copiii lor, cât şi ale copiilor înşişi. Ca prim factor educativ, familia oferă copilului aproximativ 90% din cunoştinţele uzuale ( despre plante, animale, ocupaţiile oamenilor, obiecte casnice), familia este cea care ar trebui să dezvolte spiritul de observaţie, memoria şi gândirea copiilor.  Copilul obţine rezultatele şcolare în funcţie de modul în care părinţii se implică în procesul de învăţare, asigurându-i copilului cele necesare studiului.

Tot în familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament : respectul, politeţea, cinstea, sinceritatea, decenţa în vorbire şi atitudine, adică ,, cei şapte ani de acasă ’’.  Uneori părinţii uită că trebuie să facă front comun cu profesorii, deoarece şi unii şi alţii nu doresc decât dezvoltarea armonioasă a elevului, educarea şi îmbogăţirea cunoştinţelor acestuia.  Se întâmplă totuşi ca ceea ce consideră părinţii a fi o măsură corectă pentru copilul lor într-o anumită situaţie, să nu fie tocmai ceea ce are nevoie copilul în acel moment.  De aici apar conflictele, rupturile dintre membrii familiei, renunţarea la intervenţii din partea părinţilor care sunt depăşiţi de situaţie . Între familie şi şcoală trebuie să existe o permanentă colaborare care se poate realiza prin vizite reciproce , şedinţe şi lectorate cu părinţii.

Un parteneriat familie – şcoală este relaţia cea mai profitabilă pentru toti cei ce participă la acest demers. Parteneriatul va fi eficient dacă fiecare parte va reţine că acelaşi subiect este copilul nostru şi şcolarul nostru.  Cadrele didactice află cum este fiecare copil, în ce mod ajunge mai repede la succes, ce îl interesează şi-l pasionează, iar părinţii vor cunoaşte în ce momente să-l susţină pe şcolar, în ce fel să-l motiveze şi să-l ajute .  Şcoala este instituţia socială în care se realizează educaţia organizată a tinerei generaţii .  Ea este factorul decisive şi pentru  formarea unui om apt să contribuie la dezvoltarea societaţii, să ia parte activă la viaţa, să fie pregătit pentru muncă.  Procesul de învăţământ este cel care conferă şcolii rolul decisiv în formarea omului. Menirea şcolii nu este numai de a înzestra  elevii cu un bagaj de cunoştinţe cât mai mare, ci şi de a stimula calitatea de om.

Parteneriatul educaţional se aplică la nivelul tuturor acestor relaţii.  Colaborarea dintre şcoală şi familie presupune o comunicare efectivă şi eficientă, o unitate de cerinţe şi o unitate de acţiune când este vorba de interesul copilului.

Implicarea părinţilor în problemele şcolii se referă la construirea unor relaţii pozitive între familie şi şcoală .  Colaborarea şi cooperarea părinţilor cu şcoala sunt eficiente ambilor factori. Dacă ne referim la optimizarea comunicării între profesori şi părinţi, se iau în calcul:

  • calitatea celor doi poli ai colaborării (profesori şi părinţi);
  • percepţiile fiecăruia;
  • atitudinile care îi caracterizează;
  • caracteristicile instituţiei şcolare;
  • caracteristicile familiei;
  • modul de comunicare.

Implicarea părinţilor în rezolvarea problemelor şcolare şi în sprijinirea procesului instructiv-educativ are o serie de motivaţii, dintre care enumerăm : părinţii îşi cunosc copiii şi doresc să îi descopere ca elevi, părinţii au nevoie de informaţii referitoare la îndeplinirea rolului de elev de către copilul lor. Forme de colaborare a părinţilor cu şcoala:

  • prezenţa la şedinţe şi lectorate ;
  • asistarea elevilor în efectuarea temelor  ;
  • participarea la activităţi cultural- artistice şi sportive  ;
  • organizarea unor expoziţii, serbări, excursii ;
  • organizarea unui colţ verde în şcoală  ;
  • atragerea unor fonduri pentru şcoală  ;
  • susţinerea bibliotecii prin donaţii de cărţi.

O comunicare optimă învăţător/ diriginte/ familie are rolul de a acţiona în mod pozitiv asupra copilului şi de a stopa comportamentele negative. De multe ori apar dificultăţi de comunicare şi de dezvoltare a relaţiei şcoală- familie. De aceea trebuie cunoscuţi factorii care favorizeaza  dar şi  blochează o comunicare eficientă. Lipsa de comunicare din partea uneia dintre ele afectează evoluţia elevului, rezultatele şcolare şi natura comportamentului.

Factori care favorizează comunicarea:

  • transmiterea informaţiilor de către învăţător/ diriginte într-o formă accesibilă părinţilor  ;
  • evitarea analizării critice sau blamării părintelui  ;
  • mediul ambiant de discuţie să fie plăcut  ;
  • capacitatea învăţătorului de a mobiliza părinţii să comunice şi să le asculte problemele
  • evitarea subiectelor care privesc elevii problemă, se fac discuţii individuale cu aceştia;
  • rezolvarea problemelor copiilor, implicarea în găsirea unor soluţii ;
  • sprijinirea, încurajarea părinţilor pentru a schimba atitudinea negativă a elevului.

Există două teorii importante privind relaţia şcoală- familie : teoria profesionalismului şi teoria schimbului. Teoria profesionalismului consideră ca un element esenţial serviciul făcut altora, fără a se gândi la avantaje personale, având drept criterii competenţa, un cod de etică profesională. Teoria schimbului consideră acţiunea umană în funcţie de un  câştig  personal , un salariu asigurat, o competiţie restrânsă. Cooperarea cu familia poate fi un test profesional şi poate fi considerată ca făcând parte din datoria profesională a profesorului deoarece : părinţii sunt parteneri ai şcolii , eficacitatea învăţământului poate fi ameliorată prin cooperarea între şcoală şi familie, părinţii sunt responsabili legali de educaţia copiilor. Atât părinţii, cât şi cadrele didactice beneficiază de avantajele unei astfel de colaborări. Influenţele pe care familia le exercită asupra copilului sunt directe sau indirecte, determinând în mare măsură dezvoltarea personalităţii acestuia.  Modelul moral-civic propus de şcoală ( comportament civilizat, demn, tolerant, bazat pe cinste , corectitudine)  găseşte un răspuns pozitiv în familiile unde aceste valori sunt  puse la loc de cinste.

Părinţii trebuie să vadă în şcoală un prieten, un colaborator, un om adevărat care-i poate  ajuta  prin  atitudinea  nepărtinitoare  pe  care  trebuie  să  o  afişăm.   Asadar,  e  o  sarcină  a  şcolii  să  identifice  situaţiile  problemă,  din  familiile  copiilor,  să  dirijeze  pe  cât  posibil  strategiile  educative  în  favoarea  elevului  şi  să  conştientizeze  că  relaţia  de  colaborare  şcoală-familie  este  determinantă  în  educarea  copiilor.

Una  dintre  cele  mai  importante  preocupări  ale  familiei  şi  un  punct  comun  pe  care  îl  are  aceasta  cu  şcoala  este  orientarea  şcolară  şi  profesională .  Cei  mai  mulţi  părinţi sunt  bine  intenţionaţi  în  alegerea  unei  şcoli  pentru  copilul  lor  .  Dar ,  de  multe  ori,  buna  intenţie  şi  buna  credinţă  sunt  tocmai  sursele  greşelilor  lor  deoarece  acestea  nu  ţin  loc  de  competenţă.

Greşelile  părinţilor  decurg  uneori  şi  din  prea  mare  dragoste  pe  care  o  poartă  copiilor.
De  aceea,  între  familie  şi  şcoală  trebuie  să  existe  o  permanentă  colaborare .  Un  parteneriat  familie – şcoală  este  relaţia  cea  mai  profitabilă  pentru  toţi  cei  ce  participă  la  acest  demers.

Parteneriatul  va  fi  eficient  dacă  fiecare  parte  va  reţine  că  acelaşi  subiect  este  copilul  nostru  şi  şcolarul  nostru.  Cadrele  didactice  află  cum  este  fiecare  copil,  în  ce  mod  ajunge  mai  repede la  succes,  ce  îl  interesează  şi  îl  pasionează,  iar  părinţii  vor  cunoaşte în  ce  momente  să  îl  sustină  pe  şcolar,  în  ce  fel  să-l  motiveze.   Şcoala  este  factorul  decisiv  pentru  formarea  unui  om  apt  să  contribuie  la  dezvoltarea  societăţii.

Procesul  de  învăţământ  este  cel  care  conferă  şcolii  rolul  decisiv  în  formarea  omului.  Misiunea  şcolii  este  aceea  de  a  contribui  la  realizarea  idealului  educativ  impus  de  cerinţele  vieţii  sociale.

Menirea  şcolii  nu  este  numai  de  a  înzestra  elevii  cu  un  bagaj  de  cunoştiinţe  cât  mai  mare,  ci  şi  de  a  stimula  calitatea  de  om .  Ora  de  dirigenţie  este  cea  în  care  ne  putem  apleca  asupra  acestei  laturi  .  În  acestă  oră  se  urmăreşte  valorificarea  abilităţilor  de  interrelaţionare,  de  asumare  a  responsabilităţii,  de  descoperire  a  propriilor  aspiraţii  spre  formarea  şcolară  si  profesională.

Se  accentuează  azi  ideea   de  a  sprijini  părinţii  şi  nu  de  a-i  substitui.  Se identifică  tot  mai  clar  ideea  unor  intervenţii  asupra  familiei  şi  deci,  în  primul  rând,  asupra  părinţilor  pentru  a-i  ajuta,  forma  și  susține  în  sarcinile  lor  educative .

„Niciodată  familia  nu  a  fost  mai  solicitată  si  rolul  său  nu  a  fost  niciodată  atât  de  mare  ca  azi” – Boutin  şi  During,  1994.

BIBLIOGRAFIE  SELECTIVĂ
1. Bunescu  Ghe.,  Alecu  G. ,  Badea  D.  – Educaţia  părinţilor .  Strategii  şi  programe, E.D.P.,  Bucureşti,  1997;
2. Ecaterina  Adina  Vrasmas  –  Consilierea  şi  educaţia  părinţilor ,  Editura  Aramis, 2002;
3. Nica  I.,  Ţopa  L.  –  Colaborarea  şcolii  cu  familia  elevilor  de  clasa  I , E.D.P. ,  Bucureşti,  1974;
4. Stoian  M. –  Abecedarul  părinţilor,  E.D.P.,  Bucureşti, 1972.

Accesări: 919

Articole asemănătoare