A fi profesor, a fi dascăl este o vocație. Vocația pentru această meserie este de fapt darul Universului pentru unii dintre semenii noștri. Nu oricine poate fi dascăl, nu oricine poate iubi fără măsură, cu nepărtinire și fără subiectivism materialul pe care-l modelează: copiii.
Meseriile sunt diverse și fiecare dintre ele are un material de lucru: brutarul lucrează cu făina, aviatorul cu avioanele, medicul cu corpul omenesc, etc. Doar dascălul lucrează cu sufletul omenesc. El te învață să înveți, să te concentrezi(să fii atent), să-ți gestionezi emoțiile, să oferi bunătate, să faci anumite lucruri și obiecte, să-ți placă binele, frumosul, cinstea și răbdarea. Sunt elemente pe care dascălul le gestionează și le mânuiește, chiar de nu sunt văzute fizic, ele se pot observa în comportamentul copiilor.
Un dascăl este bun pentru că știe să ofere înțelegere, căldură, prietenie elevilor săi. El știe că elevii nu au nevoie doar de informații, ei au nevoie și de modele. Un dascăl este bun când oferă elevilor săi un model de viață, de comportament frumos, bun, când le arată cum se iese elegant dintr-o situație urâtă, când știe să ofere un zâmbet sau un ajutor. Un dascăl bun se vede după iubirea și aprecierea elevilor săi. Un dascăl bun nu trebuie să ridice tonul pentru a păstra liniștea în grupul pe care-l conduce spre cunoaștere, el știe doar prin propria prezență să impună respect și admirație. Ne întrebăm uneori ce înseamnă un dascăl respectat? Dascălul respectat este cel căruia elevii săi îi spun cuminte „Bună ziua!” și i se cer sfaturile cu o exprimare la persoana a II-a „Puteți să…”, „Știți…”. Dascălul respectat este cel căruia elevii îi cer ajutorul în orice împrejurare, fără reținere.
Din păcate, dascălul cu vocație, dascălul respectat e pe cale de dispariție. Alt tip de dascăl își face simțită prezența, așa cum alt tip de generație de copii umple școlile. Dacă generațiile actuale de elevi sunt blamate că sunt dependente de noile tehnologii, că sunt interesate de cu totul alte ideologii existențiale decât cele prezentate acum zece-douăzeci de ani, de ce nu am vorbi și despre generațiile de dascăli care sunt în pas cu noile tehnologii și nu mai pot gândi profund așa cum o făceau dascălii din trecut. Elevii sunt blamați că nu mai învață, că sunt derutați de noile tehnologii însă putem spune același lucru și despre dascălii noi deoarece și ei sunt interesați și derutați de noile tehnologii. Atunci când merg la clasă nu reușesc să lucreze cu informațiile propuse de planificări și programă deoarece nu au materialul tehnologic pe care să-l utilizeze. În felul acesta se diminuează calitatea actului educațional, dascălul nu mai reușește să coopereze cu elevii, iar aceștia din urmă nu reușesc să înțeleagă despre ce este vorba în contextul orei.
Lângă toate aceste impedimente mai vine și procesul birocratizării meseriei de dascăl. Situațiile, graficele și procesele-verbale cerute în mai toate zilele alocate actului educațional diminuează munca dascălului. Se naște în persoana acestuia o altă vocație, aceea de secretar, de scriitor, de administrator la care se poate adăuga de cele mai multe ori și vocația de paznic și detectiv. În pluri-existența aceasta a dascălului este de înțeles de ce elevii nu mai respectă dascălul, de ce nu mai văd în persoana din fața lor un model.
Astfel se pierde vocația de dascăl prin birocratizare, prin informatizare și necunoașterea conceptelor de viață pe care trebuie să le utilizeze în munca cu elevii.