Rezultatele școlare ale elevilor țin de numeroși factori, care se integrează în contextul a două mari categorii: mediul familial și mediul oferit de procesul educativ din școală. În general, se consideră că elevii care provin dintr-un mediu familial sănătos, cu părinți care au cel puțin studii liceale, au rezultate mai bune la învățătură decât cei care provin din familii dezorganizate, cu o situație socială aflată la limita subzistenței, în care primează violența și dezinteresul privind educația copiilor lor.
În studiul care urmează ne vom referi strict la condițiile oferite de școală, mai exact de implicarea forurilor autorizate pentru a le oferi copiilor condiții optime de învățare în vederea realizării performanțelor școlare. În fiecare an se realizează statistici, analize procentuale privind rezultatele elevilor la examenele naționale. În fiecare an profesorii sunt puși în situația de a da note explicative privind rezultatele care se situează sub media realizată pe țară. În cazul în care rezultatele nu sunt mulțumitoare, primii care sunt învinovățiți sunt profesorii, care sunt incapabili de a face performanță școlară. Se caută soluții, se fac planuri remediale, se fac inspecții, toate acestea cu scopul de a se stabili cauzele pentru care profesorii n-au fost capabili să stimuleze capacitățile intelectuale ale elevilor pentru a obține numai note care să-i situeze deasupra liniei de admitere. Cu alte cuvinte, profesorul este cel blamat, asupra sa se exercită presiunea reproșurilor venite din direcția întregii societăți. Profesorii nu sunt pregătiți, profesorii nu se implică, profesorii nu folosesc metode adecvate pentru a-i determina pe elevi să învețe mai mult. Asupra profesorilor este îndreptat întregul arsenal de reproșuri. Ceilalți – elevi, părinți, minister – sunt absolviți de orice responsabilitate.
În calitate de fost profesor de limba și literatura română am trăit sentimentele experimentate de profesorii care predau disciplinele la care se susțin probe scrise la examenele naționale. În fiecare an m-am dedicat pregătirii elevilor pentru Evaluarea Națională, în fiecare an am avut emoții pentru fiecare elev care a susținut aceste probe, am plâns pentru fiecare notă mică, mi-am exprimat sentimente de fericire intensă când elevii mei au obținut rezultate mari. În fiecare an din parcursul meu ca profesor de limba și literatura română am trăit astfel de sentimente, după o grea perioadă de pregătire, de emoții și incertitudini.
Printre problemele cu care se confruntă profesorul este numărul mare de elevi dintr-o clasă. Există clase cu mai mult de 30 de elevi, căci sistemul s-a luptat să scadă numărul de posturi didactice pentru că profesorii sunt prea mulți și cheltuielile cu salariile lor prea mari.
Îmi amintesc de o situație care va rămâne veșnic în mintea și în sufletul meu pentru că în acel an am reușit performanța ca toți elevii mei să obțină rezultate mai mari de 5. Am fost distribuită de către directorul școlii la două clase de-a VIII-a, cu care nu mai lucrasem niciodată. Erau două clase al căror colectiv depășea numărul de 30 de elevi, cu elevi care proveneau din diferite medii sociale, împărțiți în mai multe categorii, privind interesul pentru învățătură. Au fost printre aceștia unii care lucrau intens, cu plăcere, dornici să obțină note mari, dar și cazuri de elevi dezinteresați, proveniți din medii defavorizate sau cu părinți plecați în străinătate, pentru care învățarea era pe un plan secund, prioritatea lor fiind plecarea în altă țară, pentru a munci alături de părinții lor.
În urma testului inițial am constatat că elevii au lacune majore în privința cunoștințelor din clasele V-VII. Dintre cei 63 de elevi, doar 5 au obținut note între 7 și 8, 11 între 6 și 7, 10 între 5 și 9, restul de 37 obținând note mai mici de 5. După cum se observă, nici un elev nu a obținut note mai mari de 8 și mai mult de jumătate dintre ei s-au situat sub limita notei de trecere.
În urma interpretării testului, am stabilit un plan remedial care includea realizarea ședințelor cu părinții și de activități de pregătire săptămânal. La începutul fiecărei ore am insistat asupra unei noțiuni predate în anii anteriori pentru că nu puteam să le explic elevilor o noțiune nouă, care se baza pe cunoașterea altor noțiuni, pe care ar fi trebuit să le știe din clasele anterioare. În cadrul orelor de pregătire am împărțit elevii în patru grupe, în funcție de cunoștințele dobândite până în acel moment, pentru că mi s-a părut imposibil să lucrez cu un număr atât de mare de elevi și să obțin rezultate. Cei 63 de elevi au fost împărțiți în funcție de competențele dobândite până în momentul aplicării instrumentului de evaluare inițială de la începutul clasei a VIII-a. Pe măsură ce un elev era capabil să rezolve sarcinile unui anumit nivel trecea în mijlocul grupei cu nivel superior. Cu elevii care au obținut cele mai mici rezultate am început prin a rezolva exerciții pentru obținerea notei minime de admitere. Treptat, nivelul de dificultate al acestora a fost ridicat, în funcție de performanța dobândită. Programul meu de pregătire era de la ora 7 la ora 8 în patru zile din cele 5 zile lucrătoare. De fiecare dată când aveam o oră liberă în cadrul programului îi rugam pe colegii mei să-mi cedeze orele pentru a mai face o oră de pregătire. Ajunsesem „cerșetoarea” de ore din cadrul colectivului de cadre didactice din școală.
Munca a fost titanică, dar rezultatele au fost neașteptat de bune. Am demonstrat că totul este posibil dacă există voință și implicare din partea tuturor factorilor decizionali. Am fost ajutată de părinți, de colegi și de către conducerea școlii. Am fost ajutată de voința elevilor cărora treptat a început să le placă disciplina limba și literatura română, care au devenit conștienți că de efortul din acel an depinde viitorul lor.
Situația rezultatelor la examen au fost următoarele:
Note obținute între 9 -10 – 21 de elevi
Note obținute între 8 – 9 – 23 de elevi
Note obținute între 7 – 8 – 8 elevi
Note obținute între 6 – 7 – 7 elevi
Note obținute între 5 – 6 – 4 elevi
După susținerea examenului, rezultatele elevilor mi-au redat energia care parcă se epuizase ca urmare a efortului susținut depus în timpul anului școlar. Acum, când scriu acest articol, amintirile par să renască în sufletul meu oboseala percepută în acel an de muncă inepuizabilă. Dar, pe lângă această oboseală retrăiesc și satisfacția sentimentului de mulțumire că am salvat niște copii nevinovați, care riscau să se numere printre victimele unui sistem educațional care în fiecare an încearcă să facă reforme în defavoarea elevilor și a celorlalte elemente implicate în actul educațional.
Cred cu certitudine că un rol major în obținerea acestor rezultate a fost împărțirea elevilor în grupe de lucru mai mici, căci astfel am reușit să lucrez la fiecare oră cu fiecare dintre ei, să-i ajut să recupereze noțiunile pe care nu le înțeleseseră, sau asupra cărora dovedeau incertitudine.
Lucrând cu grupe mai mici am putut să discut fiecare greșeală de exprimare sau de scriere ortografică. Am putut să corectez fiecare compunere și să-i explic fiecărui elev care sunt greșelile și care sunt pașii de urmat pentru remedierea acestora.
Studiul în cauză se dorește a fi o pledoarie pentru diminuarea numărului de elevi dintr-o clasă, căci profesorul este un om care are resurse măsurabile, care în timp se degradează, căci epuizarea psihică este unul dintre principalii factori care acționează asupra sănătății omului.
Lucrând cu un număr mare de elevi, nu se reușește atingerea obiectivelor propuse decât cu o mică parte dintre aceștia iar orele de pregătire sunt insuficiente pentru a remedia situația în întregime. Personal, cred că într-o clasă n-ar trebui să existe un număr mai mare de cincisprezece elevi. Numai astfel profesorul reușește să verifice dacă toți elevii au înțeles și au acumulat cunoștințele din fiecare lecție, să-i îndrume pe fiecare, etapizat, în funcție de ritmul propriu de învățare.
Cred că acesta ar trebui să fie primul obiectiv pentru realizarea unei adevărate reforme în învățământ, dacă se dorește salvarea sistemului educațional și implicit a viitorului cetățenilor români.