În activitatea didactică, dinamica profesor-elev-părinte este esențială, deoarece ea pune bazele dezvoltării elevului, a viitorului adult, modelându-i comportamentul, dar și motivația pentru învățare. Această dinamică are la bază comunicarea. Dacă este eficientă, bazată pe principii și valori solide, între profesor și elev/ profesor-părinte/ elev-elev/ părinte-elev se construiesc relații de succes.
„Comunicarea īnseamnă putere. Cei care īi stăpānesc modul de utilizare pot schimba modul īn care percep lumea şi modul īn care sunt ei īnşişi percepuţi de lume.” – Anthony Robbins
La clasă, ca profesor, este important să transmitem elevilor nu numai informații, ci și să construim relații pozitive cu învățăceii noștri. Crearea în procesul de predare- învățare a unei atmosfere relaxante, armonioase va duce la sporirea motivației elevilor pentru învățare, la dorința internă de autodepășire și de dezvoltare continuă. După o astfel de oră de curs, elevii au numai de câștigat: noțiuni și reprezentări clare, înțelese, conținuturi asimilate și o relație de succes cu profesorul. Acesta, cu siguranță va fi pe lista „profesorilor buni”.
Sunt profesori „buni” care rămân în memoria elevilor, devin modele datorită influenței pe care o au asupra unuia sau mai multor aspecte ale vieții lor. Sunt profesori care își îndrăgesc meseria, înțeleg elevii, empatizează cu ei și construiesc relații „sănătoase”.
Din păcate, dacă relația profesor- elev nu este una pozitivă, dominante sunt trăirile emoționale negative, perturbatoare, care blochează înțelegerea informațiilor. Atenția este îndreptată mai mult spre cum se spune decât spre ce se spune, adică spre planul relațional. Conținutul își pierde din importanță și nu este de dorit așa ceva.
Așadar, în activitatea didactică și nu numai, comunicarea se desfășoară simultan în două planuri: conținutul și relația. Conținutul comunicării este reprezentat de cuvinte, iar relația este compusă din ecoul, vibrația, trăirile pe care aceste cuvinte le trezesc în fiecare dintre noi.
Termenul „feedback” în Dicționarul explicativ al limbii române este definit ca: „Retroacțiune care se manifestă la nivelul a diferite sisteme (biologice, tehnice etc.) în scopul menținerii stabilității și echilibrului lor față de influențe exterioare”. Feedback-ul este un răspuns pe care îl dăm unui individ în urma unei acțiuni pe care o face. Mai exact, este vorba despre o opinie referitoare la acea acțiune și absolut necesară pentru ca individul să poată determina direcția viitoarelor sale acțiuni.
Așadar, „a asculta” nu înseamnă doar „a primi”, ci și „a da”.
În activitatea educativă, feedback-ul are un rol extrem de important deoarece ajută la reducerea decalajului dintre stadiul actual al elevului și cel la care ar trebui să ajungă. Profesorul trebuie să observe, să cunoască foarte bine elevii pentru a le putea oferi feedback-ul necesar, suportul de care aceștia au nevoie pentru a parcurge cu succes materia, în ritmul propriu. Acesta își adresează întrebări: „Spre ce mă îndrept?/ Cum voi atinge ceea ce mi-am propus?/ Cât de bine a fost realizată sarcina?/ Ce activități sunt necesare elevului, dar și profesorului, pentru a progresa în ceea ce este de făcut?/ Ce metodă pot implementa pentru a aborda conținuturile altfel, așa încât să reduc numărul greșelilor elevilor mei?” etc.
Astfel, profesorul poate oferi elevilor indicii despre ceea ce este înțeles greșit, le poate capta atenția astfel încât să fie motivați să ducă o sarcină la bun sfârșit, să aprofundeze un subiect, simțindu-se mai încrezători în forțele proprii, în abilitățile și deprinderile dobândite.
Feedback-ul imediat are cea mai mare valoare. Elevii, la clasă, după un răspuns sau o sarcină finalizată așteaptă validare. O privire caldă, încurajatoare din partea profesorului, un sfat motivant, care să determine copiii să caute, să cerceteze mai departe un subiect sau să- l corecteze, să-l aprofundeze, înseamnă feedback. Feedback imediat, onest, suportiv prin care ceea ce se comunică nu rănește sau distruge, ci subliniază grija pentru celălalt, importanța, respectul pentru interlocutor, nu numai pentru subiectul discutat.
În procesul instructiv- educativ, feedback-ul este oferit nu numai de către profesor, ci și de către elevi. Aceștia validează, la rândul lor, activitatea profesorului printr-o simplă privire care sugerează plăcerea/ neplăcerea, dorința de implicare la lecție, curiozitatea/ plictiseala, putința/ neputința de a duce sarcina de lucru la bun sfârșit. Prin simple gânduri, impresii așternute pe postit-uri la final de lecție, prin cuvinte sincere adresate profesorului, elevii oferă feedback. „Vocea” elevilor trebuie auzită pentru ca aceștia să se poată dezvolta frumos, să se poată orienta cu succes spre o carieră. La vârste mici, sunt foarte frecvente și spontane declarațiile, părerile despre impactul pe care l-a avut modul în care profesorul s-a prezentat în fața elevilor: „A fost cea mai interesantă lecție”/ Mi-a plăcut să discut despre…”/ Sunteți cea mai bună doamnă învățătoare/ profesoară!” etc.
Fiecare feedback, folosit la momentul potrivit, vine în ajutorul profesorului și al elevului și asigură succesul.
Bibliografie
Adrian Nuță, „Abilități de comunicare”, București, Editura S. P. E. R., 2004.