Una din temele mult abordate în ultimii ani, în procesul de învățământ actual o reprezintă interdisciplinaritatea. Această temă, mai mult dezbătută decât aplicată, se află în centrul preocupărilor cadrelor didactice din învățământul primar.
Prin dezvoltarea, implementarea și aplicarea acestui curriculum integrat, ca parte a curriculum-ului la decizia școlii, se urmărește de asemenea „descentralizarea curriculară și adaptarea curriculum-ului la nevoile specifice dezvoltării personale, la cerințele pieței forței de muncă și ale fiecărei comunități”, în conformitate cu obiectivele Pactului Național pentru Educație. Se impune așadar, ca noul curriculum să fie centrat pe competențe și nu pe informații, adică pe acele cunoștințe, deprinderi, atitudini care să ajute la rezolvarea de probleme. La nivelul activității de clasă este necesară o bună cunoaștere a elevilor, pentru a fi identificate nevoile, interesele de cunoaștere și ritmul dezvoltării fiecărui copil, pentru a fi ulterior adecvate situațiile de învățare, conținuturile și materialele educaționale la caracteristicile individuale ale elevilor și implicarea lor în situații de învățare aproape de viața concretă.
Abordarea integrată a cunoașterii nu este un element de noutate, dacă avem în vedere că vechii greci subliniau importanța transmiterii cunoașterii ca un tot unitar. Însăși viața de zi cu zi este una complexă, unitară, așadar se impune să studiem fenomenele prin prisma mai multor discipline, intercorelate și, mai mult, din perspectiva valorificării învățării nonformale și informale în contextul formal. Literatura pedagogică ne oferă mai multe soluții metodologice moderne în vederea realizării acestui deziderat educațional: pluridisiplinaritatea sau abordarea tematică, interdisciplinaritatea sau abordarea integrată, transdisciplinaritatea sau abordarea cross-curriculară.
Dintre modalitățile enumerate anterior abordarea interdisciplinară facilitează elevului formarea unei imagini unitare asupra realității și dezvoltarea unei gândiri integratoare. Această abordare atrage după sine modernizarea tuturor componentelor procesului de învățământ: finalități, moduri de organizare a învățării, strategii, metode și mijloace folosite, evaluarea realizată. În ceea ce privește conținuturile învățării, se remarcă transformări majore, încercând să treacă educația înaintea instrucției. De altfel, pregătirea școlarilor pentru viața adultă va depinde într-o mare măsură de modul în care sistemele educative vor realiza selecții în structurarea conținuturilor. Accentul trebuie pus pe stăpânirea de către elevi a proceselor, înțelegerea conceptelor și pe capacitatea de a le folosi în diverse situații.
Acest învățământ centrat pe competențe este o alternativă la învățământul tradițional centrat excesiv pe cunoștințe, pe asimilare de informații. Competențele pe care trebuie să e formeze școala au în vedere trei mari domenii:
- al lecturii, al cititului și mai larg, al documentării individului;
- al matematicii;
- al științelor.
Predarea integrată are ca referință nu o disciplină de studiu, ci o tematică unitară, comună mai multor discipline. A cunoscut o extensie relativ rapidă în învățământul preșcolar și primar, fiind încurajată și susținută de existența celor șapte arii curriculare, care impun integrarea conținuturilor. Se operează cu „teme”, cu „orientări tematice”, care oferă profesorului libertatea de a alege sau de a propune conținuturi.
Interdisciplinaritatea reprezintă manifestarea concretă în educație și învățământ a principiului general universal al unității lumii-integralitatea. Ea valorifică și propune competențe de nivel superior, gândite și proiectate într-o manieră constructivistă. Elevii își construiesc singuri înțelegerea, predarea însemnând sprijinul autonomiei în învățare.
Dezideratele de modernizare și de perfecționare a metodologiei didactice în viziunea propusă de predarea integrată, se înscriu pe direcțiile sporirii caracterului activ al metodelor de învățământ, în aplicarea unor metode cu un pronunțat caracter formativ, în valorificarea noilor tehnologii instrucționale (e-learning), în contaminarea și suprapunerea problematizării asupra fiecărei metode și tehnici de învățare, reușind astfel să se aducă o însemnată contribuție la dezvoltarea întregului potențial al elevului.
Abordările integrate propun interactivitatea, interconexiunile, juxtapunerile de sens și interese, stiluri de învățare, încurajând promovarea unor perspective largi de înțelegere a realității și de cunoaștere a ei. Eficiența metodelor se observă cel mai bine în gradul de participare a elevilor la procesul învățării, este luată în studiu activizarea elevilor, înțeleasă ca o condiție sine qua non a creșterii randamentului școlar.
Putem concluziona că abordarea integrată a curriculum-ului realizează trecerea de la modelele strategice convenționale, care limitează uneori realizarea cunoașterii, la cunoașterea în cadrul unei cercetări practice, care le oferă copiilor posibilitatea de a exploata în profunzime domenii noi, de a acumula cunoștințe în mod independent și de a dezvolta competențe precum creativitatea, spiritul de inițiativă.
Bibliografie:
Cerghit, I; Vlăsceanu, L., 1988, Curs de pedagogie; Tipografia Universitară,București
Ciolan, L., 2003, Dincolo de discipline. Ghid pentru învățarea integrată/cross-curriculară, Centrul Educația 2000+, Editura Humanitas Educațional,București,
Păun, E; Potolea, D., 2002, Pedagogie. Fundamentări teoretice și demersuri aplicative. Editura Polirom, Iași