Matematica învățată cu metode consacrate

„Metodele clasice au apus demult, nu mai au randamentul dorit odată cu apariția computerelor. Activitatea de predare a dascălului trebuie să fie adaptată vitezei și capacității de stocare a computerului.”
În mare măsură putem fi de acord cu această afirmație. Dar profesorul „inteligent” reușește să aleagă cele mai potrivite metode, materiale şi mijloace, să le combine şi să le organizeze într-un ansamblu armonios pentru a-și atinge obiectivelor propuse.

O variantă de clasificare a metodelor educaţionale se poate raporta la istoricul lor în procesul didactic, și anume:

  • metode tradiţionale: expunerea didactică, conversaţia didactică, demonstraţia, lucrul cu manualul, exerciţiul.
  • metode moderne: algoritmizarea, modelarea, problematizarea, instruirea programată, studiul de caz, metode de simulare, jocurile, învăţarea pe simulator, învăţarea prin descoperire.

Metodele clasice, tradiționale pot fi, și trebuie păstrate cu condiţia reconsiderării şi adaptării lor la cerințele învăţământului actual. Elevul din ziua de astăzi asaltat de tehnologie, familiarizat până la asimilare cu tot felul de gadgeturi nu mai are răbdare să asculte prelegeri ”plicticoase” sau să rezolve zeci de exerciții.

Principala metodă de educare a gândirii în învăţământul traditional, expunerea profesorului, completată de studiul individual al elevului este mult criticată, susţinându-se că nu facilitează legătura cu practica. Lipsa de conectare la realitate este argumentată de asistarea pasivă la expunere a elevilor, rolul acestora fiind doar acela de a repeta informația primită. Conversația didactică frontală, cu întreaga clasă, antrenează mai mult participarea elevilor, dar elevii sunt ghidaţi, nu au libertate prea mare de acțiune și exprimare. Aşadar, forma clasică a învăţământului ar dezvolta prea puţin gândirea elevilor.

În cele ce urmează voi încerca să pledez pentru importanța metodelor clasice inteligent utilizate în orele de matematică.

Matematica nu poate fi predată sub forma unei ”suite de cunoștințe prefabricate, statice.
Învățarea matematicii trebuie înțeleasă atât ca o matematică, conceptuală cât și ca o tehnică de calcul eficace.
Matematica trebuie prezentată în același timp ca o disciplină abstractă autonomă cât și ca un instrument de calcul operational al altor discipline.”[1]
În expunerea profesorului elevii au ”un model coerent de gândire științifică și de vorbire, un mod de abordare rațională a unei realități, a unei teme complexe, a unei situații-problemă etc.”[2]

Un rol deosebit de important în transmiterea și invățarea matematicii o are explicarea pe baza unei argumentări deductive a noțiunilor, a proprietăților fundamentale ale diverselor operații, de exemplu, sau dezvăluirea pas cu pas a algoritmilor de rezolvare a ecuațiilor. Să nu uităm nici punctul zero al invățării acestei frumose discipline, explicarea alfabetului, a simbolurilor și notațiilor matematice.

Subliniez importanța notării integrale și corecte pe tablă a definițiilor, formulelor, schemelor, desenelor. Profesorul trebuie să manifeste o preocupare permenentă pentru perfecționarea tehnicii luării notițelor de către elevii săi.

Metodele de comunicare orală au fost marginalizate în ultimul timp, cel puțin la Științe, unde s-a pus mai mult accentul pe metodele de explorare a realității, de învățare prin acțiune practică. Au totuși avantajele lor incontestabile. Matematica este una dintre cele mai ”bătrâne” științe, are o istorie milenară din care putem oferi inspirat informații care să-i conducă intr-un mod incitant pe elevi spre izvoarele insușirii experienței generațiilor anterioare. Comunicarea orală are o mare flexibilitate putând să ofere discursului profesorului, în funcție și de calitățile oratorice ale acestuia, spontaneitate și putere de adaptare la specificul temei. Profesorul poate sesiza reacțiile spontane ale colectivului de elevi și-și poate adapta modalitățile de comunicare a informației pentru a atinge maximul obiectivelor propuse.

Se vehiculează ideea păguboasă că matematica modernă nu ar avea nevoie de calcul. Nimic mai fals. Noțiunile trebuie să fie operante, aplicabile în condiții variate și multiple, și să faciliteze transferul la situații înrudite. Ce înseamna acest lucru? Deprinderi de calcul mintal și scris foarte bine stăpânite și, bineînțeles, exersate.

Demonstrația poate fi intuitivă, inductivă și care operează la nivel empiric, perceptiv sau logică și operează la nivel rational. Demonstrația, ca metodă de predare-învățare specifică matematicii, dezvoltă la elevi gândirea logică, formală, abstractă și capacitatea acestora de a face raționamente.

Studiul individual și lucrul cu cartea, manualul, în forma sa clasică, pe hârtie sau în format electronic sunt interconectate. Studiul matematicii, mai mult ca la oricare altă disciplină, nu există în afara muncii individuale a elevului. Fie că vorbim de pregătirea unui examen sau de învățarea curentă pentru lecții, proiecte, sau pur și simplu pentru nevoia fiecăruia de cultivare sau educare a unor calități spirituale, acestea nu se pot realiza fără studiul individual al elevului. Pentru a-i evidenția importanța trebuie să spunem că acesta dezvoltă autonomia, independența, capacitatea de planificare și organizare, spiritul de inițiativă și încrederea în forțele propria ale tânărului învățăcel.

Cel care studiază are control total asupra timpului, spațiului de lucru și a instrumentelor de muncă intelectuală. Profesorul poate interveni doar cu un inventor al sarcinilor de lucru, o bibliografie de urmat și indicații asupra modalităților de rezolvare a sarcinilor.
Să ne reîntoarcem deci la tradițional în predarea matematicii, să nu renunțăm la metodele clasice, ele și-au dovedit eficiența de-a lungul timpului.

Bibliografie selectivă:
[1] Rus Ileana, Varna Doina, Metodica predării Matematicii, Editura Didactică și Pedagogică, București 1983
[2] Cerghit Ioan, Metode de învăţămant,  Editura Polirom, Iaşi 2006
[3] edoc.pub/metode-traditionale-vs-metode-moderne-de-predare-pdf-free.html

Articole asemănătoare