Sistemul de educație se află de mult timp sub lumina reflectoarelor. Se consideră că există probleme, iar pentru a crește calitatea este necesară o schimbare. În articol, voi aborda domeniul educației fizice cu privire la starea actuală și eventualele schimbări necesare pentru creșterea calității lecției.
Putem măsura calitatea lecție de educație fizică urmărind profilului de formare al absolvenților de clasa a IV-a, a VIII-a, a X-a și a XII-a. Această metodă este destul de abstractă și necesită urmărirea unei generații pe parcursul mai multor ani. Un factor important, ușor de observat, în creșterea calității lecției de educație fizică este infrastructura sportivă școlară. Bineînțeles, un alt factor, aflat pe primul plan de fapt, este profesorul și modul cum își desfășoară activitatea.
Revenind la infrastructura sportivă școlară, vorbim aici de terenuri de sport exterioare și săli de sport. Sunt importante și materialele sportive, dar acestea nu necesită investiții foarte mari. La momentul actual în România, din punctul de vedere al infrastructurii sportive, avem aproximativ următoarele tipuri de unități de învățământ:
• Cu o sală mare de sport (60/40 m), 1- 2 săli mai mici aflată/e în clădirea școlii, 1-2 terenuri sintetice handbal/ fotbal, piste de atletism și groapă cu nisip, 1-2 terenuri baschet, și eventual 1 teren bitum handbal/ fotbal
• Cu o sală de sport (medie sau mică), 1 teren sintetic handbal/ fotbal, 1 teren baschet, 1 teren bitum handbal/ fotbal, groapă cu nisip
• Cu o sală de sport (mare, medie sau mică), 1 teren sintetic sau bitum handbal/ fotbal
• Cu o sală de sport, fără infrastructură în aer liber, eventual curte unde se poate improviza un teren
• Fără sală de sport, cu 1-2 terenuri sintetice, 1-2 terenuri de baschet
• Fără infrastructură sportivă dar cu o curte suficient de mare încât poate fi improvizat un teren.
Mai pot exista unele variații, în sensul că există pistă de atletism și groapă de nisip, o sală mare, un teren sintetic, dar sunt foarte multe clase de elevi, există o sală de sport improvizată într-o fostă sală de clasă dar nu există infrastructură în aer liber, etc.
Din punct de vedere al numărului de elevi/ clase și, implicit, al numărului de ore de educație fizică și sport, care influențează de fapt foarte mult calitatea lecției datorită orelor desfășurate simultan de mai multe clase, avem următoarele tipuri de unități școlare:
• Cu un singur profesor de educație fizică
• Cu un profesor și jumătate (un coleg mai are ore și la altă unitate)
• Cu doi profesori
• Cu doi profesori și jumătate
• …….
Și posibil să existe 10 sau mai mulți profesori de educație fizică, în special la liceele sportive.
O unitate școlară poate avea o infrastructură sportivă bună și foarte bună dar, având un număr mare de elevi/ clase și profesori de educație fizică, sunt situații în care 3, 4, 5, n clase au oră simultan. Dacă vorbim de vreme favorabilă se mai pot realiza lecții bune. Pe vreme nefavorabilă în interior șansele sunt foarte mici să fie realizate lecții la un nivel minim din punctul de vedere al calității.
În aer liber, pe un teren de sport sau în interior într-o sală de sport (medie sau mare), lecții de educație fizică realizate simultan cu mai mult de două clase de elevi greu pot fi considerate lecții cu densitate motrică, lecții de calitate.
De fapt, cum putem considera dacă o lecție de educație fizică a fost realizată corespunzător?
În suportul de curs al modulului doi de la cursul CRED, domnii profesori Petrică Dragomir și Titel Iordache prezintă câteva puncte care trebuie atinse pentru a considera că o lecție de educație fizică a fost realizată corespunzător:
- dacă a cuprins în activitatea practică toți elevii;
- dacă a contribuit la realizarea competențelor specifice stabilite;
- dacă a asigurat o tratare diferențiată individuală sau de grup;
- dacă a oferit elevilor o formă globală de practicare a unei probe/ discipline sportive, inclusiv sub formă de întrecere sau joc;
- dacă a oferit elevilor un timp dedicat exersărilor preferate;
- dacă elevii au regretat încheierea lecției;
- dacă a generat un tonus psihofizic crescut al elevilor, însoțit și de o minimă transpirație.
Nici pe departe aceste deziderate nu pot fi atinse dacă sunt mai mult de două clase simultan în sala de sport sau pe terenul de sport. Un profesor competent și implicat se va apropia foarte mult de o lecție realizată corespunzător și într-un spațiu redus, dar mijloacele pe care le poate folosi sunt la fel de reduse. Satisfacția realizării unei lecții reușite în aceste condiții, nu prea apare.
Marea problemă la ora actuală se pare că este numărul mare de elevi scutiți la educație fizică (v. art. Scutirile la educație fizică). Apar în media astfel de informații, dar datele reale nu sunt disponibile și nu se cunosc nici tipul de unități școlare unde avem astfel de cazuri. Bănuiesc că este vorba de orașele mari cu școli supraaglomerate și cu infrastructură sportivă insuficientă sau aproape inexistentă.
Într-o discuție avută cu un coleg suplinitor care a predat un an la o școală gimnazială în București, am aflat că în respectiva unitate existau 4 sau 5 profesori de educație fizică și nu exista nici teren de sport și nici sală de sport, la momentul respectiv. Pentru acest tip de școli foarte mari și poate localizate și central, fără teren disponibil pentru construcția unei săli sau a unui teren sintetic, soluția nu poate fi decât cea găsită de unele școli din Cluj-Napoca, Turda și poate și alte localități:
• construcția unui complex sportiv pe acoperișul clădirii
• acoperirea terenului sintetic cu o structură de tip balon
• amenajarea a două sau trei săli de sport mai mici în clădirea școlii, în plus față de sala de sport (mare sau medie)
• amenajarea a două sau trei săli de sport mici în subsolul nefolosit al unității școlare
Putem vedea avantajele ce rezultă din existența a două sau trei săli de sport mai mici pe lângă sala principală de sport: nu se mai realizează ore cu mai mult de două clase simultan.
Concluzie
Dorim să facem schimbări în sistemul de învățământ, unele măsuri sunt asemănătoare cu cele aplicate în sistemele de învățământ vestice și nordice. Dar să nu uităm că în aceste sisteme de învățământ, în orașele mari și nu numai, vorbim de campusuri școlare cu dotări pe măsură.
Este adevărat că există un tip de profesori de educație fizică care nu face cinste corpului de cadre didactice dar și aici există soluții: asistența la ore. Poate ideea cu doi manageri școlari nu este chiar așa de rea. Managerul educativ ar avea astfel timp să realizeze asistențe la orele profesorilor incompetenți sau blazați până când într-un fel sau altul situația s-ar rezolva: act educațional corespunzător sau demisie.
Bibliografie
„Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți” – CRED, suport de curs modulul II, Aplicarea noului Curriculum național pentru învățământul gimnazial. Disciplina de studiu din perspectiva didacticii specialității-educație fizică și sport, P. Dragomir, T. Iordache