Una dintre cele mai dificile dar totuși frumoase lecții este aceea de a ne găsi și de a învăța să ne iubim pe noi înșine așa cum suntem, cu defectele și caracteristicile proprii, fără a ne mai compara cu ceilalți și fără a ne mai raporta continuu la activitățile celor din jur. Ne naștem, creștem, ne jucăm, învățam, imităm, ne adaptăm și ne dezvoltăm, totul alături de părinți. Cu ajutorul lor învățam să scriem, să citim, să colorăm, să ne încheiem șireturile, dar mai mult de atât, învățam să ne gestionăm emoțiile, învățăm care este cel mai bun mod de a reacționa în anumite circumstanțe, care este cea mai buna cale de ales în viață. Ei nu ne impun, ei ne ghidează și ne susțin așa cum știu ei mai bine. Cu ajutorul lor învățam ce este bine și ce este rău, ne ajută să ne formăm o imagine de sine a noastră, o imagine pozitivă, care să ne ofere încredere în noi, care este semnătura noastră în activitățile pe care le întreprindem și deciziile pe care le luăm. Dar ce se întâmplă cu copiii care se nasc și sunt abandonați și trăiesc primii ani din viață în orfelinat? Care nu au un model de urmat și nici un suport afectiv suficient de puternic încât să îi ajute să se dezvolte armonios?
Încă din copilărie ne formăm o imagine de sine, pe care o dezvoltăm pe parcursul timpului. O imagine care ne influențează în absolut toate deciziile pe care le luăm. Însă cel mai important este să ne formăm imaginea corectă, care să ne ajute să evoluăm și să ne dezvoltăm corespunzător mediului în care ne aflăm, care să fie fidelă, dar în același timp pozitivă. Pentru că odată dezvoltată o imagine de sine negativă, ea atrage după sine și un adult cu o adaptare socială deficitară și o stimă de sine scăzută. Dacă singura părere despre noi este faptul că nu suntem capabili să ne descurcăm, suntem prea mici să ne impunem și nu avem capacitatea fizică sau mentală să ne descurcăm în anumite situații, atunci așa și este. Nu putem să credem despre noi că suntem inapți și neimportanți și în același timp să ne descurcăm cu brio în orice circumstanță, pentru că felul în care te percepi, se recunoaște în orice activitate. De mici copii, părinții ne diferențiază de ceilalți, prin fel și fel de comportamente, unele voite, altele nu. De când venim pe lume, majoritatea părinților diferențiază hăinuțele și jucăriile în funcție de sexul copilului, dacă e fetiță totul este roșu, roz, portocaliu, mov, iar dacă e băiat tot este albastru, verde, galben etc.
Studiul de față își propune să vadă cât de importantă este familia în dezvoltarea imaginii de sine la copii, cum sunt influențați cei care se nasc și cresc în sânul familiei, și cât de mult se simte lipsa părinților în dezvoltarea copiilor aflați în centrele de plasament. Îmi propun să aflu dacă cei din centrele de plasament au o stimă de sine mai scăzută față de cei crescuți în cadrul familiei și dacă lipsa acesteia are un impact negativ asupra formării imaginii de sine la copiii abandonați. Cu ajutorul a două teste: Testul Familiei și Testul Stimei de Sine Rosenberg, o să putem face diferența între cele două grupuri de cercetare, pentru a afla răspunsul la întrebările propuse.
„Familia este prima formă de comunitate umană și ocupă, în raport cu celelalte forme de comunitate, un loc aparte, fiind caracteristică pentru toate etapele de dezvoltare istorică a societății. Familia este acel tip de comunitate umană, alcătuită din persoane legate între ele prin relații de consangvinitate și înrudire, care trăiesc împreună, cooperează. Procreează, au grijă de copii și care ia naștere prin căsătorie” (Schifirneţ, 1999b). Legăturile familiale au o importanță deosebită, tocmai de aceea în structura socială familia e un grup social unic. Chiar dacă este un grup unic, cu o dezvoltare proprie, familia este dependentă de structura societății, de stadiul dezvoltării economice, de regulile conviețuirii umane etc. Familia este formată din cuplu, împreună cu copiii și uneori și împreună cu părinții sau alte rude apropiate acestuia (Schifirneţ, 1999b). Osterrieth (1973) spunea că familia este unul din cei mai importanți factori în formarea personalității și a imaginii de sine a unui copil. Prin modul de viață, concepțiile, dorințele și acțiunile fiecăruia, familia influențează modul de gândire și de acțiune a unui copil. Familia este locul în care se primește sprijin afectiv, material, cognitiv, unde se învață regulile comportamentale și strategiile de rezolvare a problemelor, fiind primul model pe care un copil îl are că exemplu de urmat. Felul în care părinții de comportă atât în relațiile dintre ei, cât și în relațiile cu ceilalți, și modul în care iau decizii, reprezintă prima sursă de imitație a copilului. Dacă părinții își susțin copiii, îi sprijină și îi stimulează pozitiv, posibilitățile copilului de a reuși în viață sunt mult mai ridicate, însă dacă părinții sunt delăsători, nu se implică în educația copilului sau au probleme de ordin afectiv chiar în cuplu, șansele copilului de a dezvolta un comportament necorespunzător și de a întâmpina dificultăți în procesele de socializare sau rezolvare de probleme, sunt și ele crescute. Mediul socioeconomic din care părinții fac parte este important în dezvoltarea copilului. În clasele mijlocii și superioare sunt valorizate autonomia şi stăpânirea de sine, imaginația şi creativitatea, în timp ce în clasele populare accentul este pus pe ordine, curățenie, obediență, respect al vârstei şi al regulii exterioare, respectabilitate, capacitatea de a evita problemele (Bourdieu, 1974; Lautrey, 1980; Percheron, 1981; Le Witta, 1988; apud Stănciulescu, 1997).
Imaginea de sine este modul în care un individ crede că ar trebui să fie (English & English, 1958 apud. Michalos, 2014). Este totalitatea atitudinilor, opiniilor și idealurile acestora. La fel ca și conceptul de sine, imaginea de sine este un termen dificil de definit, din cauza numărului mare de termeni diferiți, care utilizează sine ca expresie pentru a defini un fel de comportament (Burns, 1990). Cu toate acestea, imaginea de sine este importantă deoarece ea descrie modul în care un individ conștient de sine se vede pe el însuși sau propria imagine, ceea ce duce la formarea conceptul de sine al acestuia (Harriman, 1947 apud. Michalos, 2014). Imaginea de sine apare la o vârstă fragedă și este un proces care se dezvoltă de-a lungul întregii vieți. Începând la o vârstă fragedă, imaginea de sine poate fi văzută ca un proces fizic (Statt, 1990 apud. Michalos, 2014). Totuși, imaginea de sine este formată doar din imaginea corporală și aspectul fizic, dar și din conceptele formate de societate și atitudini. Imaginea de sine este o evaluare măsurabilă a caracteristicilor unei persoane. Aspectele măsurabile ce aparțin unei persoane, formează și mențin imaginea de sine a acesteia. Aspectele măsurabile pot fi identificate prin realizări și aspectul fizic (Bailey, 2003 apud. Michalos, 2014). Imaginea de sine este modul în care un individ se percepe pe sine bazându-se pe trăsăturile măsurabile dezvoltate încă de la o vârstă timpurie (Bailey, 2003 apud. Michalos, 2014).
În studiul de față participanții au fost 44 de copii între 8 și 11 ani, 22 din Centrul de Plasament Orlat județul Sibiu și 22 crescuți în familie. Scopul acestuia a fost să evidențieze modul în care influențează familia, dezvoltarea imaginii de sine a copilului. Pentru că nu există un test care să poată măsura acest lucru, am ales să folosesc două instrumente, care, împreună, să mă ajute să îmi formez o vedere de ansamblu a imaginii de sine a unui copil. Primul instrument a fost Scala Stimei de Sine a lui Rosenberg, care ajută la măsurarea stimei de sine a unui individ. Am ales această scală deoarece stima de sine este o parte extrem de importantă a imaginii de sine, iar rezultatul acestei scale poate fi un important predictor al imaginii de sine deja formate. Pentru a afla diferența dintre nivelul stimei de sine la copiii instituționalizați și copiii crescuți în familie, rezultatele obținute cu ajutorul Scalei Stimei de Sine a lui Rosenberg au fost procesate cu ajutorul programului SPSS unde s-a folosit testul T pentru eșantioane independente. Rezultatul Testului T și rezultatul indicelui de mărime a efectului mediului asupra copiilor din punct de vedere al influenței familiei în dezvoltarea imaginii de sine a copilului, indică o asociere puternică între stima de sine și mediul lor de dezvoltare (familie versus centru de plasament), deoarece rezultatul este mai mare decât 0,14 conform recomandării lui Cohen (0,01 indică o mărime scăzută a asocierii, 0,06 reprezintă o asociere medie, iar 0,14 sau mai mult reprezintă o asociere mare).
Pe lângă această scală, am utilizat și Testul desenului familiei, care m-a ajutat să văd locul în care se văd subiecții într-o familie, evidențiind astfel imaginea pe care o au subiecții față de ei înșiși. Am ales să aplic acest test cu mențiunea Desenează o familie așa cum ti-o imaginezi tu! pentru a nu pune sub presiune copiii instituționalizați, care poate că nu și-au cunoscut niciodată părinții sau frații. Toate cele 44 de teste au fost analizate îndeaproape și interpretate cu ajutorul cărții Testul desenul familiei cu 103 figuri a lui Louis Corman. Având informațiile concrete din viața reală a fiecărui copil, interpretarea s-a făcut cât se poate de obiectiv, urmărind detaliile desenate, însă punând accentul pe imaginea proprie creată de fiecare copil în parte. Astfel, cei 22 de copii care s-au născut și au crescut alături de familie, chiar dacă li s-a cerut să deseneze o familie așa cum își imaginează ei, au ales să își deseneze propria familie, unde s-au desenat și pe ei ca parte importantă a acesteia. Niciunul dintre cei 22 de copii nu s-a devalorizat, șters sau omis din imaginea de ansamblu a familiei, ceea ce ne arată că ei se simt integrați în familie fiind parte importantă a acesteia. Din totalul de 22 de desene făcute de către copiii instituționalizați, doar 3 s-au desenat în cadrul familiei, 2 dintre ei au desenat doar părinții, alți 3 s-au desenat însă cu un grad mare de devalorizare, 1 subiect a avut o reacție regresivă în desen, identificându-se cu un bebeluș, iar 13 dintre subiecți s-au eliminat din acesta. Între cele două grupuri de subiecți diferența desenelor se poate vedea cu ochiul liber. Desenele făcute de către copiii crescuți de părinți sunt mult mai detaliate, mai vesele și mai pline de viață, pe când desenele celor din centrul de plasament sunt mai fade, mai lipsite de pozitivitate și cu un grad de încărcare emoțională mult mai mare. În desenul făcut în centrul de plasament, subiectul s-a eliminat ștergându-se cu radiera, spunând că ea nu mai face parte din familia desenată și nici nu mai vrea asta, nedorind să detalieze acest fapt.
Deși inițial am pornit cu ideea că familia are un rol important în formarea unei imagini pozitive de sine dar mediul poate ajuta la fel de mult, după utilizarea celor două instrumente a reieșit faptul că familia are o influență capitală în formarea unei imagini de sine pozitive. Copiii care cresc alături de părinți, fie ei biologici sau adoptivi, care au un model pe care să il imite și care sunt îndrumați și ajutați să treacă peste anumite obstacole, au șanse mult mai mari să se dezvolte armonios din punct de vedere al comportamentului, al modului în care se comportă cu el însuși și cu ceilalți, al implicării în diverse activități, al modului în care văd și își doresc viitorul etc. Pe de altă parte, copiii care cresc în centrele de plasament, care de mici sunt instituționalizați, care cresc doar alături de colegii de cameră și asistenți maternali, au o imagine a propriei persoane negativă, au un sentiment al culpabilității și abandonului extrem de dezvoltat, nu au un model de urmat care să le ușureze dezvoltarea psihică și socială, reușesc mai greu să dezvolte relații benefice cu cei din jur și de multe ori, de-a lungul întregii vieți vor avea mereu un grad ridicat de anxietate, poate chiar agresivitate și luptă. Luptă pentru o viață mai bună, luptă pentru afirmare, pentru fericire. Concluzia finală a cercetării de față este că familia are o importanță extrem de importantă în dezvoltarea unei imagini de sine pozitive a copilului.
Bibliografie
Burns, R., C., A guide to Family-Centered Circle Drawings (F.C.C.D.)., New York, 1990.
Michalos, A.,C., Encyclopedia of Quality of Life and Well-Being Research, Springer Science and Bussiness Media Dordrecht, 2014.
Schifirneţ, Constantin, Sociologie, Editura Economică, Bucureşti, 1999
Stănciulescu, Elisabeta, Sociologia educaţiei familiale Vol. I, Editura Polirom, Iaşi, 1997.