Este bine știut faptul că educarea copiilor presupune un efort susținut, care vine din partea familiei și a grădiniței/ școlii. Pe lângă acestea, o mare importanță revine și comunității locale din care fac parte copii, comunitate care își pune amprenta asupra creșterii și evoluției copiilor, poate mai mult decât s-ar putea crede. Obiceiuri pe care le văd în jurul lor, diverse comportamente, moduri de exprimare verbale și nonverbale reprezintă modele pe care copiii au tendința să le urmeze indiferent dacă acestea se manifestă pe ulița satului sau într-un cartier.
„Este nevoie de un sat întreg pentru a crește un copil.”- proverb nigerian
Dacă realizăm o comparație între cele două medii (urban și rural), afirmăm, fără îndoială, că o influență mai mare asupra locuitorilor săi o are satul. Acest lucru este lesne de înțeles deoarece mediul rural presupune o comunitate mai restrânsă, de multe ori tradiționalistă, axată pe un număr redus de ocupații, formată din locuitori care nu doar că se cunosc între ei, dar de multe ori sunt și înrudiți. La polul opus, orașul presupune o comunitate extinsă, în continuă schimbare, formată din locuitori care nu socializează la fel de mult.
Întrucât copii, părinți acestora și comunitatea locală sunt beneficiarii direcți ai eforturilor făcute de grădiniță/ școală, este necesară o redefinire a echilibrului educațional dintre deciziile luate de instituțiile de învățământ și inițiativele venite din partea părinților sau a factorilor locali. Cooperarea activă a grădiniței/ școlii cu ceilalți factori educaționali, familia, comunitatea locală, mass-media, Biserica, organizații non-guvernamentale, conduce la realizarea unor parteneriate viabile, de natură să permită o abordare pozitivă a diverselor probleme care pot apărea în educarea copiilor. Acolo unde familia și comunitatea locală nu oferă suficient sprijin în educarea copiilor, rămâne ca grădinița/ școala să încerce să acopere eventuale lipsuri, să repare posibile greșeli, să încurajeze comportamentele dezirabile și să le înlăture pe cele indezirabile, contribuind astfel în formarea viitorilor adulți.
Relația dintre instituțiile de învățământ, copii, familiile acestora și comunitate trebuie să fie bazată pe contact și colaborare. Este necesar ca cele trei – grădiniță/ școală, familie, comunitate – să formeze un front unitar educativ pentru că roadele educației sunt mai bogate atunci când între factorii ei există unitate, deoarece ea potențează forțele educative, pe când lipsa de unitate le diminuează. Atât timp cât există un sprijin reciproc și atitudini unitare, educarea copiilor se face mai ușor și cu efecte pozitive lesne vizibile. Astfel, copiii deprind comportamente dezirabile care le sunt încurajate și acasă și la grădiniță/ școală. Rolul celor din urmă rămâne acela de a consolida și nu de a clădi de la zero ceea ce copiii au deprins de acasă și din comunitate la nivel comportamental, atitudinal și afectiv. În acest sens, grădinița/ școala poate participa și interacționa dezinteresat cu familiile copiilor, poate iniția activități utile în cadrul instituției sau în afara ei. Din cadrul activităților cu părinții putem aminti: ore de consiliere, cursuri de educație parentală, lectorate, workshop-uri, vizite, excursii, înființarea organizațiilor de părinți la nivel de unitate. Asociațiile de părinți înființate la nivelul unităților de învățământ sunt tot mai implicate în viața școlară prin hotărârile pe care le iau împreună cu cadrele didactice și activitățile în care se implică. În ceea ce privește comunitatea locală, se pot încheia parteneriate cu Primăria, Consiliul Local, Biserica, Poliția în vederea desfășurării unor activități corelate cu nevoile grădiniței/ școlii și a comunității.
Tot ceea ce se întâmplă în mediul școlar are ecou în comunitatea locală. Apropierea grădiniței/ școlii de familiile copiilor și de comunitățile din care ei fac parte reprezintă un lucru esențial deoarece aceștia sunt principalii beneficiari ai educației, cei care pot oferi un feedback în funcție de gradul de (ne)mulțumire pe care îl au față de cadrele didactice și de activitățile care se desfășoară în unitățile de învățământ.
Bibliografie:
Drăgan, Ion, Petroman, Pavel, Mărgineanțu, Dorina, Educația noastră cea de toate zilele, Editura Eurobit, Timișoara, 1992.
Munteanu, Camelia, Munteanu, Eusebiu Neculai, Ghid pentru învățământul preșcolar: o abordare din perspectiva noului curriculum, Editura Polirom, Iași, 2009.
Robu, Maria, Empatia în educație: necesități pedagogice moderne, Editura Didactica Publishing House, București, 2008.