Formarea competențelor de comunicare

În activitatea sa didactică, un profesor de Limba și literatura română trebuie să urmărească neîncetat dezvoltarea competențelor de comunicare ale elevilor săi. Astfel, îmbogățirea vocabularului și dezvoltarea limbajului sunt preocupări constante în proiectarea lecțiilor de limba și literatura română, deoarece acestea constituie baza dezvoltării capacității intelectuale a elevului și a tânărului.

Este cunoscut tuturor că elevii din mediul rural ajung în clasa a V-a cu un vocabular sărac, cu o capacitate de exprimare extrem de scăzută, cu un nivel de cunoștințe mult sub ceea ce ar trebui să fie și un orizont cultural foarte îngust. Dezvoltarea psihică și intelectuală a elevilor de la sate ce pășesc pragul gimnaziului este de 50% din nivelul la care ar trebui să fie. Le sunt necesari cel puțin doi ani pentru a înțelege cum se scriu corect ortogramele și de ce, pentru a învăța să citească fluent etc. și nu reușesc toți să facă acest lucru, deoarece etape importante din dezvoltarea lor au fost pierdute.

Totuși, există performanță și în școlile de la țară. Există profesori care reușesc să obțină procentaje mari, chiar sută la sută, la Evaluarea Națională, în condițiile în care nu-și pot alege clasele, iar elevii lor nu fac meditații. Este o muncă uriașă și din partea profesorului, și din partea elevilor. Profesorul trebuie mai întâi să-și câștige elevii de partea sa, să-i motiveze. (Platon spunea că „profesor e acela care știe să  aprindă focul cunoașterii”). Cu acești elevi trebuie folosite strategii didactice de învățare deplină la clasă. Ei se vor desprinde greu de sprijinul profesorului. Dar nu e imposibil!

În privința dezvoltării vocabularului, se știe că elevii învață cuvinte noi de la fiecare obiect de studiu, din exemplul personal de exprimare al profesorilor, din media, din familie sau din anturajul propriu. Preocuparea profesorului de Limba și literatura română trebuie să se concentreze pe corectarea folosirii inadecvate sau greșite a cuvintelor de către elevi în diferite situații de comunicare, atât la clasă, cât și în afara acesteia.

De multe ori, în discuțiile formale și informale cu colegii noștri se întâlnește idea că elevii au un vocabular sărac deoarece nu citesc. Aceste lucru nu este întru totul adevărat. Nici cei care citesc nu au un bagaj lexical deosebit și aceasta deoarece elevii se mulțumesc doar cu înțelegerea globală a textului, „cu povestea”. Pentru a-și îmbogăți vocabularul prin lectură elevii ar trebui să recurgă la dicționar de câte ori întâlnesc un cuvânt nou, să-l noteze într-un carnet împreună cu definiția/ definițiile sale și apoi să-l utilizeze în enunțuri. Câți elevi fac acest lucru?

O metodă pe care eu o folosesc frecvent în demersul didactic cu scopul de a le îmbogăți elevilor vocabularul este introducerea intenționată în exprimarea la clasă a cel puțin două cuvinte noi la fiecare lecție, în afara celor întâlnite în textul literar (dacă este vorba de o lecție de literatură) sau într-o lecție de gramatică. Imediat ce închei explicația, scriu cuvântul nou pe tablă împreună cu definiția/ definițiile sale sau cu sinonime cunoscute. Apoi cer elevilor să-l folosească în câteva propoziții. Acest lucru îi va ajuta să rețină în mod logic, nu mecanic, cuvântul învățat și să-l utilizeze corect.

Aș zice că dezvoltarea vocabularului elevilor se realizează mult mai ușor decât dezvoltarea limbajului. Cu scopul de a-i ajuta pe elevii mei să formuleze enunțuri clare, precise, armonios concepute le propun adesea ca temă pentru acasă redactarea de dialoguri, de texte scurte pe diferite teme, exerciții de creativitate (de exemplu: dă un alt final textului … sau compuneri gramaticale pe o temă dată), redactarea de texte pe baza altor texte.

Pentru a forma competențele de comunicare scrisă și orală cerute de programele școlare, am încercat o strategie care a dat rezultate bune și care i-a încântat pe elevi. Au fost foarte curioși și dornici să participe.

Atunci când tema pentru acasă este o compunere, organizez etapa corectarea temei pentru acasă ca pe o ședință de cenaclu literar.

Am stabilit mai întâi câteva criterii pe care trebuie să le îndeplinească orice redactare:

  • să aibă un titlu adecvat, sugestiv;
  • să respecte tema propusă sau cerința din manual ( în cazul unui exercițiu);
  • să respecte cele trei părți componente ale oricărei compuneri: introducere, cuprins și încheiere;
  • să respecte reperele formulate în cerința exercițiului ( dacă există);
  • ideile să aibă o înlănțuire logică; să fie incitante, pentru a stârni curiozitatea cititorului sau a ascultătorului ( atunci când este vorba de o compunere artistică);
  • să folosească un limbaj adecvat și variat, cât mai expresiv;
  • exprimarea să fie clară și corectă gramatical și din punct de vedere al formulării enunțurilor;
  • textul prezentat să fie original.

La început, am împărțit elevii în trei-patru grupe, după numărul de elevi din clasă, pentru ca fiecare dintre ei să participe la discuție, să formuleze o părere și s-o argumenteze. În fiecare oră una dintre grupe prezenta și analiza tema avută. Apoi, de fiecare dată când tema pentru acasă o impune, câte un reprezentant al fiecărei grupe citește în fața clasei compunerea, iar ceilalți „o critică”. Ultimul cuvânt este rezervat  profesorului.

Pentru a se obișnui cu urmărirea criteriilor de redactare a unui text, îi ajut pe elevii mei punând întrebări. De exemplu:  Compunerea lui … are titlu? Este potrivit acest titlu? Ce sugerează acesta? Este un titlu care vă stârnește curiozitatea de a asculta mai departe?;A respectat tema/ cerința? etc.

După câteva „ședințe”, elevii prind curaj. Fiecare vrea să-și exprime opinia, să arate ce puncte tari și ce puncte slabe are compunerea colegului său. În acest moment nu mai e nevoie de împărțirea pe grupe. Elevii au libertatea de „a critica” orice compunere, nu doar pe cea citită de un elev din grupa lor. Ei devin interesați atât de a redacta compuneri tot mai bune, cât și de „a critica” producțiile celorlalți. Încet-încet, pe măsură ce elevii „învață” cum trebuie analizat critic un text, îmi retrag sprijinul dat la început prin formularea de întrebări.

Pentru a dezvolta și mai mult obiectivitatea elevilor, începând cu clasa a VII-a, le solicit acestora să-și analizeze critic propriile compuneri. Dacă în primii doi ani de gimnaziu analizarea și corectarea textelor scrise de alții îi stimulează pe elevi să-și îmbunătățească producțiile personale, punerea sub lupă a lucrărilor proprii îi ajută să conștientizeze nivelul la care se află în dezvoltarea personală, cel puțin în ceea ce privește comunicarea, scrisă și orală. Dacă elevii își dau seama de nivelul lor cognitiv și intelectual actual și de cel la care trebuie să ajungă, vor putea fi mai ușor motivați să se depășească mereu pe ei înșiși, să progreseze constant.

E adevărat că nu toți vor ajunge la dezvoltarea maximă a competențelor de comunicare cerute pentru vârsta respectivă, dar participarea conștientă la dezvoltarea personală va stimula eforturile fiecăruia de a se autodepăși.

Desigur, mai ales la început, etapa corectarea temei pentru acasă a durat până la 15 minute; fiecare grupă voia ca și reprezentantul ei să prezinte compunerea în fața clasei, iar eu nu puteam să-i dezamăgesc refuzându-i. Scopul meu era să-i încurajez să vorbească. Dar contează dilatarea temporală a unei etape a lecției atunci când rezultatul final este bun!? Evident, nu.

Ca urmare a folosirii acestei strategii, elevii își dezvoltă spiritul de observație, gândirea critică și independentă, deprinderea de a analiza critic și obiectiv un text, de a-și argumenta ideile, de a sintetiza informațiile și de a formula concluzii. De asemenea, aceștia învață să se exprime în public, să-și controleze emoțiile, să susțină un dialog etc.

Deși efortul depus este de durată, progresul în dobândirea competențelor de comunicare este notabil.

 

prof. Daniela Carcalicea

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/daniela.carcalicea

Articole asemănătoare