Profesor în pandemie

La fel ca pe toată lumea pandemia m-a afectat. Mai mult sau mai puțin, în bine sau în rău acest lucru rămâne să îl stabiliți dumneavoastră, după ce veți citi aceste câteva rânduri.
A trecut un an și trei luni, ceea ce în timp școlar s-ar traduce aproape trei semestre, de când peste noi a venit acest virus COVID 19, care mi-a dărâmat tot sistemul de valori pe care îl aveam. La început sceptică, neîncrezătoare în ceea ce se spunea în jurul meu, apoi sigură că mie și celor dragi nu ni se va întâmpla nimic, la un moment dat panicată că boala era din ce în ce mai aproape de mine, iar la urmă resemnată că am scăpat cu traume minore de boală și oarecum resemnată că trebuie să fac ceea ce cred că e bine pentru mine și pentru cei din jur, pentru a putea depăși acest OBSTACOL.

Sunt învățătoare, iar la începutul anului 2020 conduceam clasa I C, o clasă cu 25 de elevi foarte implicați în activitatea școlară, care erau precum niște bureței, pregătiți să absoarbă fiecare informație, fiecare gest, fiecare lucru pe care îl transmiteam. Reușisem într-un an și câteva luni să-i cunosc destul de bine, ne acomodaserăm unii cu alții, ne bucuram împreună de mărturisirile sincere pe care ni le făceam și învățam să scriem litere, cuvinte, propoziții, bineînțeles alături de exercițiile de adunare și scădere și problemele frumoase de matematică. Jocul și activitățile în care colaborau erau cele mai frumoase activități de la școală, dar se bucurau mult și atunci când ne jucam cu telefoanele, mai o întrecere la matematică pe aplicația Kahoot, mai un filmuleț amuzant pe Chatter Kid, mai o felicitare făcută cu ajutorul aplicației Canva, sau un norișor de cuvinte pe Word Cloud.

Mă bucuram și eu alături de elevii mei când reușeam să descopăr câte o aplicație nouă pe care să le-o arăt elevilor mei văzând că astfel învățarea se face mult mai ușor și motivația lor crește.

Toată starea aceasta de bine pe care reușisem să o  aduc în clasa mea a fost spulberată în momentul în care am intrat în online. La început am fost furioasă, pentru că deși mai folosisem predarea online în cursurile de formare, nu m-am lovit de atât de multe probleme ca acum. Școala nu avea o platformă, nu voiam să lucrez asincron pentru că simțeam că dacă nu am o conexiune reală cu elevii mei voi pierde ceea ce am construit și atunci am început să explorez.

Am avut la început o perioadă de vreo câteva săptămâni în care îmi petreceam și câte zece ore zilnic, pe internet, urmărind tutoriale, căutând aplicații sau materiale care să mă ajute să-mi țin elevii aproape, pe Zoom, pentru că aceasta a fost prima aplicație care m-a ajutat în predarea on line.

Am simțit frustrare când nu am știut cum să gestionez anumite lucruri, tristețe când am văzut lacrimi în ochii mari ai elevilor mei care nu puteau să facă lucruri pe care eu le transmiteam on line, dezamăgire că jumătate din timpul pe care ni-l acorda gratuit Zoom-ul, ne chinuiam să închidem și să deschidem microfoane și abia dacă puteam și vorbim câte ceva, darămite să mai și învățăm.

Încet, încet lucrurile au început să se așeze și cu ajutorul părinților, elevii mei au reușit să învețe să logheze singuri, și intrau la lecții și atunci când părinții nu erau acasă. Am făcut rost de dispozitive pentru  toți elevii și acum puteam să ne vedem zilnic cu toții, iar lecțiile online prindeau din ce în ce mai mult contur. Puteam să facem și exerciții, să vizionăm materiale, să stăm de vorbă, să ascultăm cântece și chiar să cântăm câte unul, să pictăm împreună, să ne mișcăm și cel mai important să ne bucurăm unii de alții. În acest mod am reușit ca până la finalul clasei I să învățăm ce trebuia să învățăm, să avem caiete îngrijite, pentru că temele erau postate pe grupul clasei și le vedea toată lumea, să ținem lecții deschise pentru că părinții ne-au fost aproape până copiii lor au fost capabili să se descurce singuri și chiar să încheiem cu o Serbare a Abecedarului, mai atipică, pentru că a fost tot în online, dar cu emoții, decoruri în fiecare casă și bineînțeles cu spectatori.

După o vacanță binemeritată revenirea la școală a fost cel mai frumos lucru de care ne-am bucurat cu toții: elevii pentru că eram din nou împreună, părinții pentru că aveau mai puține griji, iar noi, profesorii pentru că puteam să facem lucrurile așa cum știm că trebuie făcute fața în față.

Perioada de fericire însă a fost destul de scurtă, pentru că virusul acesta perfid ne-a gonit iar în online. De această dată mult mai pregătiți am accesat o platformă nouă, Classroom, platformă care ne-a pus la dispoziție mai multe instrumente de lucru astfel încât învățarea să nu mai fie atât de dificilă. Acum puteam să avem învățare sincron, să postăm teme să descoperim materiale noi. Am descoperit „clasa răsturnată” un concept de predare în care profesorul pune la dispoziția elevilor materiale care urmează a fi predate sau care au fost predare și în felul acesta fiecare putea să le studieze în ritmul propriu și să învețe. Elevii mei au învățat în clasa a II-a înmulțirea și împărțirea folosindu-se mult de materialele postate și de jocuri, am citit împreună, ne-am dezvoltat abilități făcând anumite lucruri, iar acum la finalul acestui an școlar an fost evaluați participând la  prima noastră Evaluare Națională.

Am dovedit că se poate învăța și în online, rezultatele muncii noastre se văd și în calificativele obținute și în deprinderile, abilitățile și atitudinile formate. Elevii mei au descoperit că sunt diferiți, că fiecare poate să facă lucruri minunate și acest lucru i-a determinat să fie mai toleranți și mai empatici cu colegii lor. I-am surprins în nenumărate rânduri povestindu-și lucruri, ajutându-se unul pe altul, încurajându-se și jucându-se împreună și credeți-mă, pentru mine aceasta este o mare satisfacție și un rezultat al unei trude deloc ușoare.

A fi dascăl nu e numai o meserie, e o pasiune, e un fel de a rămâne mereu copil, de a te bucura de frumusețea și puritatea acestor suflete inocente, pe care experții îi numesc generația fulgilor de nea. Cred cu tărie că dacă încercăm să ajungem la sufletele acestor copii, să-i înțelegem, să fim sinceri și deschiși vom putea să-i ajută să devină oameni valoroși cu o stimă de sine puternică, capabili să se descurce în această societate care evoluează din ce în ce mai rapid.

Aș minți dacă aș încheia această mărturisire spunându-vă că a fost ușor. Nu, a fost cea mai dificilă perioadă din întreaga mea carieră profesională,  a fost un an zbuciumat, în care am  fost scoasă din zona de confort și motivată să învăț. Am învățat lucruri pe care în condiții normale le-aș fi învățat în mulți ani. A fost un an în care am descoperit cât de importanți sunt oamenii și câtă nevoie am de comunicare, de relațiile  cu cei din jurul meu, de validare, de apreciere și mai ales de înțelegere. Am descoperit că mentalitatea este cea care face diferența între vreau și pot, că schimbarea nu vine de la alții ci doar de la mine și că nimic nu poate înlocui bucuria și zâmbetul copiilor fericiți.

Am convingerea că nu sunt singură, că mulți dintre voi vă veți regăsi în mărturisirile mele și că împreună putem să educăm această generație.

Așa că vă invit, stimați colegi, să alegem să facem bine ceea ce facem, să nu lăsăm umbrele trecutului să ne doboare și să clădim viitorul pornind de la elevii  noștri curajoși, unici, dezinvolți, care vor fi capabili să schimbe în bine lumea!

 

prof. Cristina Tudorașcu

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/cristina.tudorascu

Articole asemănătoare