Pregătirea diferențiată se impune ca o necesitate în procesul instructiv educativ. Fizica este o știință ce permite abordarea diferențiată a materiei prin utilizarea metodelor ce vizează atât latura instructiv-educativă cât și pe cea practic-aplicativă.
„Frumusețea oamenilor constă tocmai în faptul că sunt atât de diferiți.”
Pregătirea diferențiată în învățarea fizicii se poate realiza:
a) la nivelul unităţii şcolare prin realizarea de clase pe nivele de performanţă;
b) în cadrul aceleiaşi clase prin abordarea diferenţiată a elevilor, formulând obiective diferenţiate şi evaluând în funcţie de descriptorii de performanță atinşi;
c) în cadrul cercurilor de fizică şi a orelor opţionale;
d) în cadrul orelor de performanţă pentru pregătirea concursurilor și olimpiadelor.
La nivelul unităţii şcolare
O modalitate eficientă de realizare a pregătirii diferențiate constă în separarea elevilor ce au absolvit ciclul primar, în funcţie de performanţele şcolare atinse. Se pot realiza clase de performanţă, fie prin susţinerea unei testări de cultură generală, fie pe baza mediilor generale, fie după fişa psihopedagogică (cu condiţia eliminării subiectivismului).
Această modalitate implică şi unele dezavantaje:
- se poate folosi numai la şcolile cu cel puţin două clase paralele;
- elevii pot trăi un eşec în cazul în care nu sunt selectaţi în clasa de prim nivel;
- se creează noi colective, distrugand unitatea realizată de învaţători în vechile colective.
Avantajele sunt însă foarte mari:
- Nivelul de inteligenţă logico-matematică şi cea spaţial-vizuală care predomină la elevii din clasele de prim-nivel fiind diferit, parcurgerea materiei de învăţare se face mult mai uşor, percepţia este rapidă şi eficientă.
- La clasele de performanţă se poate folosi o gamă de procedee didactice diversificată punând accentul pe problematizare, atât la lecţiile practice cât şi la cele teoretice. La aceste clase pot fi alese manuale cu un conţinut bogat şi mai complex (având grijă, să nu supraîncărcăm elevii, să nu cădem în extrema supradozării, deoarece apare fenomenul de respingere în momentul când excesul depăşește capacitatea de întelegere şi accepţie plăcută a materiei).
- În cadrul claselor de nivel mai scăzut se insistă pe înţelegerea şi fixarea noţiunilor de bază, elevii fiind stimulaţi şi încurajaţi pentru fiecare pas făcut în învăţare. La astfel de clase se va evita excedentul de materie greu accesibilă sau problemele cu grad mai ridicat de dificultate. Se va insista însă pe latura practico-aplicativă şi formativă. Elevii de la aceste clase au abilitaţi practice foarte bune şi învaţă mai bine prin vizualizarea fenomenelor. O metodă mult utilizată este repetiţia şi reactualizarea noţiunilor, orele recapitulative fiind mult mai dese şi de eficienţă mare în înțelegerea şi fixarea cunoştinţelor.
Există şi în cadrul acestei modalităţi de instruire un neajuns în ceea ce priveşte sistemul de notare: nota maximă de la o clasa de nivel superior şi de la o clasă de nivel inferior nu are aceeaşi valoare, în sensul că doi elevi de 10 de la clase diferite nu au cunoştinţe echivalente.
În cadrul aceleiași clase, prin abordarea diferențiată a materiei
Această modalitate este mai uşor de aplicat la toate şcolile, întrucât nu presupune o selecţie prealabilă a elevilor. Trebuie însă ca dascălul să folosească cele mai adecvate procedee, atât pentru întelegerea materiei de învăţare, cât şi pentru evaluarea cunoştinţelor.
Un procedeu constă în împărţirea clasei în grupe de performanţă. Acesta prezintă avantajul muncii diferenţiate pe grupe, putând formula sarcini cu grade de dificultate diferite şi evaluând în funcţie de dificultatea fiecărei sarcini. Elevii trebuie să ştie până la ce punctaj sau notă se ridică sarcina de la grupa respectivă şi să li se ofere posibilitatea trecerii la un nivel superior. Este de preferat ca şi selectarea grupelor să se facă de către elevi, cărora li se prezintă sarcinile, cerinţele şi punctajul pe care trebuie să îl atingă.
Elevii îşi cunosc posibilităţile, în general, alegând grupele adecvate. Faptul că li se oferă posibilitatea trecerii la un nivel superior, este încurajant, stimulând elevii şi crescând dorinţa de autodepăşire. Nu este indicat ca în momentul formării grupelor să catalogăm elevii ca fiind „slabi” sau „buni”, sau „tu nu poţi”.
Aceştia trebuie ajutaţi să se autocunoască, să îşi cunoască posibilităţile şi să dorească să se perfecţioneze, să treacă la un nivel superior. Rolul esenţial al profesorului este de a stimula dorinţa de pregătire, de a antrena elevii în procesul de învăţare ca într-un joc.
În acest procedeu didactic se poate realiza o evoluţie piramidală, astfel încât grupele de nivel superior să poată verifica performanţa grupelor de nivel inferior şi să clădească pe ea noi performanţe pe care să le explice colegilor, realizind în acest mod o conexiune inversă între grupe.
În cadrul cercurilor de fizică și a orelor opționale
Prin utilizarea învaţării diferenţiate în orele opţionale şi în cadrul cercurilor de specialitate, s-au observat progrese remarcabile în aprofundarea materiei şi obţinerea de performanţe în domeniul respectiv.
Faptul că elevii îşi aleg disciplina de opţional, sau cercul din cadrul unei anumite specialităţi, prezintă un mare avantaj, întrucât elevii au deja motivaţia învăţării şi prezintă un interes sporit. Sunt dornici de informaţii noi, gradul de percepţie al acestora fiind foarte mare. În orele de opţional se poate alege curriculumul extins, aceasta presupunând aprofundarea şi parcurgerea extinderilor din manuale.
Foarte apreciate de elevi sunt însă orele de opţional cu tematici diferite, sau cercurile de specialitate în care să se poată lucra pe grupe de elevi. În astfel de grupe sau cercuri se detaşază elevii ce obţin performanţe în domeniul specialităţii respective.
Se pot forma în cadrul grupelor opţionale şi grupe de recuperare, cu elevii ce nu au aprofundat cunoştinţele necesare nivelului de promovabilitate, sau ce vor să depăşească un anumit nivel. În cadrul acestor grupe, tehnicile folosite vor fi adecvate nivelului lor de percepţie, punând accentul pe dezvoltarea interesului, pe repetiţie prin exercițiu, combinate cu vizualizarea experimentală a fenomenelor şi arătând de fiecare dată utilizarea practică şi importanţa fenomenelor studiate.
În cadrul orelor de performanță pentru pregătirea concursurilor și olimpiadelor
Pregătirea acestor elevi implică în primul rând o conştientizare a valorii lor, aceştia solicitând profesorul datorită marii lor dorinţe de realizare a performanţei. Elevii din grupele de performanţă sunt asemeni atleţilor aliniaţi la startul cursei de alergare, în care trebuie să iasă învingatori. Între aceşti elevi şi profesor dispar anumite bariere, între ei realzându-se relaţii de prietenie bazate pe scopuri şi interese comune. Elevii ce se pregatesc pentru performanţa şcolară tind să neglijeze anumite discipline din programa şcolară în dorinţa de a afecta cât mai mult timp celei preferate, cel puţin pană la concurs. Au însă o mare capacitate de recuperare şi nu semnalează goluri în cunoştinţe la alte obiecte. Elevii de performanţă lucrează benevol, pentru ei pregatirea fiind o plăcere. Orele de performanţă sunt ore de pregatire suplimentară atât pentru elev cât şi pentru profesor.
Nu se poate face performanţa în orele de clasă. Ar însemna să neglijăm şi să minimalizam ceilalţi elevi din clasă.
În concluzie, se poate aprecia că pregatirea diferenţiată este o necesitate unanim acceptată de pedagogi. Învăţământul trebuie organizat în aşa fel încât activitatea şcolară să se desfăşoare conform trăsăturilor caracteristice ale unor grupuri de elevi şi chiar ale fiecarui elev în parte.
Şcoala trebuie modelată după elev, în perspectiva atingerii idealului educaţional şi nu adaptarea elevului la o şcoală arbitrar concepută. Promovând ideea diferenţierii instruirii, a adaptării acesteia la posibilitatea de dezvoltare a fiecarui elev, nu înseamnă suprimarea învăţămâtului colectiv pentru a-l înlocui cu o pedagogie strict individuală care de altfel nici nu se poate realiza în practica şcolară. Dacă deosebirile dintre elevi au condus la ideea diferenţierii învăţământului, asemănările dintre ei duc la folosirea şi a formelor de activitate comună. Cele două forme, îmbinate cu măiestrie, duc la atingerea obiectivelor propuse şi la reducerea eşecurilor şcolare.
Prin instruirea individualizată şi diferenţiată, profesorul îşi poate atinge principalul scop al carierei: reuşita la învăţătură a tuturor elevilor săi.
Bibliografie
Birch, A. Psihologia dezvoltării, Ed.Tehnică, Bucureşti, 2000
Cucoş C., Pedagogie, Editura Polirom,Iaşi, 2006
Negreţ-Dobridor I. şi Pânşoară Ion-Ovidiu, Ştiinţa învăţării, Polirom, 2005
Pătrăuţă,Teodor, Didacticometrie-esenţă, necesitate, proceduri, EDP, Bucureşti, 2008
Postelnicu Constantin, Fundamentele didacticii şcolare, Editura Aramis, 2000
Stan Emil, Teoria şi metodologia cercetării, Editura Universităţii din Ploieşti, 2000.