Deseori auzim expresiile „cei 6 ani de-acasă” sau „așa vă învață la școală?”, tocmai pentru că școala şi familia sunt cei doi factori importanți ai educaţiei moral-civice a copiilor, fără a neglija şi mediul extraşcolar sau extrafamilial. În centrul tuturor pendulează copilul, obiect şi subiect al educaţiei, proces complex care începe de la cea mai fragedă vârstă. Până la 6 ani, toţi membrii familiei sunt implicaţi în realizarea procesului de educare a copilului mic.
„Natura ne aseamănă, educația ne deosebește.” – Confucius
De aceea, se vorbeşte adesea despre „cei şase ani de-acasă”, etichetă fără conţinut pentru unii, dar semnificativă pentru cine cunoaşte mai bine influenţa covârşitoare a educaţiei din familie pentru tot restul vieţii, în bine sau în rău, după cum copilul a avut norocul sau neşansa de a creşte într-un mediu prielnic sau într-unul nefavorabil.
Trebuie să recunoaștem că:
- familia este una din cele mai vechi forme de comunitate umană, ce asigură menţinerea continuităţii biologice şi culturale a societăţii, satisfacerea nevoilor personale, asigurând sentimentul siguranţei, iar rolul acesteia nu se mai poate rezuma doar la asigurarea condiţiilor de viaţă pentru copil şi la supravegherea acestuia, ci trebuie văzută ca primul factor în educaţia şi instrucţia copilului.
- familia are un rol extrem de important în conturarea personalităţii, deoarece fiecare dintre noi alegem un model de urmat din cadrul familiei.
- familia este prima şcoală a copilului, iar contribuţia pe care o are poate favoriza sau îngreuna activitatea şcolii. Astfel, familia îi dă copilului primele informaţii despre lumea înconjurătoare, primele norme şi reguli de conduită, dar şi mediul propice necesar satisfacerii trebuinţelor şi dorinţelor sale.
În spatele tuturor copiilor care încep un an nou școlar, se află părinți îngrijorați, pentru că fiecare nouă etapă din viața copilului va marca o nouă etapă din viața părintelui, iar teama față de necunoscut și îngrijorarea apar atât la cei mici, cât și la cei mari.
Preluând câteva date din studiul Fairy Non Bio din 2014, putem spune că:
- Mai bine de jumătate din mămicile prezente la deschiderile de an școlar plâng.
- Trei sferturi din părinți au impresia că începutul de an școlar e de fapt sfârșitul unei epoci pentru ei.
- O bună parte dintre părinți se gândesc să mai facă un copil atunci când cel pe care îl au incepe școala pentru a nu rămâne singuri și a se simți din nou tineri,
- Pentru mai mult de jumătate dintre părinți, începerea școlii îi face să își dea seama caât de repede a trecut timpul.
- Șapte din 10 părinți declară că simt că fiul sau fiica lor a crescut prea repede.
- Aproape 50% dintre părinți declară că simt lipsa copilului după ce acesta începe școala, o treime dintre ei declară că le este dor de zgomotul pe care prezența copilului il făcea în casă, iar un sfert dintre ei declară că le lipsesc activitățile distractive pe care le făceau împreună cu cel mic.
Ziua în care copiii merg la şcoală constituie pentru părinţi momentul în care ei trec de la statutul de primi educatori, familia fiind prima şcoală a copiilor, la cel de parteneri ai şcolii.
Aceasta nu înseamnă că rolul părinţilor în educaţia copiilor s-a încheiat, ci doar că începe o nouă etapă în care părintele împarte acest rol cu învăţătorul, iar mai târziu cu profesorii. Părinţii continuă educaţia copiilor în familie, dar odată cu începerea şcolii apare nevoia de colaborare cu aceasta, chiar de implicare activă în cadrul ei. Atunci când cele două medii educaţionale, şcoala şi familia, se completează şi se susţin, ele pot asigura într-o mare măsură o bună integrare a copilului în activitatea şcolară, dar şi în viaţa socială.
Cercetările realizate în domeniul educaţiei arată că, indiferent de mediul economic sau cultural al familiei, când părinţii sunt parteneri cu şcoala în educaţia copiilor lor, se observă îmbunătățirea performanţelor elevilor, o mai bună frecventare a şcolii, precum şi reducerea ratei de abandon şcolar sau chiar a scăderii delicvenţei juvenile. Odată cu înscrierea într-o unitate de învăţământ ponderea se schimbă, rolul mai mare îl are şcoala, dar nici acţiunea educativă a familiei nu este de neglijat.
Între acţiunile educative ale celor doi factori există mai degrabă un raport de complementaritate decât de rivalitate, acţiunea fiecăruia venind să o completeze pe a celuilalt.
Educaţia este un proces al cărui scop esenţial este de a uşura o anumită modificare de comportament, nefiind un proces de care este responsabilă în mod exclusiv şcoala, este un proces al cărui succes depinde de colaborarea familie–şcoală. Pentru a da roade, școala are nevoie de sprijinul conştient şi de colaborarea părinţilor. Educaţia dată în şcoală se dovedeşte a fi muncă irosită şi ineficace, dacă familia e ostilă şi indiferentă.
De aceea, atât părintele, cât și profesorul trebuie să facă anumiți pași în educarea copillui/elevului, cum ar fi:
- să-l iubească şi să manifeste dorinţa de a-l cunoaşte, să știe care-i sunt trebuinţele, interesele, succesele, insuccesele, sentimentele;
- să înveţe legile creşterii fizice şi mentale;
- să treacă de la o educatția autoritară la o educație mai permisivă bazată pe adaptarea la realitate prin a-i deveni prieten;
- să învețe că în timp ce reacționează emoţional atunci când copilul greşeste, nu este suficient, și că este necesar să găsească şi soluţiile alternative la problemă;
- să se implice în educaţia copilului, acordăndu-i timpul necesar;
- să- l ajute să-si ia lecţia din experienţele sale de viată şi să nu insiste doar în a-l învinovăţi atunci când greşeste. Să îi vorbească şi despre calităţile sale, despre reuşitele sale;
- să-l învețe să experimenteze mental comportamentul şi să vadă consecinţele punerii lui în practică, să-şi autoevalueze conduita.
În concluzie, trebuie să știm care sunt nevoile copiilor; să-i ascultăm astfel încât copiii să vrea să stea de vorbă cu noi, ce şi cum să-i întrebăm, pentru ca ei să vrea să colaboreze și, nu în ultimul rând, cum să le acordăm o libertate mai mare, păstrând in acelaşi timp controlul.
Şcoala este instituţia socială în care se realizează educaţia organizată a tinerei generaţii. Ea este factorul decisiv pentru formarea unui om apt să contribuie la dezvoltarea societăţii, să ia parte activă la viaţă, să fie pregătit pentru muncă. Procesul de învăţământ este cel care conferă şcolii rolul decisiv în formarea omului. Misiunea şcolii este aceea de a contribui la realizarea idealului educativ impus de cerinţele vieţii sociale.
Procesul de educație din cadrul școlii este realizat de persoane pregătite în mod special pentru acest lucru, iar menirea școlii nu este numai de a înzestra elevii cu un bagaj de cunoștințe cât mai mare, ci și de a stimula calitatea de om.
Școala este interesată să colaboreze cu familia, să-și facă din ea un aliat, pentru a acținea ei educativă să fie mai profundã şi de duratã. Colaborarea şcolii cu familia este necesarã şi în vederea unei informãri reciproce cu privire la dezvoltarea copilului, la comportarea lui, pentru cunoaşterea lui multilateralã.
Colaborarea cu familia trebuie să se concretizeze într-un program comun de activităţi ale şcolii cuaceasta (lectorate cu părinţii, şedinţe, consultaţii, vizite la domiciliul elevului, serbări şcolare). Părinţii trebuie să vadă în noi un prieten, un colaborator, un om adevărat care-i poate ajuta prin atitudinea nepărtinitoare pe care trebuie să o afişăm. Aşadar e o sarcină a şcolii să identifice situaţiile problemă din familiile copiilor, să dirijeze pe cât este posibil strategiile educative în favoarea elevului şi să conştientizeze că relaţia de colaborare şcoala-familie este determinantă în educarea copiilor
În concluzie, pentru a putea asigura educarea copiilor în cele mai bune condiţii şi integrarea în viaţa socială, e nevoie ca toţi factorii implicaţi în procesul educaţional să formeze o echipă în care fiecare ştie ce are de făcut şi îi acordă partenerului respectul şi încrederea cuvenită. Împreună, părinţii, copiii şi profesorii pot face din şcoală un loc plăcut, un mediu bazat pe încredere, comunicare, respect şi flexibilitate.
Bibliografie
Cerghit, I.; Radu, I.T.; Popescu, E.; Vlăsceanu, L., „ Didactica”, manual pentru clasa a X-a, şcoli normale, E.D.P., R.A., 1997 ;
Kant, Im., Tratat de pedagogie. Iaşi, Editura Agora, 1992;
scribd.com/document/25382301/SCOALA-SI-FAMILIA
scribd.com/document/437748306/Importanta-familiei