Evaluarea este omniprezentă în viața noastră. Chiar dacă discutăm despre locul de muncă, viața personală sau studii, evaluarea este parte integrantă a traiului nostru de zi cu zi. Fie că ne autoevaluăm, fie că îi evaluăm pe ceilalți, noi funcționăm și ne putem dezvolta doar odată cu recunoașterea a ceea ce știm și suntem capabili în momentul de față. Dacă anumite sarcini nu le-am îndeplinit corespunzător, verific informațiile care îmi lipsesc în realizarea lor și încerc să mă perfecționez. Acest lucru se întâmplă încă de pe băncile școlii. Chiar dacă în trecut metodele de evaluare erau mai stricte și completarea lipsurilor se făcea puțin mai greoi, fără etapele procesului de evaluare atât profesorii, cât și noi elevii, nu am fi știut unde ne situăm din punct de vedere al asimilării cunoștințelor. Astăzi evaluarea se face puțin diferit. Există mai multe metode noi, numite moderne sau complementare, care vin în ajutorul cadrelor didactice pentru a ușura procesul de predare-învățare evaluare. Dar asta nu înseamnă că metodele tradiționale au dispărut. Nicidecum. Ele sunt încă prezente și au un rol esențial în procesul didactic.
Metodele tradiționale și metodele complementare de evaluare merg în tandem. Nu aș spune că o evaluare este completă dacă folosim doar una dintre cele două metode. Metodele noi de evaluare sunt denumite complementare tocmai din acest motiv, pentru că sunt acele metode care vin în completarea celor tradiționale și care pot fi utilizate simultan în procesul evaluării. Dacă metodele tradiționale limitează evaluarea ducând doar la măsurarea cunoștințelor, cele moderne vin în plus și măsoară aptitudini, comportamente, gradul de satisfacție al elevilor din timpul orelor de predare, felul în care aceștia iau decizii etc. “Spre deosebire de metodele tradiţionale care realizează evaluarea rezultatelor școlare obținute pe un timp limitat și de regulă cu o arie mai mare sau mai mică de conţinut, dar oricum definită – metodele alternative de evaluare prezintă cel puţin două caracteristici: − pe de o parte, realizează evaluarea rezultatelor în strânsă legatură cu instruirea/ învăţarea, de multe ori concomitent cu aceasta; − pe de altă parte, ele privesc rezultatele şcolare obţinute pe o perioadă mai îndelungată, care vizează formarea unor capacităţi, dobândirea de competenţe şi mai ales schimbări în planul intereselor, atitudinilor, corelate cu activitatea de învăţare” (Ion T. Radu, 2007). Însă aceste metode complementare nu sunt standardizate. Și atunci există posibilitatea apariției subiectivismului profesorului în timpul evaluării. Tocmai de aceea, aici intervin metodele tradiționale de evaluare, care, deși rigide, au un grad semnificativ mai ridicat de obiectivitate.
Din punctul meu de vedere, al unui viitor cadru didactic, metodele tradiționale de evaluare măsoară în principal produsul evaluării, ceea ce elevul știe la finalul actului de predare, ceea ce el a reușit să asimileze în cadrul unei lecții. Iar metodele tradiționale vin în ajutorul meu măsurând procesul învățării, adică felul în care a fost percepută lecția de către elevi, gradul de compatibilitate al acestora cu tehnicile de predare alese de către mine, tipul de limbaj necesar a fi folosit pentru o asimilare eficientă a informațiilor, completarea lipsurilor regăsite în rândul elevilor etc. Fără o evaluare corectă și completă nu se poate înainta în materie. Noile informații pot fi înțelese și asimilate doar dacă cele vechi sunt deja concretizate în mintea elevului. Astfel, învățarea se consideră că se desfășoară prin „înțelegerea unității relaționale a formei și conținutului, a mijlocurilor și scopurilor, a cauzelor și efectelor, a părților și întregului, a cazurilor unice și a legilor (…) Înțelegerea apare atunci când structura unei probleme a devenit transparentă. (…) Cel ce învață trebuie să aibă o privire de ansamblu a stării de fapt, să o ordoneze din punct de vedere intelectual și să o pătrundă în mod activ” (Lowe, 1978). Eu consider că dacă una dintre activitățile detaliate de către Lowe nu este îndeplinită, atunci învățarea nu a avut succes, deci activitatea didactică a predării trebuie revizuită astfel încât elevii să poată asimila informațiile transmise. Și ceea ce cred eu este că doar evaluarea continuă ne poate ajuta pe noi, cadrele didactice, să modificăm actul educativ astfel încât elevii să poată înțelege, învăța și integra noile cunoștințe în comportamentele lor.
Unul dintre instrumentele complementare de evaluare pe care eu îl consider cel mai eficient este portofoliul. Spun asta prin prisma faptului că în acesta sunt asimilate ambele tipuri de evaluare, atât cele tradiționale, cât și cele moderne, complementare. El este oglinda elevului. Cu ajutorul portofoliului, eu pot spune cu exactitate care este evoluția elevului de la o temă la alta, de la un semestru la celălalt și chiar de la un an la altul. În acest portofoliu, elevul strânge toate activitățile pe care acesta le-a primit și le-a rezolvat. Și aici amprenta mea, ca și cadru didactic, este esențială. Pentru că eu aleg ce anume va conține acest portofoliu, prin deciziile pe care le iau în legătură cu lecțiile predate. Și pentru a combina atât tipurile de evaluare (cele tradiționale cu cele complementare) cât și tipurile de predare, eu aș alege pentru exemplificare implementarea unui portofoliu interdisciplinar. Mai exact, axându-ne pe elevii claselor a III-a și a IV-a, pentru că ei ar putea îndeplini totalitatea sarcinilor, aș opta pentru un portofoliu pe temele propuse de către mine la clasă, strânse ulterior într-un dosar complet anual. De ce aș alege portofoliul interdisciplinar? Pentru că așa m-aș asigura că informațiile predate într-o lecție au fost suficient de bine înțelese și consolidate, încât pot fi transpuse și în alte domenii de activitate.
Ca exemplu, dacă tema ce urmează a fi dezbătută este despre animalele de la fermă, atunci pentru activitatea de Limba română voi solicita elevii să caute o poveste sau o fabulă care conține cel puțin un animal de la fermă, să o citească și mai apoi să scrie un rezumat sau un referat pe baza acesteia. Pentru activitatea de istorie, voi solicita elevii să caute informații corecte și concrete despre apariția a cel puțin două animale de la fermă, despre care vor discuta ulterior și în fața clasei pentru a strânge cât mai multe informații. Tipurile animalelor nu vor fi alese aleatoriu, ci eu voi pune într-un coș bilețele cu specii de animale care cresc la fermă, iar elevii vor extrage câte două bilețele. Acest lucru se va face pentru a evita discuțiile și informațiile repetitive și pentru a acoperi o gamă cât mai largă de animale. Ele se pot repeta cel mult o dată, deoarece există posibilitatea ca un elev să găsească mai multe informații, sau informații diferite despre același animal și ar fi un plus adus lecției. Lecția de arte plastice ne poate ajuta să desenăm sau să pictăm un animal la alegere, cu condiția ca cele redate în desen să fie reale, pentru a putea evalua corespunzător informațiile stocate de către elev. Pentru lecția de geografie, elevii vor participa la excursii în zonele rurale sau vor fi solicitați să caute informații despre locuri din lume unde mai trăiesc aceste animale și să scrie un referat despre acestea. Pentru lucru manual, elevii vor fi solicitați să confecționeze un obiect la alegere cu cel puțin un lucru din natură care să fie în legătură cu un animal de la fermă (de ex. să confecționeze o iesle cu fân, să confecționeze un coteț în care să pună un ou etc.).
Cu ajutorul acestor activități, elevi nu vor învăța doar ce este un animal, unde trăiește și cu ce se hrănește. Ci vor învăța să caute informații în medii educaționale sigure, să folosească un limbaj corect din punct de vedere gramatical atât în comunicarea verbală cât și în cea scrisă, vor avea ocazia să citească mai mult decât predă profesorul și poate să găsească informații interesante și plăcute pentru ei și pentru colegii de clasă, să facă conexiuni între discipline și mai presus de toate vor fi parte activă a procesului de predare. Dar pentru ca acest portofoliu să aducă un plus de valoare cunoștințelor lor, deciziile profesorului sunt extrem de importante, deoarece el trebuie să fie pregătit să încurajeze activitățile corecte ale elevilor, dar și să le combată și să le corecteze pe cele eronate. La finalul temei se vor da teste scrise pentru evaluare, iar cele orale vor fi chiar prezentările din fața clasei, presărate cu întrebări din partea profesorului. Și pe tot parcursul completării portofoliului profesorul va evalua continuu evoluția fiecărui elev.
Evaluarea este unul dintre cei trei piloni ai actului educativ (predare-învățare-evaluare). Eu cred că fără o evaluare corectă și continuă nu putem discuta despre succes școlar. Iar evaluarea corectă este făcută cu ajutorul metodelor tradiționale, iar cea continuă cu ajutorul celor complementare. O evaluare corectă oferă cadrului didactic direcții privind parcurgerea unui traseu educativ pliat pe nevoile și aptitudinile individuale ale fiecărui elev în parte.
Doar utilizând ambele tipuri de evaluare, cadrul didactic are posibilitatea să identifice lipsurile apărute în procesul instructiv educativ. Separarea uneia de cealaltă poate duce la carențe educaționale iremediabile, însă utilizarea concomitentă a acestora ajută ca una să completeze golurile celeilalte. „Operația de evaluare nu este o etapă supraadăugată ori suprapusă procesului de învăţare, ci constituie un act integrat activităţii pedagogice. Evaluarea constituie o ocazie de validare a justeței secvenţelor educative, a componentelor procesului didactic şi un mijloc de delimitare, fixare şi intervenţie asupra continuturilor şi obiectivelor educaţionale” (Cucoș, 2002)
Bibliografie
Cucoș C., Pedagogie-Ediţia a II-a revăzută şi adăugită , Polirom, București, 2002;
Ion T. Radu, Evaluarea în procesul didactic- ediția a III-a, Ed. Didactică și pedagogică, București, 2007;
Lowe, H., Introducere în psihologia învățării la adulți, Ed. didactică și pedagogică, București, 1978.