Educaţia interculturală corespunde celui de-al treilea stâlp al educaţiei: deprinderea de a trăi împreună cu ceilalţi, astfel într-o lume marcată de diferenţe culturale şi lingvistice, şcoala trebuie să îi înveţe pe copii să convieţuiască într-o societate deschisă şi liberă, fundamentată pe autoritatea valorilor împărtăşite. Înţelegerea şi însuşirea concepţiei conform căreia interculturalitatea înseamnă demnitate şi respect acordate individului devine, astfel, o necesitate.
Educaţia interculturală presupune o nouă abordare a orizontului valorilor. Aceasta îi vizează pe toţi copii şi caută să-i sensibilizeze la respectarea diversităţii la toleranţă şi solidaritate. În această perspectivă, ţelul educaţiei moderne este pregatirea tuturor copiilor pentru realităţile complexe şi diverse ale societăţii, prin dezvoltarea abilităţilor de recunoaştere, valorificare şi achiziţionare de cunoştinţe provenite din orizonturi culturale eterogene. Scopul esenţial este dezvoltarea unui respect fundamental pentru moduri de viaţă şi procedee de a munci şi de a învăţa diferite.
Valorificarea diversităţii trece dincolo de simpla toleranţă faţă de variate medii şi concepţii; ea recunoaşte, apreciază şi facilitează procesele implicate în explorarea şi descoperirea a ceea ce nu este familiar, permiţând o gamă largă de modalităţi de a gândi şi de a comunica. Mai mult decat atât, valorificarea diversităţii conduce la întărirea relaţiilor în cadrul comunităţii şi măreşte posibilităţile copiilor de a se realiza într-o societate pluralistă, din ce în ce mai complexă. Aceştia vor învăţa să înţeleagă şi să respecte oamenii şi puncte de vedere diferite de ale lor, deoarece aceasta este lumea în care ei vor trai şi îşi vor desfăşura activitatea.
Educaţia interculturală poate să îmbrace mai multe forme, să ia mai multe direcţii: etnică, profesională, rasială. Uneori, gupurile etnice care trăiesc pe acelaşi teritoriu reprezintă o sursă de tensiuni şi conflicte. Multiculturalitatea aduce multe elemente pozitive, dar, în acelaşi timp, implică şi anumite dificultăţi. Un copil trebuie să înţeleagă că cei din jurul său sunt altfel, dar totodată sunt persoane asemănătoare lui. Dacă acest lucru este înţeles încă din copilărie atunci problemele legate de convieţuirea şi interacţiunea cu oameni diferiţi, probleme care se pot ivi mai târziu, pot fi prevenite.
Sarcina unei instituţii de învăţământ de astăzi este de a forma copiilor o conştiinţă europeană, încă de la grădiniţă se impune cultivarea respectului şi solidarităţii faţă de cultura altor popoare. Grădiniţa este terenul unei învăţări timpurii a regulilor sociale şi punctul de demarare a programelor proiectate şi planificate la nivel general pentru integrarea educaţională şi socială a tuturor copiilor. Pentru a creşte generaţii educate trebuie să avem grijă de fiecare individ. Copilul se descoperă pe sine cu adevarat, nu atât în microuniversul familiei cât în universul real al copilăriei, în cadrul colectivităţii de copii. Bucuria lui reală de a se afla în mijlocul grupurilor de copii pot constitui simptom al faptului că unele din valorile de preţ în universul copilariei le constituie şi comunicarea interumană, prietenia, cooperarea, însăşi prezenţa în mijlocul grupurilor de copii.
Programul educativ al gradiniţei trebuie să fie flexibil şi deschis către răspunsuri adecvate individualizate şi personalizate. Curriculumul preşcolar trebuie să răspundă nevoilor de educaţie şi de formare a tuturor copiilor. Se ştie că în colectivul unei grupe de copii există o serie de diferenţe: de statut socio-economic, culturale, de vârstă, de religie, de etnie, uneori o parte din acestea sau toate la un loc. Nu există grup în şcoli/grădiniţe unde să coexiste un singur tip de indivizi din aceste categorii.
Factorii implicaţi direct în realizarea educaţiei interculturale sunt: familia şi grădiniţa. Tipurile de relaţii interculturale pot fi: gradiniţă-familie, educatoare-părinţi, educatoare-copii, copii-copii, familie-comunitate. Atitudinea fundamentală a tuturor este şi calitatea fundamentală a acestora, trebuie să fie toleranţă în toate manifestările şi relaţiile umane ce se stabilesc în acest tip de relaţii.
În învăţământul preşcolar, familiarizarea majorităţii cu limba, cultura, tradiţiile minorităţilor revine educatoarelor. În primul rând, educatoarele trebuie să fie persoane deschise spre toţi copiii, să fie tolerante, indiferent din ce familii provin copiii grupei din punct de vedere etnic, religios, rasial, social etc. Să le comunice copiilor că nu suntem toţi la fel, că avem fiecare o identitate. Exemplificăm prin faptul că unii vorbesc acasă altă limbă decât limba română. Astfel, îi putem ruga pe copiii respectivi să ne spună câteva cuvinte în limba lor maternă. După discuţii prealabile cu părinţii lor, prin care îi vom ruga să-i îndrume în mod specific pe copii, le vom cere acestora să ne expună, să ne povestească un obicei de sărbători care este diferit de ceea ce este specific la noi. La fel se poate proceda şi în ceea ce priveşte minoritatea religioasă.
Educaţia interculturală se poate realiza prin activităţi curriculare şi extracurriculare. În activităţile curriculare, dacă ne propunem teme despre familie, meserii, obiceiuri şi tradiţii, prietenie avem posibilitatea să facem primii paşi în atingerea obiectivelor educaţiei interculturale şi multicultarale.
Activităţile extracurriculare ne dau posibilitatea, ca într-o atmosferă destinsă, uneori într-un cadru festiv, fiecare să se manifeste liber, cum simte el imboldul şi, astfel, oferă alte prilejuri de a se cunoaşte copiii între ei. De asemenea serbările sunt cel mai plăcut mod pentru copii de a arăta ce ştiu şi cine sunt. În pregătirea unei serbări va fi cu atât mai plăcut pentru copiii de diverse etnii să prezinte o poezie, un cântec, o numărătoare, un dans, un joc specific etniei, pe care le cunosc din familie. Nu numai copiii din grupă vor fi încântaţi să vadă şi altceva, ci şi părinţii copiilor minoritari. În felul acesta, majoritatea face primul pas, se deschide spre cei care sunt altfel, vorbesc altfel, iar minoritarii nu sunt insensibili la manifestările pozitive ale majoritarilor.
Bibliografie
C.Cucoş. „Educaţia. Dimensiuni culturale şi interculturale”, Editura Polirom, Iaşi, 2000.
Dasen, P.; Perregaux, C.; Rey, M. – „Educaţia interculturală”, Ed. Polirom, Iaşi 1999;
Mara, D. – ”Dimeniunile interculturale ale educației”- , Casa Editorială Tribuma, Sibiu, 2008;