Cercetările în domeniul creativităţii se desfăşoară pe un front foarte larg şi sunt în plină expansiune, apar aspecte noi, iar unele capătă semnificaţii noi. Din aceste motive este greu să ne aşteptăm în prezent la o definiţie a creativităţii încheiată, umanim acceptată. În definiţiile date de unii autori s-a pus un accent pe un aspect, în altele pe altul. Ca rezultat al cercetărilor se constată şi mutări de accent.
Fiecare copil este un miracol. Fiecare copil poate fi creator şi poate rămâne creator şi ca adult. Nu este uşor să te dezvolţi în ritmul creativităţii. Orice individ trebuie să îşi găsească propriile căi prin care să-şi valorifice optim energiile creative, însă, atunci când există şi ajutor pentru aceasta, „a fi creativ” devine ceva concret, creativul devine creator.
Creativitatea nu este apanajul oamenilor „dotaţi”, „talentaţi”, deşi aceştia ar putea avea un potenţial nativ mai mare din care să decurgă un spirit creativ mai prolific. Unul dintre factorii cruciali în creativitate este motivaţia de a se manifesta creativ ca atare, de prestanţa şi inducerea ei depinzând realizările. Aptitudinile şi deprinderile ne arată ce poate să facă un copil, pe când motivaţia ne arată ce va face.
Mediul social al copiilor (familia, grădiniţa mai ales) poate produce un impact semnificativ asupra motivaţiei lor. Practic vorbind, concentrarea asupra motivaţiei ar putea fi mult mai utilă pentru dezvoltarea spiritului creativ decât concentrarea asupra talentului, ceea ce ne conduce la ideea că este mult mai facil să se amelioreze mediul unui copil decât să i se modifice personalitatea, tendinţele native sau să i se mărească resursele de talent.
Omenirea durează și evoluează în timp prin felul în care ea adaugă ceva nou la ceea ce există. Creația de noi valori constituie garanția unei bune evoluții. Ea poate fi considerată o rezultantă a întregului sistem de valori al individului și al comunității din care face parte. Asemenea tuturor calităților, creativitatea poate fi educată, dezvoltată și pusă în valoare.
De ce să punem accent pe dezvoltarea, cultivarea şi exploatarea creativităţii? Deoarece o învăţare de menţinere, în noile condiţii nu mai este eficientă. Explozia informaţională şi perimarea ei rapidă, criza resurselor naturale, poluarea, criza în domeniul alimentaţiei, cea politică sau financiară impun înlocuirea acesteia cu un tip de învăţare care să poată aduce ,,schimbare, reînnoire, restructurare şi reformulare de probleme”, pe care autorii Raportului Clubului de la Roma din 1979 au numit-o învăţare inovatoare.
Înainte de a vorbi despre creativitate, este necesară clarificarea termenului. În timp, acest concept a fost folosit destul de rar. Acesta a fost identificat cu talentul, dotaţia, aptitudinea, genialitatea, imaginaţia. Nici în ziua de azi nu poate fi vorba de o definiţie unanim acceptată.
Creativitatea înseamnă lucruri diferite pentru diferiţi oameni. Ea poate fi definită la niveluri diferite: spiritual, intelectual, economic, social, sau din perspectiva unor domenii ca ştiinţa, muzica, arta, afaceri, etc.
La vârsta preşcolară nu se poate vorbi de creativitate, dacă o evaluăm după criteriile de validare ale actului creator. Creativitatea copilului trebuie privită diferit de cea autentică. Mihailevici susţine că orice act care solicită din parte copilului folosirea unor procedee euristice şi conduce la concluzii inedite, descoperite prin efort individual, este un act creator. Produsul realizat de copil este nou şi valoros pentru el şi beneficiază de atributul originalităţii. Preşcolarii au o creativitate naivă, datorată fie curiozităţii, fie imaginaţiei bogate, spontaneităţii specifice vârstei sau plăcerii de a fabula.
Experienţele realizate de-a lungul timpului au evidenţiat în grafice o curbă descendentă pe care o urmează creativitatea, aceasta fiind mult mai accentuată la vârstele mici şi pierzându-şi productivitatea la vârsta adultă.
Interesul pentru problematica creativității copiilor mici și a stimulării s-a cristalizat în urma relaționării directe cu copii de vârstă preșcolară, ca educatoare. Experiența pe care am acumulat-o ne-a sugerat că multe cadre didactice nu sunt deajuns de preocupate pentru stimularea potențialului creativ al copiilor, fie datorită lipsei de curaj în fața acceptării spontaniității copilului, fie insuficiența cunoașterii și pregătirii în această problemă.
Dezvoltarea cronologică, stadială a creativităţii este una dintre temele cel mai puţin studiate şi din acest considerent este binevenită o cercetare în această direcţie. Surprinderea câtorva caracteristici semnificative pentru dezvoltarea creativităţii la preşcolari prin activităţi de cunoaştere este ceea ce urmărim în această lucrare cu scopul de a fi cunoscute şi cultivate de către educatori.
Un ambient organizat încurajează copiii să exploreze, să aibe iniţiativă şi să creeze. Educatorii trebuie să urmărească dezvoltarea copilului, să furnizeze materialele necesare în toate centrele de activitate, să stabilească obiective corespunzătoare pentru fiecare copil în parte şi pentru toată grupa de copii în ansamblul ei, să le menţină trează curiozitatea şi să le stimuleze învăţarea prin cooperare, deoarece orice copil posedă un potenţial creativ, iar creativitatea este educabilă.
Bibliografie
Munteanu, A. , 1994, Incursiuni în creatologie, Editura Augusta, Timişoara.
Oprescu, V. , 1991, Aptitudini şi atitudini, Editura Stiinţifică, Bucureşti.
Percek, A. , 1992, Stresul şi relaxarea, Editura Teora, Bucureşti.
Roco, M. , 1981, Particularităţi ale colectivului creator în cercetarea ştiinţifică în Creativitatea în stiinţă, tehnică şi învăţământ, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
Roco, M. , 2001, Creativitate şi inteligenţă emoţională, Editura Polirom, Bucureşti.