Educația timpurie – o educație imperios necesară celor mici

Deseori, cele mai bune lecţii de viaţă le primim de la copii, dacă reuşim să privim cu  o sinceritate nedisimulată înăuntrul nostru. Aceste lecţii sunt cu atât mai revelatoare, cu cât conştientizăm că noi, cei mari, ar trebui să le oferim lor exemple demne de urmat şi conduite de viaţă.

Dacă privim cu atenţie înspre lumea copiilor, vom observa că ei o văd  cu alţi ochi decât noi, adulţii. Aceia sunt ochii purităţii, ai inocenţei, ai bunătăţii. Ei sunt cele mai pure creaturi si cu toţii ne-am dori sa mai fim copii pentru o zi măcar.

În ochii lor locuiesc tot felul de făpturi : zâne, prinţi şi prinţese, spiriduşi care le păstrează ochii curaţi, inocenţi şi puri. Totul pentru ei este ca o joacă, însă cel mai dureros e atunci când vezi un copil maturizat prea devreme din cauza greutăţilor, un copil ce ştie exact cât însumează toate facturile ce trebuie plătite, ştie că mama poate nu mănâncă pentru a avea el, şi seara la masă se întreabă oare ce mănâncă a doua zi. Îşi trăiesc suferinţele cot la cot cu părinţii, părinţi ce ar trebui să îi priveze de toate aceste lucruri sumbre ale existenţei lor. Unui copil nu ar trebui să-i lipsescă mediul prielnic bunei dezvoltări, ca el să devină un adult apt pentru lumea in care trăieşte.

Lumea în care ne creştem astăzi copiii este una complexă, dură, contradictorie. Copiii trebuie pregătiţi încă din fragedă pruncie  pentru schimbările care se produc cu o repeziciune ameţitoare în societate, să se poată adapta acesteia.

Din punctul meu de vedere, ei nu ar trebui să cunoască aspectele negative în ceea ce îi priveşte pe oamenii din jur, dar experienţa de la catedră cât şi cea de mamă mi-au demonstrat că din păcate că nu îi putem proteja prea mult de astfel de adevăruri.

Dacă ne referim la idealul educaţional, observăm că în centrul acetuia se regăseşte omul care este capabil să stăpânească schimbarile. Stăpânirea schimbărilor preupune pe lânga adaptarea la realitate, şi permanenta interogaţie asupra soluţiilor găsite.

Omul adaptat al viitorului este acela care nu se teme sa formuleze şi să adreseze întrebări. Dimensiunea morală este tot mai importantă în epoca pe care o traversăm.

Ştim cu toţii că educarea vârstelor mici reprezintă temelia permanentei formari a personalităţii, iar societatea nu ar trebui să îşi asume lăsarea la întâmplare a proceselor şi situaţiilor în care se formează adulţii de mâine. Astfel, educaţia timpurie ocupă un rol foarte important în adaptarea adecvată la cerinţele societăţii. În intervalul de vârstă 3-6 ani, preşcolarul asimilează informaţii, cunoştinţe, învaţă comportamente şi reuşeşte să facă rapid conexiuni ce pot dura pe tot parcursul vieţii.

Educaţia timpurie urmăreşte anumite obiective principale care sunt baza formarii adultului. În această perioadă, preşcolarii îşi formează personalitatea prin identificarea cu modele valoroase şi îşi dezvoltă aptitudinile de comunicare prin intermediul discuţiilor libere. De asemenea, în cadrul educaţiei preşcolare, copiii reuşesc să înţeleagă lumea, pornind de la mediul familial şi ajungând la noţiuni generale, la nivel macro. Educaţia timpurie ajută la pregătirea pentru şcoală a copiilor, acolo unde se continuă procesul început anterior.

Preşcolaritatea este vârsta descoperirii realităţii, a relaţiilor fizice, umane şi mai ales a autodescoperirii. Dacă în perioada anterioară parcurgerii învăţământului preşcolar, copilul a trăit într-un mediu instabil, modificat după propriile dorinţe, acum copilul descoperă că există o realitate externă care depinde de el şi de care trebuie să ţină cont dacă vrea să obţină ceea ce îşi doreşte.

Bibliografie: 
1. Verza, Emil- Psihologia vârstelor, Editura Hyperion, Bucureşti, 1993.
2. Vrăşmaş, Ecaterina, Educaţia copilului preşcolar. Elemente de pedagogie la vârsta timpurie, Editura Pro-Humanitate, Bucureşti, 1999.

 

Articole asemănătoare