Studiul limbii și literaturii române, disciplină înscrisă în aria curriculară Limbă și comunicare, urmărește, prioritar, formarea unor competențe de comunicare, proces complex și de durată, care se desfășoară pe întreg parcursul școlar, din clasa întâi până la terminarea liceului. Acest deziderat este conținut în chiar modelul didactic al disciplinei, impus de programele școlare, un model comunicativ-funcțional care vizează cele trei domenii ale disciplinei: comunicarea orală și scrisă, limbă (elemente de construcție a comunicării) și literatură. Elevii învață elementele de limbă nu doar pentru a-și însuși reguli, definiții, categorii gramaticale și lexicale, ci pentru a le folosi în practica vorbirii și a scrierii, după cum studierea literaturii, pe lângă familiarizarea cu valorile culturale naționale, oferă elevilor modele de limbă literară, le dezvoltă abilități de a-și exprima liber opinii, contribuie la formarea unei atitudini comunicative.
Competența comunicativă este nivelul de performanță care determină eficiența transmiterii și receptării mesajelor. C. Simard consideră că sunt șase componente ale competenței comunicative:
- componenta verbală: dimensiunea lingvistică (cunoașterea și utilizarea aspectelor de ordin fonetic, morfologic și sintactic), dimensiunea textuală (cunoașterea și utilizarea regulilor și procedeelor care asigură organizarea generală a unui text: legătura dintre fraze, coerența între părți, structura textuală narativă, descriptivă, argumentativă, explicativă etc.), dimensiunea discursivă (cunoașterea și utilizarea regulilor și procedeelor care determină folosirea limbii în context: cunoașterea parametrilor situației de comunicare, utilizarea registrelor, a normelor de interacțiune verbală etc.);
- componenta cognitivă se referă la stăpânirea operațiilor intelectuale realizate în producerea și comprehensiunea limbajului (memorarea, diferențierea, compararea, clasarea, anticiparea etc.);
- componenta enciclopedică are în vedere cunoașterea aspectelor lingvistice, textuale și discursive proprii unor domenii diferite (istorie, știință, tehnică etc.);
- componenta ideologică – capacitatea de a reacționa la idei, valori, opinii vehiculate prin discurs;
- componenta literară trimite la literatură și presupune cunoștințe și capacități de exploatare a creativității verbale;
- componenta socio-afectivă este formată dintr-o rețea de concepții, sentimente și valori ce influențează comportamentul verbal al individului.
Comunicarea didactică constituie baza procesului de predare-asimilare a cunoștințelor iar comunicarea educațională sau pedagogică este cea care mijlocește realizarea fenomenului educațional în ansamblul său, indiferent de conținuturile, nivelurile, formele sau partenerii implicați. „Față de aceasta, comunicarea didactică apare ca formă particulară, obligatorie în vehicularea unor conținuturi determinate, specifice unui act de învățare sistematică, asistată” (Constantin Cucoș). În comunicarea didactică, profesorul trebuie să fie clar, concis, precis și expresiv în același timp, pentru a facilita înțelegerea mesajului transmis. Pitagora spunea: ,,Nu spune puțin în vorbe multe, ci mult în vorbe puține”. Toate informațiile pe care le transmite profesorul trebuie adaptate scopului și obiectivelor didactice, precum și nivelului intelectual al elevilor.
Din punct de vedere lingvistic, comunicarea reprezintă transferul de informații, judecăți, atitudini, stări emoționale de la o sursă la alta. Semnificațiile se transmit cu ajutorul semnelor lingvistice, comunicarea fiind o formă de cunoaștere și de interacțiune socială. „Comunicarea este simultan relație, informație și acțiune sau tranziție între parteneri”, spunea Mihaela Secrieru. Nu este suficient ca un elev să cunoască vocabularul unei limbi, ci acesta trebuie să învețe arta de a alege cuvintele potrivite contextului, de a transmite mesaje pertinente, de a-și exprima convingerile cât mai coerent și persuasiv. De asemenea, o comunicare este eficientă doar atunci când mesajul transmis de emițător este corect interpretat de receptor. Doar mesajele decodificate corect produc adevărata învățare.
Comunicarea este cheia individului spre lume, spre integrarea în societate, pe când lipsa comunicării sau comunicarea deficitară determină o îndepărtare iminentă de grup, echipă, societate. ,,A comunica” înseamnă ,,a dialoga” iar disciplina limba și literatura română favorizează dialogul, comunicarea autentică. Iar utilizarea metodelor activ-participative facilitează dezvoltarea exprimării elevilor – activitatea în grup, conversația, problematizarea, jocul de rol, dramatizarea etc. Dezvoltarea competenței de comunicare eficientă la elevi presupune și formarea următoarelor deprinderi: ascultare activă, dialogare, însușire și folosire a formulelor de politețe, dezvoltarea capacității empatice și a comunicării asertive, respectarea normelor de comunicare orală/ scrisă, cunoașterea limbajului nonverbal/ paraverbal.
În școală, ascultarea activă trebuie practicată deopotrivă de elevi și profesori. Ascultarea activă poate fi exersată în cadrul dialogurilor și dezbaterilor realizate în clasă. Dialogul presupune empatie, atenție la nevoile celuilalt, disponibilitate și deschidere. Profesorii trebuie să încurajeze elevii să își exprime părerile, să se lase descoperiți și să nu le fie frică să împărtășească idei cu oamenii din jur. Prin urmare, prezentarea unor experiențe personale poate ajuta elevul să se descopere pe sine, să împărtășească celorlalți din experiența sa de viață și să își dezvolte competențele de exprimare orală și scrisă.
Lectura orală de dezvoltă elevilor vocabularul, dicția și abilitatea de a folosi elementele paraverbale adecvate (intonația, ritmul vocii, respectarea pauzelor impuse de text). Programele școlare sunt puse sub semnul comunicării, fapt care conduce la conceperea lecturii atât ca act de cunoaștere, cât și ca act de comunicare. Dezvoltarea competenței de comunicare prin lectură ar putea fi favorizată și de înființarea, în școală, a unui club de lectură, unde se pot realiza șezători literare, concursuri sau vizionări de filme realizate după cărți celebre citite de elevi.
O altă modalitate pentru a le dezvolta elevilor competența comunicativă este jocul de rol, care pune în scenă situații de comunicare diverse: monolog, dialog, interviu, astfel exersând capacitățile de comunicare orală, de receptare și producere a mesajelor. Temele trebuie să fie incitante pentru elevi, specifice experiențelor lor de viață – dezvoltându-le imaginația și spiritul creator. Prezentarea monologului în fața clasei face apel la elementele comunicării nonverbale și paraverbale, dezvoltându-le elevilor spiritul actoricesc. Așadar, prin această metodă, elevul își dezvoltă atât competențele de comunicare verbală, cât și cele de comunicare nonverbală și paraverbală. Elevii trebuie să conștientizeze că ceea ce spunem este mult mai puțin important decât felul cum spunem, pentru că oamenii tind să creadă mai degrabă mesajele nonverbale decât pe cele verbale. „Cuvântul este un mijloc imperfect de comunicare”, spunea Camil Petrescu.
Exercițiile de dramatizare presupun interpretarea, pe roluri, a unor texte epice sau dramatice. Dramatizarea îi determină pe elevi să exploreze textul, să îl înțeleagă și să analizeze personajele pe care le vor interpreta. Activitățile de dramatizare stimulează resursele creative ale elevilor, îmbogățindu-le înțelegerea despre lume și despre ei înșiși, le dezvoltă spiritul de echipă și cel ludic. Dramatizarea îi apropie pe elevi de text prin bucuria de a interpreta personajele îndrăgite, de a-și pregăti decorul și costumațiile. Memorarea replicilor personajelor stimulează competența de comunicare verbală, antrenează memoria elevilor iar reproducerea acestora favorizează comunicarea paraverbală. Mișcările scenice, mimica și gestica dezvoltă comunicarea nonverbală.
Activitățile de joc de rol și de dramatizare sunt percepute de elevi ca un joc iar jocul reprezintă, pentru copii, cea mai accesibilă modalitate de a înțelege lumea și de a descoperi alte realități. Astfel, elevii învață prin joc iar jocul devine mijloc de cunoaștere, ei dezvoltându-și competențele de comunicare într-o manieră ludică și accesibilă.
Fiind vorba și de însușirea unor strategii de comunicare orală, foarte importantă în demersul didactic este și selectarea resurselor. Profesorul are posibilitatea utilizării înregistrărilor audio sau audio-video în unele secvențe ale lecției. Este vorba de înregistrări pentru etapa de însușire a cunoștințelor, când se oferă elevilor modele de texte orale (monolog tip argumentare orală, povestire orală, descriere orală, dialog tip conversație cotidiană și discuție argumentativă – clasa a IX-a) sau de înregistrarea textelor „produse” de elevi pentru a fi, apoi, discutate și evaluate. Elevii trebuie să înțeleagă că ,,cine vorbește comunică și se comunică” (T. Vianu), limbajul fiind, în același timp, tranzitiv și reflexiv.
Învățământul actual se bazează pe corelarea cunoștințelor, competențelor și atitudinilor, pe colaborarea între profesor și elev, pe activități în echipă etc. – totul cu scopul dezvoltării gândirii critice și creative a elevilor, a dezvoltării competențelor de comunicare pentru a face față provocărilor sec. XXI. În societatea contemporană, care se află într-un amplu proces de evoluție și dezvoltare și este dominată de tehnologie, care își lasă amprenta și asupra relațiilor interumane, dezvoltarea competenței de comunicare este o necesitate a procesului educațional.
Bibliografie
Cucoș, Constantin (coordonator), „Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice”, Ed. Polirom, Iași, 1998;
Leuștean, Ioana, „Didactica limbii și literaturii române”, Suceava, 2004;
Parfene, Constantin, „Metodica studierii limbii și literaturii române în școală”, Ed. Polirom, Iași, 1999;
Secrieru, Mihaela, „Didactica limbii române”, Iași, 2004.