Comunicarea este un element cheie în relațiile dintre oameni, indiferent că vorbim despre relații personale sau profesionale. O bună comunicare elev-profesor este esențială în procesul instructiv-educativ, în care cele două părți implicate sunt partenere – cu precădere într-o societate în care cadrele didactice sunt discreditate și trebuie permanent să-și demonstreze competența – pentru că asigură atingerea obiectivelor învățării și automat succesul întregului act educațional.
„Oamenii se urăsc pentru că se tem, se tem pentru că nu se cunosc și nu se cunosc pentru că nu comunică”, spunea Martin Luther King.
În primul rând, orice act de comunicare are un scop clar definit. Fie că este vorba de transmitere de cunoștințe, informații, instrucțiuni sau de exprimarea de atitudini și sentimente, transmițătorul are o imagine foarte clară a ceea ce dorește să transmită și, prin urmare, așteaptă ca receptorul mesajului să reacționeze conform așteptărilor sale, respectiv să înțeleagă informațiile, să acumuleze cunoștințele și să realizeze conexiunile de rigoare pentru a le aplica, respectiv evolua, progresa. Acest lucru se realizează prin cooperare, prin crearea unui parteneriat bazat pe dialog, în care profesorul menține permanent interesul elevului, îl stimulează intelectual, îl provoacă să-și pună și să adreseze întrebări și îl ghidează pe acesta din urmă în găsirea răspunsurilor la aceste întrebări. La urma urmelor, de toate acestea depinde realizarea sarcinilor de lucru, iar felul în care sunt acestea duse la îndeplinire oferă feedback profesorului, care la rândul lui trebuie să ofere feedback elevului. Evidențierea aspectelor pozitive și a celor negative, cu accent pe latura pozitivă, va determina modificările de comportament pe care ni le dorim, iar elevul va avea o imagine clară a rezultatelor muncii sale.
În al doilea rând, comunicarea trebuie să fie eficientă. Pentru a se asigura de eficiența acesteia, profesorul trebuie să elimine toate blocajele, ceea ce înseamnă că va trebui să se asigure că mesajul transmis de el este recepționat, înțeles și conduce la schimbarea de atitudine sau comportament pe care acesta a vizat-o. Alegerea limbajului și vocabularului conform particularităților de vârstă ale elevilor și nivelului lor de înțelegere, folosirea limbajului non-verbal și paraverbal sunt elementele care contribuie la eficientizarea comunicării. Gestul potrivit, de pildă a da din cap afirmativ, mimica feței – o față zâmbitoare – tonul calm vor încuraja și motiva elevul și vor favoriza primirea răspunsului sau comportamentului dorit. De asemenea, ritmul vorbirii și dicția corectă joacă un rol important. De cele mai multe ori elevii iau notițe și pentru a fi capabili să facă acest lucru trebuie să facă față ritmului discursului profesorului. Prin urmare, pauzele vor avea efect aici. La fel de importantă este și poziția față de interlocutor. Sentimentul că dialogul are loc de la egal la egal (on equal footing) va genera o atmosferă de încredere și confort fizic și emoțional pentru toți partenerii de discuție.
Nu în ultimul rând, comunicarea poate face diferența dintre un elev motivat să învețe, să facă progrese, să-și continue traseul educațional ales, să-l finalizeze și unul complet demotivat. Chiar dacă unii copii sunt motivați intrinsec să evolueze, de cele mai multe ori profesorul este nevoit să facă eforturi pentru a le demonstra elevilor că este vital să dețină anumite cunoștințe și să-și formeze deprinderi fără de care nu vor face față vieții școlare și, mai târziu, celei profesionale. Elevii reacționează întotdeauna mult mai bine când domeniul de studiu este unul de interes, când văd utilitate în cele povestite sau o finalitate clară a celor învățate. Dar ce facem atunci când nu există pasiune sau motivație? Atmosfera de lucru prietenoasă (student friendly), relaxantă, personalitatea profesorului, dăruirea și pasiunea lui pot deschide apetitul pentru cunoaștere al unui tânăr. Cu sprijin și răbdare acesta își poate descoperi un nou talent și prin urmare un nou stimul. Utilizarea unei game largi de metode și mijloace didactice, a diferitelor tipuri de interacțiuni de asemenea contribuie la stimularea elevilor. Jocul, simularea de activități din viața reală și asumarea de roluri noi pot pune în valoare abilități pe care nu le putem observa în clasă în mod obișnuit în timpul unui „exercițiu”.
În concluzie, comunicarea este un cumul de factori ce asigură transmiterea, receptarea și înțelegerea unui mesaj cu scopul întreținerii unei relații bazată pe înțelegere și a obținerii comportamentului sau atitudinii dorite. Pentru că are la bază un parteneriat, comunicarea profesor-elev mizează pe dialog, cooperare, motivare și feedback cu scopul menținerii unei relații benefice între părțile implicate în actul educațional, care să conducă la schimbări în bine la nivel de cunoștințe, abilități și atitudini și indirect la evoluția tânărului.